Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
5 motive pentru care rujurile mate sunt cele mai indicate pentru plaja | Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business? | Bolile românilor și criza din spitale | Cu ce riscuri se confruntă omenirea (raport oficial) | China a ajuns pe partea întunecată a Lunii (VIDEO)

Împreună cu Europa, dar nu separați de America

Scris de : Stan PETRESCU     2019-04-08 19:49

Aceasta este, pe scurt, filozofia și conduita României, ca membru cu drepturi depline în Organizația Atlanticului de Nord și al Uniunii Europene. Aceste două organizații cu vocație globală alcătuiesc, de drept și de fapt, spațiul euroatlantic din care, țara noastră, cu necenzurată mândrie, face parte.

Să mai adăugăm bucuria așteptată că, spre disperarea thenardierilor politici aflați la guvernare, Capul Ostirii Române, domnul general Nicolae Ciucă, a revenit la comanda armatei țării.

Omagiile noastre bravului oştean! Nu mor caii când vor câinii roșii!

Felicitări preşedintelui nostru, domnului Werner Klaus Johannis, pentru curajul de a rosti adevărul despre dezastroasa clasă politică, la ea acasă – Parlamentul țării!

În urmă cu 15 ani, România devenea membră cu drepturi depline în cadrul Alianței Nord- atlantice. Să recunoaştem, de la fașă și până la barbă albă, că Armata Română a avut un rol esențial în toate demersurile de aderare și apoi de integrare în NATO. Aderarea la cea mai puternică alianță politico-militară a lumii a deschis porţile Clubului European numit, Uniunea Europeană, și am pășit acolo cu demnitate, stând la masa Europei Unite alături de statele civilizate ale lumii. Din acel moment, România a devenit o țară atractivă, sigură și frecventabilă, investitorii străini revenind, după aproape 60 de ani, în țara noastră, în interes de afaceri și ca turiști. Am devenit cunoscuţi în toată lumea.

Momentul astral al invitării în Alianță, Summitul de la Praga de acum 17 ani, menționa România cu un batalion de infanterie și un pluton de poliție militară în Afganistan, umăr la umăr cu militarii americani, aflați în misiune la Kandahar. Acolo se găsea și Batalionul 26 Infanterie Scorpionii Roșii, comandat de actualul reinvestit Șef al Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă.

La distanță de doi ani de când țara noastră devenea membră cu drepturi depline în NATO, iar la şefia SMG se afla tot un admirabil oltean, bunul meu prieten Gl. Mihail Popescu, acum dus la cele veșnice,  Scorpionii Roșii, comandați de locotenent-colonel Ciucă Nicolae, se aflau în misiune în Antica Babilonia din Irak. Mă gândesc asa, ca un dească (soldat mai bătrân în contigent), cu ce se ocupa actualul ministru Gabriel Pleş, prin anul 2002, când gl. Ciucă Nicolae, în fruntea unui batalion, dislocat la mii de kilometrii depărtare de țara sa, apăra pacea lumii?

Probabil că în timp ce locotenent colonelul Nicolae Ciucă nu avea somn atunci când străjuia vechile pământuri ale Mesopotamiei, merceologul Pleş Gabriel, de numai 27 de anișori, fără livret militar,  număra filele cărticelei negre neoprotestante, probabil, la vreo casă de rugăciuni din Satul Mare, carte, marca Gâdea cel Bătrân, unde „cădea”, apoi, în extazul studiilor aprofundate despre crimele generalului Moise (Numeri), primul general din istorie acuzat de genocid nu de către mine, ci de către marii istorici ai lumii.  Cred că asta era singura lui lecţie despre război și nu „Vom Kriege” a lui Carl von Clausewitz.

Intrarea României în NATO a constituit un parcurs destul de dificil, susținut de efortul, priceperea, dăruirea și sacrificiul militarilor români, 27 la număr, care au reușit prin conduită, performanțe și cultură să câștige încrederea aliaților. Am fost participant și executant în etapele preaderării într-o echipă a Statului Major General, care muncea zi lumină, neîntrerupt, spre admirația unor generali și colonei americani care ne spuneau: „constatăm uşurinţa cu care mulți dintre dumnevoastră vorbiţi engleza și onestitatea cu care v-aţi integrat în echipele mixte de lucru. Apreciem abilitatea cu care înţelegeţi toată filozofia noastră în a întocmi aceste documente de aderare. Si asta pentru că avem o cultură militară comună, vorbim aceeași limbă a profesiunii noastre, nu sunteți nici infatuați și nici aroganți, aveți cultură de securitate de invidiat. Cu politicienii români nu putem comunica tot atât de uşor, precum semenii noştri români în uniformă. Ne asemănăm în proporţie covârşitoare în ceea ce privește pasiuni, familie și cunoaşterea legilor păcii si războiului. Am constatat că știți ce vreți. Felicitări Armatei Române!”.

Aceste cuvinte mi le-a adresat col. Patrick, un ofițer american, arma geniu, cu care am lucrat, neîntrerupt, zile întregi, de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea.

Profesionalismul ostașilor noștri, aflați în teatre de luptă în afara țării, a fost confirmat ulterior în cele mai dificile misiuni la care a participat Alianța: în Kosovo, Afganistan şi Irak.

Alianța Nord- atlantică s-a transformat de câteva ori și s-a redefinit funcție de situația geopolitică a lumii, astfel că parte din forțele sale, cel puțin după ultimele Summituri NATO, au fost redislocate partenerilor din zona Centrală și de Est a Europei, astfel: comandamente NATO în țările baltice și în Polonia, patru grupuri de luptă, unele structuri de comandă, dintre care și România beneficiază de o brigadă multinațională, un comandament de divizie, un comandament de corp armată care sunt în plin proces de operaționalizare. În plus, mai dispunem de o structură de logistică de integrare a forțelor NATO, plus alte structuri, cum ar fi unitatea de la Deveselu, o instalație defensivă integrată în structura antirachetă a NATO, dar aflată sub comandă americană.

Baza de la Mihail Kogălniceanu, mai numită și portavionul dobrogean, are un rol extrem de important, pentru că acolo există o prezență permanentă a trupelor americane, de nivel batalion. Este o unitate tactică întărită, deoarece dispune de blindate, elicoptere de transport şi de atac. Adică acolo există o capabilitate reală. Subliniez termenul „capabilitate”, cu înțelesul lui real, și nu cum îl folosește actualul ministru al Apărării, din păcate, precum și alți căprari politici, cu sensul de „capacitate”, sau potenţial. Este greșit.

Domnule ministru Leș Gabriel, prin capabilitate înțelegem o structură militară care are în compunere o comandă, forte și sprijin logistic.

Să mai cunoască unii dintre analfabeții puterii, cu osebire cei ai guvernului, că România, din anul 2002 și până astăzi, a avut o prezență continua în Afganistan, unde s-au rulat peste 2.000 de militari. Acolo, românii au gestionat o regiune aprinsă, precum Zabul, apoi au luat în pază și apărare Aeroportul Internațional din Kabul, pe care l-au și condus, inclusiv în chestiuni de natură operațională. Să reamintim de participarea militarilor noștri în Bosnia și Herțegovina. Din 2000 avem o prezență în Kosovo, apoi 2003-2009 militarii români au fost prezenți în Irak, unde au ocupat circa 10.000 de funcții, iar toate funcțiile însumate de militari români în misiuni externe, din ultimele decenii, conduc la cifra de 50.000, dacă nu mai mult.

Puterea politică a prezentului, difuză și confuză, în disprețul unor iminente amenințări externe, confundă valorile și cerinţele Alianței cu jucăriile chicioase din propriile birouri fanariote. Spun asta, deoarece în cadrul Tratatului Alianței, pe lângă articolul 5, care specifică foarte clar că în cazul atacului unui membru este considera atacul împotriva tuturor, există și articolul 3, care vorbește  limpede că reziliența fiecărui stat este obligatorie, adică  fiecare stat are obligația să își dezvolte o armată puternică proprie, pentru a se putea apăra singură, dar și pe ceilalți, până la intrarea în vigoare a articolului 5 din Tratat.

Cum să construim această reziliență dacă marile programe de înzestrare ale Armatei Române, anunțate cu tobe și trâmbițe, au rămas simple mâzgălituri pe hârtie din motive abracadabrante, iar ministrul Apărării, Gabriel Leş, zis Preș, ne îmbrobodește mințile naive cu explicații de agent fiscal sătesc, precum că toate aceste programe din dotare cu blindate, corvete, baterii de coastă, sau cel de modernizare pentru avioanele IAR 99 Şoim, bat pasul pe loc, și că armata, de la Cuza încoace, nu mai are o pulberărie pentru umplut și sertizat cartuşe. Faptul de a aduce pulbere pentru cartuşele de infanterie din Serbia este o crimă la adresa apărării țării. Și acești neisprăviți fac declarații defetiste pe posturi de televiziune năimite cum că armata nu este înzestrată din vina lor, ci din vina guvernelor anterioare și tot așa până la Ceauşescu. Păi măi alde burtăverzime, armata română nu este înzestrată cu armament modern din vina generalului Ciucă?. În loc să-și dea demisia, în bloc, întregul guvern, pentru aceste acte, echivalente cu infracțiunea de trădare de țară, ministru de rezbel semnează texte infantile oficiale, pe coli, format A-4, împreună cu doamna Mimoza Pudica Veorica (ajunsă prim-ministru urmare unor capricii de partid), pentru suspendarea decretului de prelungire a mandatului sefului SMAp. Nemernicia celor care conduc cu spatele această țară, membră NATO și UE, a atins cote alarmante și un popor, prost guvernat și dijmuit în mod criminal de cinci milioane de conaționali băjenari, tace. Dragi români, „qui tacet, consentire videtur” (Cine tace consimte).

Oameni buni, români, dragi militari, suntem conduși de o clică de impostori, pentru că Armata Tării a ajuns un fel de troc politic în birourile corupte ale infractorilor venali care ne conduc.

Să mulţumim Americii, NATO și UE că armata a atins, în ciuda unor grave neajunsuri de înzestrare imputabile doar guvernanților, la un nivel de operativitate ridicat și de mare încredere pentru aliați.  Avem oșteni instruiți, pătrunși de simțul datoriei și iubitori de neam și de țară.

Deși s-a hotărât încă din anul 2013 să crească bugetul Apărării, vedem că, și azi, este redus, deși este planificat anual 2% din PIB, iar lucrurile trenează din cauza exclusivă a Politicului.

Un adevăr briliant a rostit Secretarul general al NATO, domnul Jens Stoltenberg, în discursul său din 03 aprilie 2019, în fața Congresului American, cu ocazia aniversării celor 70 de ani de la înființarea Alianței: „NATO a fost bună pentru Europa. Și NATO a fost bună pentru Statele Unite. Puterea unei națiuni nu este măsurată doar prin dimensiunea economiei sale. Sau numărul soldaților săi. Dar și prin numărul prietenilor săi. Și prin NATO, Statele Unite au mai mulți prieteni și aliați decât orice altă putere“. Un silogism frumos, folositor și nouă.

Secretarul general al Alianței, și-a încheiat discursul, subliniind modul în care SUA este legată politic, militar și economic de aliații săi din NATO, astfel: „Alianța noastră nu a durat șaptezeci de ani dintr-un sentiment de nostalgie, ci NATO rezistă pentru că este în interesul național al fiecărei țări. Împreună, noi reprezentăm aproape un miliard de oameni, suntem jumătate din puterea economică a lumii și jumătate din puterea militară a lumii, când suntem împreună, suntem mai puternici decât oricine – din punct de vedere economic, politic și militar”.

Toată clasa politică trebuie să-și întipărească în memorie această zicere. România, după 15 ani în NATO, poate fi felicitată de către aliații prieteni și de către întreg neamul românesc.

Trebuie să rămânem credincioși acestei rostiri: Together with Europe, but not separated from America. Adică, împreuna cu Europa, dar nu separaţi de America.

Să mergem, dar, la vot, în coloană câte unul, întregul neam românesc, spre a spulbera, prin greutatea votului nostru, de la putere, clica de analfabeți politici care subminează, cu bună știință, nu numai țara, în întregul ei, ci si ceea ce are mai sfânt – armata țării.

Din cauza comportamentului ei politic inadecvat, față de proprii ei cetățeni, față de aliații europeni și euroatlantici, clasa politică incapabilă de a guverna, arivistă, iresponsabilă și coruptă, aflată la putere cu o avere de doar 3,5 milioane de voturi în spate (fără reprezentativitate), este dezavuată, in corpore, devenind nefrecventabilă prin cancelariile lumii, fiind privită cu mare neîncredere atât de propriul popor, cât și de cei mai înalţi oficiali europeni și americani.

Si am să închei cu ceea ce spunea anticul grec Aristofan: „Celui ce sta în cumpănă să vină în ajutorul Patriei, doar rușine si blestem.”




Alte stiri din: Opinii Afisari - 556
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante