Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Semnături pentru referendumurile de demitere a Gabrielei Firea şi a primarilor de sector | LEACURI DIN NATURĂ: Salvia, planta care aduce nemurirea | Vine pârjolul. Ne paşte cea mai mare secetă | Canabisul ar putea inversa procesul de îmbătrânire | Războiul hibirid al lui Vladimir Putin vizează România

Eu vă cred domnule Traian Băsescu

Scris de :     2011-02-19 12:09

Când aţi intrat în politică  şi v-aţi apropiat de Petre Roman, unii oameni, invidioşi, răi, au luat atitudinea dumneavoastră drept simple încercări de a intra pe sub pielea unui om, pentru a-l săpa apoi din interior şi a-i lua locul. Mulţi spuneau atunci că sunteţi dornic de afirmare cu orice preţ.

Dumneavoastră aţi negat.

Chiar dacă alţii nu  v-au crezut, eu v-am crezut domnule Traian Băsescu .

Eu vă cred domnule Traian Băsescu opinie Când după ce aţi devenit ministrul Transporturilor, aţi privatizat flota, unii oameni, invidioşi pe realizările dumneavoastră, din nou, v-au învinuit de  vânzarea flotei  şi mari prejudicii aduse economiei naţionale şi securităţii statului şi realizarea unor profituri personale uriaşe. 

 Dumneavoastră aţi negat.

 Chiar dacă alţii nu v-au crezut, eu v-am crezut domnule Traian Băsescu.

Aţi devenit primar al Capitalei şi aţi promis că veţi face din Bucureşti o capitală europeană. Unii au spus că aţi reuşit să trataţi Bucureştiul, ca pe propria flotă, obţinând profituri din contracte ale primariei,  dar cred că tot invidia vorbea.

Dumneavoastră aţi negat.

Chiar dacă unii nu v-au crezut,  eu v-am crezut domnule Traian Băsescu.

 Când aţi candidat la preşedinţia României în tandem cu domnul Stolojan  ca prim ministru, duşmanii au spus că l-aţi folosit doar ca să câştigaţi capital politic, după care aţi scos pe piaţă un dosar cu care putea fi şanatajat, determinându-l să iasă din cursă. Dumneavoastră aţi negat. 

Chiar dacă  unii nu v-au crezut, eu v-am crezut domnule Traian Băsescu. 

Oameni răi, haini, duşmanii de clasă, au scos la suprafaţă dosarul dumneavoastră de informator al securităţii, insinuând că vă turnaţi colegii, şefii, subordonaţii. 

Dumneavoastră aţi negat. 

Chiar dacă  unii nu v-au crezut,  eu v-am crezut domnule Traian Băsescu.

  În ultima campanie electorală, duşmanii, încercând să vă discrediteze, au scos pe piaţă un film dintr-o altă campanie, în care se părea că loviţi un copil.

Dumneavoastră aţi negat. 

Chiar dacă  unii nu v-au crezut,  eu v-am crezut domnuleTraian Băsescu.

 Într-o toamnă, aţi venit în faţa Statului Major General al armatei şi aţi promis că nu veţi admite ca pensiile militarilor să fie modificate. Unii au crezut că minţiţi şi că nu e decât propagandă. Mulţi au spus că încercaţi să îi cumpăraţi pentru că veneau alegerile.

Chiar dacă  unii nu v-au crezut,  eu v-am crezut domnuleTraian Băsescu.

  Mogulii, duşmanii, opoziţia, încearcă  acuma să convingă populaţia că sunteţi capul tuturor relelor, că încercaţi să va subjugaţi prin şantaj, corupţie, ameninţări, cumpărări, vânzări, tot ce mişcă în ţara asta, că aţi cumpărat sau falsificat voturile la ultimele alegeri prezidenţiale, că încercaţi să anihilaţi orice voce care vă contestă autoritatea, că învrăjbiţi categoriile sociale una împotriva celeilalte, că  duceţi o politică personală  pentru  bunăstarea unui grup restrâns  de oameni, călcând peste cadavre, că manevraţi opinia publică prin televiziunile aservite, că aţi conduce dictatorial, că înăbuşiţi orice revoltă în faşă şi că de fapt toată lupta anticorupţie ar fi doar o luptă pentru putere în cadrul mafiei naţionale.

Normal că negaţi toate aceste acuzaţii. 

Chiar dacă alţii poate nu vă cred, eu vă cred domnule Traian Băsescu

  Eu vă cred şi o spun sus şi tare, asumându-mi orice riscuri. Suntem într-o ţară liberă şi am dreptul să cred sau să nu cred în ceea ce afirmă preşedintele  ţării. Nu mă poate învinui nimeni că vă cred şi o spun cu toată sinceritatea  şi cu toată răspunderea unui om trecut prin viaţă şi având o experienţă de jumătate de secol. Am curajul răspunderii şi spun cu tărie că vă cred domnule Traian Băsescu, eu  vă cred în stare de toate aceste lucruri. 




Alte stiri din: Opinii Afisari - 35
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii