Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari | Rusia influențează opinia publică răspândind știri false | Care sunt alimentele care combat insomnia | Copil tratat cu ciocolată, pentru a putea trăi

Isteria americană !

Scris de :     2017-10-30 12:39

Din  când în când, Presei, căreia nu i se  poate pune botniță, i se aruncă câte o ”halcă” dintr-un subiect  „breaking-newsist”, a cărui dezvoltare mediatică să îi lase cu gura căscată pe cititorii naivi și uneori chiar și pe cei mai documentați. Noua găselniță este de fapt o capcană întinsă Presei, care trebuie să uite anumite subiecte politice deranjante, în favoarea ”cancanizării siropoase”. Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, printr-un proces de ”tâmpenie” inexplicabil și de această dată , Presa s-a dovedit din nou a fi extrem de nătângă.

teodor seran Noul subiect de senzație, scos dintr-un cuptor necunoscut și servit fierbinte și proaspăt la masa Presei,  este denumit, cu o anumită tentă apocaliptică, ”Hărțuire Sexuală”. Suspect de rapid,  toate  femeile din România  și-au adus aminte  brusc, că au fost sau că sunt hărțuite sexual de către masculi  hormonatați în exces ai plaiului mioritic. Isteria s-a propagat cu o viteză comparabilă cu a sunetului, în toate regiunile istorice, ivindu-se peste noapte poveștile unor  așa-zise ”victime”, aduse la cunoștința opiniei publice cu lacrimi de crocodil în ochi. Atât de multe femei își vând povestea tristă pe toate canalele de comunicare, încât se va întâmpla în curând ceea ce a prezis Talleyrand: ”orice subiect exagerat, devine insignifiant.”  Această hărțuire sexuală va fi târâtă atât de mult în derizoriu, încât oricine va încerca să abordeze acest subiect în viitor, va fi considerat un idiot.

Desigur că subiectul nu va dispărea brusc din viața publică , înainte ca  isteria să atingă un apogeu. În America, țara drepturilor și libertăților depline ale omului, apogeul isteriei privind hărțuirea sexuală a atins un apogeu extrem de periculos, ceea ce a dus la o relativă blocare a vieții sociale. Exagerarea acestui fenomen contravine într-o anumită măsură progresului și dezvoltării rasei umane. Nu se poate pune stavilă unui drept natural dăruit de natură omului. Dreptul de împlinire sentimentală și fizică al omului este un drept primar, care nu poate fi contestat, minimalizat sau exclus. Rămâne fără îndoiala de discutat modalitatea prin care omul trebuie să ajungă la această împlinire. Desigur că acest lucru nu se poate face prin violență fizică, care trebuie eliminată din comportamentul tuturor bărbaților. De aici și până la a exclude în mod excesiv și dreptul la ” cuvântul liber” este cale lungă.  Dacă din libertatea de exprimare trebuie să fie eliminată cu  desăvârșire forța, nu același lucru se poate spune despre libertatea de gândire  la care omul trebuie să ajungă întotdeauna, pentru a fi liber.

Dacă forța trebuie să fie exclusă din relațiile inter-umane, nu același lucru se poate spune  despre libertatea de a spune ceea ce gândești , unei femei pe care o admiri, chiar dacă nu ești dominat de sentimentul de iubire. Actualul curent de gândire nu poate produce în societate decât un noian imens de frustrări, dezamăgiri, tristețe și neîncredere. Sufocarea încă din fașă a sincerității, nu poate fi benefică pentru umanitate. Cu plecăciune, cu respect și cu scuzele de rigoare cred că ideea de a nu transforma femeile  în mici dictatori  și de a le ceda în mod deliberat monopolul comunicării  este una periculoasă pentru viitor. Femeia este cea mai mare minune a lumii  și așa va trebui să rămână. Vicierea comunicării cu femeia, prin false  abordări și interpretări, poate duce rasa umană într-un derizoriu lamentabil. Reversul  medaliei este redat în versuri admirabile de către marele poet rus Serghei Esenin:

„Sunt fericit c-am sărutat femei,

Și-am lenevit pe iarba parfumată…”

 




Alte stiri din: Opinii Afisari - 316
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante