Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Testamentul politic al lui Corneliu Coposu | Iadul de la Institutul Marius Nasta (galerie foto) | Criza de pe piața muncii | Avertisment pentru toți românii care retrag bani de la bancomat | Ce se întâmplă în creierul omului în primele cinci minute după moarte

Nefas est nocere patriae – 100 de ani de contrainformații militare

Scris de : Stan PETRESCU     2018-04-25 08:13

Aproape toate statele mici sau mari ale lumii s-au văzut nevoite, în decursul timpului, să-și înființeze un serviciu special de informații, având drept misiune de bază să procure, cu toată discreția, informații cu caracter militar, politic, economic și tehnico-științific, spre a cunoaște, în modul cel mai clar, potențialele intenții ale unui eventual stat adversar, sau, de ce nu, prieten.

Lucrările de specialitate din domeniu menționează existența unor astfel de organe informative încă din timpul marilor conflicte dintre state și popoare ale antichității. În vremurile mai noi, găsim funcționând servicii informative în Anglia lui Henric VII, în Prusia lui Frederic II și în Franța lui Ludovic XIII-a, servicii puse sub autoritatea Cardinalului de Richelieu, după cum, sub Napoleon Bonaparte, au existat chiar o conspirare și compartimentare a acestora, Karl Schulmeister, de exemplu, agent dublu, conducând chestiunile de culegere de informații, Talleyrand- Périgord, partea politică, în calitate de ministru de externe al Imperiului Francez, iar Joseph Fouché, ministru al politiei Primului Consul, contrainformațiile. Sfârșitul secolului XX și și începutul secolului XXI cunoaște transformări profunde în ceea ce privește instituționalizarea unor astfel de servicii de culegere de informații, care cunosc efective specializate și bugete tot mai mari, dar și o înzestrare tehnică de top pentru culegere de informații, de departe, cele mai puternice, fiind comunitățile informative al SUA și Federației Ruse. Astăzi, informațiile procurate de un astfel de serviciu, sunt mai necesare decât apa și aerul, serviciile speciale de informații actuale, cunoscând o amploare și o execuție desăvârșite, în toate statele lumii, acestea constituindu-se în mari instituții de cunoaștere a factorilor de insecuritate statali, regionali, globali și nu numai.

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, se declanșează în august 1914, cuprinzând mare parte a globului. Primul Război Mondial constituie startul istoric de eliberare națională a popoarelor din compunerea unor imperii care au ajuns pe cale de a fi descompuse. Românii de la Nistru până la Tisa și din  Carpații Păduroși până la Dunăre și Mare intră într-o etapă decisivă, gândind căi de unificare a teritoriilor cu majorități românești în frontierele naturale ale unei Vetre Românești comune. Mica Unire de la 24 ianuarie 1959 a constituit, în realitatea noastră istorică, pasul uriaș  și unic pentru înfăptuirea statului național unitar român de la 1 Decembrie 1918.

Să ne amintim că pe timpul „Neutralității binevoitoare”, 3 august 1914 şi 17 august 1916, diplomația românească devine extrem de activă, starea de tensiune devine stare de război pentru întregirea neamului, atitudinea  clasei politice și starea de spirit a românilor din toate teritoriile românești se suprapun într-o singură voință, aceea de a se regăsi într-un singur stat, practic românii își construiesc căile pentru unirea cea mare.

Documente de arhivă valoroase, precum și bogata literatură istoriografică română și străină pun în valoare date și surse referitoare la participarea armatei române la Primul Război Mondial. Evenimentele de acum un secol și mai bine au arătat că entuziasmul și elanul patriotic nu sunt îndeajuns pentru a ne îndeplini dorința de veacuri și anume realizarea unităţii naţional-statală. Unele constrângeri strategice și impredictibilitățile marelui război al neamurilor au demonstrat că elanul vital și patriotic a fost desființate, în bună parte, de slăbiciuni profunde și lipsă de pregătire în planul organizării militare, precum și din punct de vedere  contrainformativ al acțiunilor politico-militare, atât ale armatei, cât şi, în general, ale statului român. Au avut loc o seamă de trădări și scurgeri de informații secrete de stat şi militare, nu au fost asigurate desfășurarea în secret a acțiunilor de luptă chiar de cei care, prin natura profesiei și a funcției, erau obligaţi să le păstreze și să le protejeze cu orice preț.

Campania din 1916 a scos în evidență mai multe eșecuri înregistrate în organizarea și înzestrarea armatei, lipsurile umane şi materiale din acest domeniu, spunându-și cuvântul. Inexistenţa unor structuri contrainformative puternice și bine antrenate, sprijinite de rețele informative eficiente a făcut posibilă fuga la inamic a colonelului Alexandru Sturdza, comandantul Diviziei 8 Infanterie.

Concluzia care se desprinde a fost aceia că serviciile militare de informaţii româneşti, au înregistrat, în perioada 1914-1916, mari eșecuri şi în ceea ce priveşte măsurile de protecţie contrainformativă și de securitate militară. Evoluția organizatorică a unor astfel de servicii, la începutul Primului Război Mondial, a fost destul de slabă, la nivelul Marelui Cartier General, existând doar un birou de informații încadrat cu efective modeste. De asemenea, au lipsit rețele informative puternice, mai ales în prima parte a războiului când trupele române au fost surprinse de inamic în diverse faze de desfășurare ale luptelor din cauza faptului că datele de cercetare erau lacunare, sau că lipseau complet, pentru a se reacționa în mod eficient.

Că lucrurile au stat așa, ne-o dovedește metoda mnemotehnică de furnizare a unor date ale cercetării, traduse în cuvinte de către militarii neștiutori de carte de la sfârșitul secolului al XIX – lea, date pe care trebuiau să le rețină și să le furnizeze comandanților. Spre a fi reținute mai ușor, informațiile erau versificate. Textul de mai jos face vorbire despre cercetașii militari numiți și „eclerori”.

De exemplu, trecerea anumitor poduri șubrede de către militari, în marș, se executa potrivit unui algoritm versificat:

„Când coloana întâlnește

Poduri slabe-n calea ta,

Eclerorii o vestește,

Spre-a ști ce măsuri să ia.

Da! Da! Eclerorii…

Da! Da! Podul vizitez

Da! Da! Pe șeful coloanei

Da! Da! Îl înștiințez.

Comandantu-atunci prescrie,

Să se treacă podu-n pas

Și între trăsuri să fie

Zece metri de răgaz.”

Sursa: Regimentul 7 Artilerie. Cincizeci de ani de viață., Tipografia Dacia Buzău, anul 1935.

Odată cu venirea generalului francez Henri Mathias Berthelot, în a doua parte a războiului, octombrie 1916, ca șef al Misiunii Militare Franceze, s-au produs transformări de substanță la nivelul întregii armate române, inclusiv în ceea ce privește activitatea informativă. A fost reorganizat serviciul de informații la nivelul Marelui Cartier General, fiind adoptat un regulament de specialitate după model francez, care cuprindea  reglementări privind centralizarea conducerii în mâinile unei persoane responsabile, diviziunea muncii informative, atribuțiile comenzilor ierarhice, dirijarea organelor informative și coordonarea activității lor, mijloace, metode și procedee de culegere de informații, studierea, analizarea materialului obținut și difuzarea acestuia celor interesați, efectuarea schimbului de informații, controlul activității informative și conducerea instruirii speciale a elementelor de informare, accentul punându-se pe profesionalizare, continuitate și munca în obiectiv.

Potrivit Observatorului Militar nr. Nr. 19/10 -16 mai 2017, la 1 mai 1918, prin Ordinul de Zi nr. 36 al Marelui Cartier General, au luat ființă Contrainformaţiile militare, ordinul în cauză atestând actul de naştere al structurilor informațiilor defensive ale armatei – Biroul 2 contrainformații, acesta având corespondenți la toate eșaloanele și oferind comandanților sprijinul informativ de care aveau nevoie în ducerea și protecția acțiunilor militare.

Colonelului Nicolae Condeescu (mai târziu generalul comandant al Corpului 2  Armată -1926), şeful Biroului Informaţii din Secţia a II-a a Marelui Cartier General, a elaborat instrucțiunile de reglementare a activității informative, care s-au aprobat și care reglementau înființarea unei secţii a informaţiilor alcătuită din două birouri: Biroul 1 Informaţii şi Biroul 2 Contrainformaţii.

Prezența acestor structuri informativ-contrainformative s-a oficializat în regulamentele militare. De exemplu, în Regulamentul asupra serviciului interior pentru trupele de toate armele – A.15, anul 1939, la art. 65 s-au introdus atribuțiunile Ofițerului informator al corpului. Acesta „are conducerea informativ-contrainformativă în corp și lucrează la ordinele date de autoritățile militare superioare, sub supravegherea șefului de corp. Se informează asupra adevăratei stări de spirit a trupei și ofițerilor, propunând măsuri necesare pentru împiedicare curentelor contrare intereselor statului. El controlează măsurile de pază interioară, secretul corespondenței și relațiile militarilor cu peroanele civile. Lucrează pentru descoperirea, cât va fi cu putință, a agenților inamici și darea lor în urmărirea organelor competinte.  Primește și dă instrucțiuni, pentru împiedicarea procurării de informaținuni și documente de către agenții inamici. Urmărește și semnalează diferite curente religioase, care prin ideile lor ar slăbi forța morală a soldatului. Supraveghează militarii semnalați ca suspecți, precum și orice persoană străină, care intrând în corp nu prezintă garanții suficiente de bunele lor intențiuni. Supraveghează executarea tuturor dispozițiilor și ordinelor date în legătură cu însărcinarea sa.”

Reglementarea privind pregătirea contrainformativă a personalului merge până jos la soldat. La art. 10 din același regulament se arată: „orice ostaș trebuie, nu numai să se ferească de spioni, dar să împiedice orice acțiune a lor: fie de a afla știri asupra armatei, intențiunilor și planurilor noastre, fie de a împiedica operațiunile armatei noastre, aducând stricăciuni: căilor de comunicaţie, liniilor telegrafice, instalațiunilor, depozitelor, arsenalelor, sau făcând propagandă intereselor țării pentru a zdruncina moralul și micșora puterea noastră de luptă.

Ostașul trebuie să se ferească de a discuta în public, sau chiar în familie, chestiuni privitoare la armată. Când vede că o persoană se interesează în mod neobișnuit de chestiuni cari privesc armata, sau răspândește știri false, spre a produce descurajarea în rândurile armatei și în populație, trebuie să-l raporteze imediat comandanților săi ierarhici, spre a-l pune în urmărire; în timp de război chiar îl va aresta și-l va preda primului post de comandă sau primului post de jandarmi.”

Regulamentele militare românești ale anului 2018 nu mai conțin, în articolele lor, asemenea prevederi. Din păcate.

În baza dispozițiunilor Decretelor Legi Nr. 3052 din 5 Septembrie și Nr. 3072 din 7 Septembrie 1940 a fost elaborat și introdus în serviciu „Regulamentul de informații și contrainformații” (A.5). Acest regulament marchează un progres față de vechile „Instrucțiuni”, prin faptul că se precizează punctele principale din doctrină în activitatea informativă și contrainformativă din armată, se dau pentru prima oară, normele generale pentru organizarea activității contrainformative în armată, ca o necesitate absolută și cu totul actuală, spre a se crea și în acest domeniu o doctrină unică, răspunzând nevoilor actuale și va fi de un real folos comandamenttelor și trupelor, pentru orientarea și organizarea activității în domeniul contrainformației. Cu asemenea regulament, structurile de informații militare intră în campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, la 22 iunie 1941. Este momentul când ia fiinţă Marele Cartier General al armatei compus din două eşaloane, potrivit prevederilor Decretului nr. 1798/1941. Primul eşalon a acţionat în zona de operaţii militare, iar al doilea a rămas în ţară. În această situaţie, conform Ordinului de zi nr. 33/1941 al Marelui Stat Major, în ambele eşaloane a fost organizată şi a acţionat Secţia a II-a Informaţii şi Contrainformaţii.

Prin Decretul nr. 221, datat 30 august 1948, se înfiinţează şi organizează Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP), temuta „Securitate a Poporului”, pusă în organica Ministerului Afacerilor Interne. Aici își desfășoară activitatea represivă internă a Direcţiei a IV-a Contrainformaţii Militare, care, la ordinul PCR, introduce controlul absolut al armatei române, de la general la soldat, și care s-a ocupat nemijlocit de epurărille din rândul corpului ofițeresc, trecându-se în rezervă, sau trimise în pușcăriile comuniste, pe motive politice, cele mai bune și pregătite cadre militare, majoritatea acestora trecute prin botezul a două războaie mondiale.

Revenirea la tradiţiile activităţii de contrainformaţii din Armata României are loc după Revoluţia din decembrie 1989, acest fapt consemnându-se prin ordinul ministrului apărării naţionale M41/1990, actul oficial prin care s-a înfiinţat Direcţia Contraspionaj a apărării. Noua structură a intelligence-ului militar românesc va cunoaște un profund proces de transformare. Concomitent cu lărgirea atribuţiilor funcţionale, apare Direcţia Protecţie şi Siguranţă Militară (1997), apoi Direcţia Siguranţă Militară (2001) şi, în cele din urmî, Direcţia Contrainformaţii şi Securitate Militară (2006), denumire sub care funcţionează şi astăzi.

În 28 de ani de funcționare, Contrainformaţiile Mlitare au trecut prin adânci  transformări și prefaceri, mare parte dintre ele determinate fiind de standardele impuse de faptul că România a aderat la NATO și UE, devenind un cap de pod important de apărare al flancului de sud-est al spațiului euroatlantic.

De la 1 iulie 1999, conform doctrinei militare naţionale de informaţii, contrainformaţii şi securitate, structurile de informaţii pentru apărare, structurile de comandă, coordonare, control şi analiză a informaţiilor sunt integrate în Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA) cu componentele sale: Direcţia Informaţii Militare, Direcţia Siguranţă Militară, Serviciul Securitatea Informaţiilor), precum și alte forţe şi mijloacele specializate din cadrul elementelor sistemului naţional de apărare.

Activitatea de informaţii pentru apărare are drept misiune principală procurarea de date și informaţii despre capacități, strategii, politici şi doctrinele militare ale statelor și alianțelor de state aflate în zona de interes strategic militar şi politico-militar a României pentru identificarea şi evaluarea factorilor de risc şi a ameninţărilor potenţiale la adresa securităţii naţionale a statului, a Alianței Nord-Atlantice, pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război.

Contrainformațiile Militare, în prezent, funcționează sub autoritatea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării unde, sub deviza Nefas est nocere patriae, continuă să ocupe pozițiile de luptă cele mai importante într-un front invizibil fluid și dinamic şi să dezvolte acțiuni contrainformative de succes pentru ca cea mai reprezentativă, credibilă și apreciată instituţie a statului – Armata, să-şi poată îndeplini misiunile în folosul patriei.

Dinamica transformărilor structurale ale Direcţiei Contrainformaţii şi Securitate Militară din ultimii ani a fost marcată de o adaptare continuă a personalului şi proceselor interne la ecuaţia de securitate globală şi direcţiile strategice adoptate de conducerea Armatei României.

În acest proces amplu de restructurare și modernizare a organizațiilor militare, activitatea de informaţii pentru apărare intră în noi procese de reconstrucție, scopul fiind procurarea de informaţii despre potenţialul, strategiile, politicile şi doctrinele militare ale statelor aflate în zona de interes strategic militar şi politico-militar a României, pentru identificarea şi evaluarea factorilor de risc şi a ameninţărilor potenţiale la adresa securităţii naţionale a statului pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război.

Trebuie arătat că plaja de expunere a activităţii informativ-defensive este destul de întinsă şi conţine o varietate de oportunităţi specifice, situate deasupra conceptelor de „protecţie şi apărare”, adevăratele sale funcţii și misiuni, fiind de natură agresivă, preventivă şi pasivă.

Activitatea contrainformativă și de securitate militară reprezintă o componentă extrem de importantă a activităţii generale informative care are drept scop protecţia tuturor datelor, a cunoştinţelor şi valorilor care au importanţă pentru adversar, să împiedice răspândirea acelor informaţii care ar putea fi exploatate de inamic, să identifice şi să reţină pe oricine încearcă să procure informaţii neautorizate.

Baza activităţii de contrainformații și securitate militară constă în interzicerea accesului la informaţie a adversarului, confruntarea cu acţiunile ofensive ale acestuia, contracararea şi neutralizarea acestor acţiuni. În ceea ce privește funcția represivă, contrainformațiile militare au drept preocupări, în principal, detectarea şi reținerea agenţilor de informaţii străini implicaţi în operaţiuni de spionaj, identificarea măsurilor adecvate privind protecţia secretelor prin proceduri şi metode de securitate, în scopul prevenirii surprinderii, limitarea numărului de persoane care au acces la diferite categorii de secrete, reglementarea activităţii de elaborare a documentelor şi suporţilor de informaţii, protecţia electronică împotriva celor ce intenționează procurarea de informaţii secrete și confidenţiale, prin interceptarea undelor radio, emise de computere şi aparatură de secretizare.

Misiunea esenţială a activităţii contrainformative și securitate militară  o constituie contraingerinţa şi intoxicarea, inducerea în eroare, dezinformarea, contrapropaganda în situații de pace, criză și război etc.

Ingerinţa politică sau economică, se exercită prin agenţi de influenţă recrutaţi din grupuri financiare sau societăţi, din guvern, partide, sindicate, presă, prin controlul asupra grupurilor politice, etnice, religioase, culturale şi asupra mijloacelor de informare,

Armata României şi-a transformat, perfecţionat și modernizat structurile informativ-contrainformative pentru a pune în dificultate, cât mai mult posibil, sustragerea de către adversar a informaţiilor pe care şi le doreşte, în același timp, luând măsuri severe de securitate pentru  informaţiile secrete, protecția obiectivelor sale strategice importante şi a tuturor efectivelor sale, spre a nu fi vulnerabile acțiunilor informative ale adversarului, ori care ar fi acela.

Trebuie știut că misiunile contrainformaţiilor sunt „produsul” unor operaţiuni de contraspionaj cu un caracter pronunţat protectiv şi defensiv.

Acţiunile contrainformative și de securitate sunt legitime, se desfăşoară în teritoriu naţional, nu necesită contact direct cu inamicul, linia frontului fiind invizibilă, discontinuă și într-o continuă dinamică.

Sub aspectul structurii organizaționale, serviciile de informaţii militare sunt construite după chipul şi asemănarea regimului politic sub îndrumarea căruia funcţionează, dar informaţia serveşte puterii, atât timp cât puterea se pune în slujba intereselor naţionale. Când aceste interese nu coincid sau când puterea ignoră interesul naţional, atunci finalitatea informaţiei este deturnată şi întrebuinţată în satisfacerea orgoliului puterii, act ce poate duce, mai devreme sau mai târziu, la distorsiuni semnificative în diverse niveluri ale angrenajului social, politic, economic şi statal, de cele mai multe ori, acest fel de conduită politică, ducând la trădarea interesului național.

Cadrul politic în care operează serviciile noastre de contrainformaţii militare este în întregime opus celui de tip concentraționar, nedemocratic, ele respectând valorile democraţiei noastre și ale aliaților occidentali.

„Intelligence-ul” militar modern românesc, în anul său centenar, aduce contribuții majore în gestionarea, prin cunoaștere/informație, a noi Arhitecturi de Securitate și a factorilor de insecuritate globali, regionali și naționali.

Contrainformațiile și Securitatea Militară sunt caracterizate prin conducere competentă şi responsabilă a informaţiilor militare strategice, având lideri de excepție cu calităţile necesare pentru gestionarea domeniului informaţiilor militare strategice.

Astăzi, la o sută de ani de la înființare a Contrainformațiilor Militare, accentul cade pe relaţia liderului informaţiilor militare strategice cu societatea civilă şi cu liderii militari şi politico-militari strategici, iar rolul liderului informaţiilor militare strategice în conducerea şi dezvoltarea cooperării internaţionale a crescut simțitor.

Am toată convingerea că dacă mâine sună goarna, oastea informațiilor militare  românești va fi la post și în măsură să contracareze orice acțiune informativă a oricărui adversar, să furnizeze oricărui decident produșii de informații de de cea mai bună calitate.

La mulți ani bărbaților și femeilor purtători și nepurtători de uniformă care compun formidabila echipă de luptă a Direcției Contrainformații și Securitate Militară, avându-se în vedere că au cu toții, pe umeri, povara centenară plină de tradiții de luptă pe frontul nevăzut. Cu toții au datoria sfântă de a identifica, prinde și pedepsi, conform legilor noastre, pe orice nelegiuit care va încerca să uneltească împotriva patriei.

 

 




Alte stiri din: Opinii Afisari - 712
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante