Vecinii nostri din Buckeye Village, protestanti cu sase copii, fac scoala acasa. Cei mici merg la gradinita sau la scoala primara, dar cei doi baieti de varsta gimnaziala fac scoala pe genunchii mamei. Conform statisticilor publicate de National Home Education Research Institute, in Statele Unite exista circa 2 milioane de scolari educati acasa, cu o rata medie de crestere anuala de 7-8%. Alaturi de pietele unde fermierii locali vin sa isi vanda produsele, si de alte forme de “deep economy” (“economie profunda,” care nu e totuna cu economia subterana), “homeschooling” e una din zonele vietii socio-economice americane aflate in plina crestere. In ambele cazuri, si in cel al “economiei profunde” si in cel al scolii acasa, cei implicati reprezinta un evantai de optiuni ideologice si religioase mergand de la libertarieni atei la (neo)protestanti conservatori, de la mormoni si amisi la hipioti, de la hispanici la evrei, si de la parinti cu bacalaureat pana la parinti cu doctorat.
In cazul invatamantului acasa, majoritatea celor implicati isi propun sa reabiliteze un curriculum traditional (core curriculum) axat pe gramatica, logica si retorica, asa cum a fost el formulat de Dorothy Sayers, in “The Lost Tools of Learning” (conferinta tinuta la Oxford in 1947), si dezvoltat de Susan Wise Bauer si Jessie Wise, in cartea The Well-Trained Mind: A Guide to Classical Education at Home (New York, 2004, W. W. Norton). Cu ajutorul acestor surse, parintii si tutorii cauta sa dezvolte la copii gandirea lucida si soliditatea cunostintelor bazate pe compunere, istorie universala, studierea clasicilor si a limbilor clasice, istoria artei. E, de fapt, o programa scolara care ii ofera unui copil tot ceea ce ii refuza un invatamant public preocupat mai mult cu “socializarea” si cu indoctrinarea politic-corecta a elevilor decat cu formarea unor oameni capabili sa stea pe propriile picioare. In plus, stand acasa, copiii sunt feriti de droguri, criminalitate si abuzuri. Studiile efectuate mai arata si ca un copil educat acasa obtine la examene rezultate cu intre 15-30% mai bune decat un copil educat in scolile publice.
Ceea ce motiveaza deci aceste miscari in favoarea alimentatiei, economiei si invatamantului traditionale e interesul pentru: 1. calitate, 2. libertate, 3. viabilitate (“sustenabilitate”). E vorba de incercarea de a reconstrui o societate la scara umana, in care economia si educatia sa fie, dupa cum spunea marele scriitor american Wendell Berry, organic legate de “acte traditionale”. In loc de separarea, dupa tipicul specializarii industriale, a familiei de economie sau de scoala, lumea contemporana se indreapta catre o reintegrare a lor (dupa cum o arata si studiile unor reputati ganditori precum Allan Carlson, Adam K. Webb, ori Philip Blond in John Medaille, Ovidiu Hurduzeu, Economia libertatii, Bucuresti, Logos, 2009).
Abordarea tehnocratica a omului ca simpla “forta de munca” sau ca simplu produs “iradiat” si “pasteurizat”, in scopul “socializarii”, pe banda rulanta a invatamantului de stat e falimentara si inumana. Economia politica se cere reasezata pe temeiurile economiei domestice, si invatamantul se cere reancorat in educatie. Si educatia se face in familie si in “sat”, adica in comunitatea socio-economica organica extinsa (parohie si chiar cartier). E deci normal ca familia sa recapete control asupra invatamantului, monopolizat la ora actuala de un stat care imbina incompetenta cu ingineriile sociale.
Din aceste cauze, cred ca propunerea doamnei deputat Carmen Axenie privind reintroducerea invatamantului la domiciliu merita o sustinere cat mai larga din partea organizatiilor si persoanelor interesate in construirea unei Romanii normale, la scara umana. Conform doamnei deputat Axenie, doua dintre meritele acestei idei ar fi ca: “Statul economiseste niste bani” si ca “unii parinti vor fi multumiti ca li s-a ascultat o cerinta”. Sigur, acestea ar fi ratiunile economice si electorale ale propunerii, desi trebuie precizat ca orice lege referitoare la “scoala acasa” trebuie sa cuprinda prevederi referitoare la un sistem de reduceri de impozite pentru parintii care aleg sa nu-si dea copiii la scolile de stat.
Chestiunea cu bataie lunga e insa alta. Dupa cum spune doamna deputat Axenie: “Observ ca noi educam indivizi si nu persoane care maine-poimaine vor intemeia familii. Aici e marea hiba a invatamantului nostru, ca nu are sau nu mai are viziune sociala, nu pune familia in centru”. Doamna deputat Axenie are perfecta dreptate, dar nu poti pune familia in centru doar in cazul invatamantului. Pentru ca sa poata exista o scoala acasa trebuie sa poata exista un parinte, de obicei o mama, acasa. Or, neoliberalismul in SUA si comunismul la noi au mers, din acest punct de vedere, mana in mana cu feminismul atunci cand au accelerat, incepand cu a doua jumatate a secolului douazeci, absorbtia femeilor in corporatii si in industrie. Imaginea feminista a mamei traditionale e cea a unei femei “desculte si gravide”. Imaginea comunista era cea a parazitului social si a dusmanului de clasa, a femeii mama de “banditi”. Si neoliberalii si comunistii au distrus, simbolic si economic, familia traditionala. Scoala acasa presupune, in Romania, revigorarea economiei civice, care ar permite tatalui sa-si poata sustine familia ca mic proprietar-producator si o reabilitare simbolica a familiei traditionale, a femeii “casnice”. Nu poti face scoala acasa cu doi parinti “corporatisti”, traind in trafic si vorbind cu copiii “pe mobil”.
Din pacate, brava lume noua in care traim e ostila acestor mici universuri de ordine traditionala, dupa cum le numea Evelyn Waugh. De exemplu, pe data de 1 februarie, agentiile de presa anuntau ca Statele Unite au acordat azil politic unei familii de cetateni germani carora statul german le-a interzis “scoala acasa”. Judecatorul american Lawrence O. Burmann si-a justificat hotararea de a acorda azil politic cetatenilor germani precizand ca “cei care vor sa faca scoala acasa sunt un grup social pe care guvernul german incearca sa il suprime” si ca, departe de a fi interesati de ocrotirea copiilor, guvernul german a actionat in acest fel din cauza ca incearca sa “suprime orice societate paralela”.
Cu alte cuvinte, dupa cum comenta si Gerald Warner in ziarul britanic Telegraph, la ora actuala UE a devenit o societate totalitara in care dreptul asupra copiilor nostri apartine statului si educratilor, nu parintilor. Ideea nu e noua, si a fost printre altele pusa in aplicare in 1919 de Georg Lukacs, comisarul pentru cultura al guvernului comunist al lui Bela Kun. Warner arata ca sistemul de “Terorism Cultural” al lui Lukacs, mai tarziu fondator al Scolii de la Frankfurt, prevedea “indoctrinarea pornografica a copiilor si instigarea copiilor la a-si uri parintii si a batjocori familia traditionala si religia”. Daca acum cetatenii Europei nu traiesc intr-o societate fatis dictatoriala, nu e mai putin adevarat ca isi duc traiul intr-un stat terapeutic multinational in care a ajuns posibil ca unei eleve de 15 ani scoala (de stat) sa-i ofere posibilitatea de a avorta fara stirea parintilor.
De aceea, propunerea doamnei deputat Axenie e buna. Dar ducerea ei la indeplinire ar insemna ca actualul partid de guvernamant sa nu faca din “scoala de acasa” ce a facut si din votul uninominal si din “procesul comunismului”: simplu subiect electoral deturnat oportunist si dezamorsat de orice impact real.
