Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
A murit Stela Popescu | Primul transplant de creier | Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari | Rusia influențează opinia publică răspândind știri false

România, ţara cu fundul în sus

Scris de :     2013-05-05 08:25

Nu mă mai miră nimic. De ce m-ar sau m-aș mai mira, când am trecut de mult peste toate limitele posibile. Într-o țară în care Uniunea Europeană ”portstindardul democrației, forma cea mai înaltă de progres și civilizație” dictează după cum se scoală doamna Merkel, lăsând mult în urmă vremurile când Suleiman Magnificul făcea legea prin pașalâcuri, este normal să se întâmple ceea ce nu s-a văzut nici pe Marte.

Marin NeacsuCui îi mai pasă? Am apucat vremuri când dacă spuneai ceva de tătucul Stalin, erai trimis la Gherla. Am apucat vremuri când dacă spuneai ceva despre Marele Cârmaci, erai trimis la canal, acum trăiesc să o văd și pe asta, ești considerat trădător dacă spui ceva de UE. Nici un politician, indiferent de partidul din care face parte, nici un gazetar care mănâncă o pâine plătită în euro, nu își permite să spună ceva despre UE, că e imediat taxat drept antieuropean, un element periculos care se opune progresului, care vrea răul acestei țări. Pare incredibil, dar nu, la noi, în țara cu fundul în sus este normal. Ce ne oferă România zilelor noastre? Numai mostre de civilizație:

1. 1 Mai muncitoresc în Europa: în Franța, Spania, Anglia Italia, Germania, mii, zeci de mii de  oameni  au ieși pe străzi și au protestat nu numai în amintirea protestelor de 1 Mai 1886 de la Chicago, când 80000 de oameni au manifestat cerând ziua de muncă de 8 ore. Jumătate dintre ei erau în grevă. În 2013, în țările civilizate această zi se comemorează prin proteste, pentru că nu e țară unde să nu fie probleme, mai ales în ultimii 5 ani. În România de 1 Mai  se face chef de chef neică, lumea pleacă de acasă, se duce la pădure, pe malul unui lac să se mai înece un pic, la Vamă să doarmă beat turtă pe nisip și să se trezească cu microfonul câte unei reporterițe surescitate sub nas, care vede în bețivanii de pe plajă crema societății, sau se duce la munte că acolo e aer curat și poate frige și el niște carne în aer liber. Cine mai ține cont de legea grătarelor? Oricum nimeni nu ține cont de ea decât dacă se face vre-o campanie media ceva. Ce treabă au românii cu protestele sau cu semnificația Zilei de 1 Mai ? E zi de sărbătoare, păi atunci sărbătorim băi frate cu mici și bere, chiar dacă e în postul Paștelui și noi cheltuim miliarde de Euro pentru a ne declara mai ortodocși decât rușii și grecii la un loc, ridicând din bugetul prostimii degrabă căscătoare de gură la Înalte Porţi de Catedrală, un simbol al decadenței morale și spirituale. Suntem în anul de grație 2013, an în care Biserica, instituția Bisericii a pierdut două locuri în încrederea populației, dar se sulemenește ca o traseistă din bani publici.

2. Aceeași Europă, sau mai bine zis aceiași oameni care în Europa de 1 Mai protestează, încep să se deștepte și realizând că UE este doar o încercare de a impune unei majorități regulile unei minorități ascunse sub diferite organizații mai mult sau mai puțin oculte, se dezic de politicile dictatoriale, realizând că singurele țări care au probleme economice grave sunt cele care au introdus moneda unică și urmează directivele FMI, o organizație pusă pe jecmăneală, care ia de la toți, dă la puțini, dar cu o dobândă de ți de îndoaie oasele. Ei bine, în țările civilizate, politicienii, economiștii au început să spună, să recunoască faptul că măsurile de austeritate sunt greșite. La noi, aici, în România, în Țara cu fundul în sus, exact când Parlamentul European se dă la măsurile de austeritate impuse de Merkel și Barroso, iese pe post marinarul hăhăit și ne prezintă scheme și diagrame din care rezultă că singura soluție viabilă este calea pe care o impune frau Merkel, dar nu uită să spună că de fapt nouă nu ne-a impus nimeni nimic, NOI, NE-AM ALES SINGURI CALEA, sau mai bine zis el cu Boc au ales-o pentru România. Altă dată, acum câțiva ani nu ar fi recunoscut așa ceva nici dacă era adevărat, dar acum, când are sacii în căruță, când oricum nu mai candidează, se simte dator să arunce un colac de salvare prietenei Merkel care l-a ajutat în vară să rămână pe scaun și poate, cine știe îl mai poate ajuta și cu NATO. Cum se poate ca ceea ce alții văd a fi un dezastru, la noi să fie salvarea ? Se poate, noi suntem Țara cu Fundul în Sus.

3. Un entertainer de discoteci, care se laudă că a fost ales primar pe undeva pe la mare, supărat că un secretar de stat de la un minister nu percutează la ordinele lui, iese în fața cortului și amenință cu scandal, spunând nici mai mult nici mai puțin că un oarecare Angelescu i-a cerut prin intermediari bani pentru un aviz și dă și suma, 60000 de euro. Aici nu mai e de vorba de calomnie sau insultă, e învinuire sută la sută și procuratura ar trebui să intre pe fir. Dar procuratura nu a intrat, pentru că a intrat procurorul… Ponta care i-a promis fantelui de Constanța că ”îl rezolvă”. Până una alta, a fost rezolvat domnul Angelescu care era interimar pe unde era și brusc i s-a întrerupt interimatul. Ministrul Culturii, domnul Daniel Barbu, cel care acum o lună spunea cu candoare că doamna Pivniceru a fost  ”rugată” să lase liber postul de ministru al Justiției, cel care ar fi trebuit să ia măsura (dacă era cazul) nu poate să ia măsuri pentru că el apare la un post de televiziune și declară că da, a fost demis domnul Angelescu, dar nu pentru că nu a dat avizul, pentru că avizul nici nu poate fi dat până ce mister Mazăre, acest King Louie al junglei politicii din România nu îndeplinește niște condiții, ci pentru că a semnat ceva ce nu trebuia să semneze. În orice caz, NICI NU SE PUNE PROBLEMA UNEI ȘPĂGI, AȘA CUM SPUSESE KING LOUIE. Nu trec 24 de ore întregi și domnul ministru Barbu, cel care cu o seară înainte declara că dacă știa că este chemat pentru a discuta subiectul Mazăre nu venea, el era setat pe subiectul 1 Mai, admite că totuși King Louie a primit avizul pe PUZ pentru că ” a promis că va ține cont de recomandările comisiei”. Deci acum nu mai e nevoie ca mai întâi să îndeplinească condițiile, e suficient să promită că va ține cont de ele. Tot domnul Barbu, la aceeași emisiune televizată a afirmat că ” în România sunt mulți oameni care pot schimba aproape pe oricine” și chiar și domnia sa poate fi schimbat de un astfel de om. Se referea la oameni de teapa lui King Louie.Iar King Louie, în mărinimia sa, bucuros ca a primit avizul, nu sesizează procuratura, ”aia care l-a interogat și pe el”, pentru că o urăște și interesul lui nu este  aplicarea legii, ci să poată face ce vrea pe feuda lui. Procuratura nu se sesizează, ca la referendum și nu vine cu biblia în mână la domnul Angelescu, pentru că nu a primit liber de la procurorul Ponta.  Legea nu contează atâta vreme cât oamenii dau la pace, Angelescu e demis, King Louie  primește avizul, partidul și guvernul rămân nepătate și plăcut uscat, toată lumea e mulțumită, inclusiv Angelescu care scapă de DNA.” Justiția, e-o frază de dânșii inventată” și se aplică numai fraierului. ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA, ȚARA CU FUNDUL ÎN SUS. Mă întreb ce mai caută Barbu Daniel acest ministru fără ouă roșii în fruntea unui minister pe care îl conduce Mazăre? De ce îi mai plătim salariul domnului Barbu, dacă Mazăre face treaba, numește și destituie după cum vrea el, primește aprobări și avize cum vrea el? Acum, e adevărat, scandalul s-a mai iscat şi ca să arate lumii întregi inclusiv lui Antonescu, că un primar PSD este mai tare decât un ministru PNL. A priceput iapa ?

4. Un senator începător, din cei care ca și doamna Cristiana Anghel cred că au ajuns în Parlament ca să aibă opinie personală și să spună ce gândesc fără să fie pedepsiţi, se trezește vorbind aiurea despre o mega escrocherie numită Chevron. Nu știu în ce țară crede acest om că trăiește, probabil în una normală, de vreme ce își permite să aibă păreri personale și să critice proiectele guvernului Ponta Coabitatul, dar eu îi recomand să nu se grăbească, dacă nu vrea să se trezească în grupul Chiliman. Ce ne spune domnul Grapă, senator PNL de Brașov, căci despre dânsul e vorba ? Ne spune nu numai că suntem cam singura țară ai cărei guvernanți acceptă distrugerea solului, pentru scoaterea forțată a gazelor ce nu vor să iasă de bună voie, dar ne mai spune și că în găurile lăsate de forezele companiilor care ne vor exploata zăcămintele în folosul lor, aceleași companii, cu știința guvernului vor introduce reziduuri radioactive. Deci dacă tot e să fie distrugere, să fie ca lumea. În acest sens, prin porturile noastre de la mare deja așteaptă să fie descărcată ” Flaminia” celebra navă avariată despre care ”nu se știa” ce transportă, dar nimeni nu voia să o ”cazeze” pentru reparații din cauza încărcăturii. Uite că guvernul Ponta a coabitat și cu Flaminia și a cazat-o la noi, așa pentru că noi suntem singura țară cu fundul în sus. Deci nu e suficient să importăm legume și fructe ”umflate” cu ”steroizi” toxici și să ne hrănim ( iarăși suntem singulari, suntem singura țară care a acceptat Codex Alimentarius) cu deșeuri cancerigene, acum introducem substanțe cancerigene și în pânza freatică, otrăvim practic apele și pământul cu bună știință, de dragul asigurării scaunelor de președinte și premier. Iar românul, acest cetățean cu fundul în sus, tace și nici măcar nu comentează, i se pare ceva normal să își otrăvească singur fântânile ca pe vremurile când dădeau tătarii iama peste graniță, dar atunci măcar nu beau tot el  apa otrăvită, cum o face  acuma. Guvernul Ponta, oamenii măriei sale, cei care acum un an țipau ca din gură de șarpe că Băsescu vrea să ne distrugă apele cu gazele lui de șist și Chevron, acum după ce au ajuns la putere încearcă să ne convingă că e bine să ne otrăvim singuri. Domnule Ponta, eu vă ofer o soluție mai sigură, mai la îndemână și mai cinstită. Dați o lege prin ”asomarea” răspunderii guvernului, prin care să vindeți fiecărui român câte un borcănel din prețioasa încărcătură a navei Flaminia și așa scăpați de toată încărcătura foarte repede, fără să mai otrăviți și apele, scăpați mai repede și de noi și vă asigurați că prețiosul ”aliment” este uniform repartizat. Vă dați seama, dacă introduceți deșeurile în sol, în Dobrogea, este posibil ca acestea să nu se răspândească uniform, și nu vor avea toți fericirea de a consuma aceeași cantitate, fapt ce ar putea duce la discriminări.  Hai că v-am dat o idee bună! Și mai scoateți și bani din chestia asta, în plus față de cei pe care îi primiți de la nemți. Nu aveți un post de consilier?

5. Românul este român și se mândrește cu asta. Nu îl interesează nici gazele de șist, nici cianurile, nici Insula Șerpilor, nici distrugerea Sistemului Național de Apărare, nici cedarea terenurilor către urmașii grofilor din Transilvania prin noua lege a retrocedărilor, nici faptul că arhivele statului vor fi date ”guvernelor care le-au emis” deci tot ce a fost emis de imperiul Austro- Ungar în Transilvania, toate documentele inclusiv cele care atestă numele, familiile, posesiune românești din Transilvania, vor fi date Ungariei ca moștenitoare a fostului imperiu, nici faptul că guvernul se preocupă în mod special de autostrada Sibiu – Nădlac, deși acolo pe acest traseu au fost descoperite recent situri arheologice de o însemnătate deosebită, inclusiv o scriere anterioară se pare celei de la Tărtăria.Măine, poimâine nu o să mai putem dovedi nici că Avram Iancu a existat sau că este român, nici că Dacii au avut cetăți în Transilvania, pentru că toată arhiva va fi predată Ungariei.  Nu interesează pe nimeni în această țară cu fundul în sus, că istoria acestei nații este îngropată sub asfaltul trădării de neam și că noi românii ne îngropăm singuri și trecutul și prezentul și viitorul. Dar sărim în sus și luăm atitudine pentru că Europa vrea să ne interzică micii. Vaaaaaaai, tragedie, anul acesta ar putea fi ultimul 1 Mai cu mititei, doliu național!. Dar nu plânge nimeni că anul acesta ar putea fi ultimul al unității naționale și că este posibil ca sub presiunea UDMR, să nu ne mai numim stat național unitar să apară un Kosovo în România și să ne trezim cu un nou Dictat. Asta nu deranjează, posturile de televiziune nu fac sondaje, guvernul nu trimite emisari la Bruxelles să susțină cauza independenței și suveranității acestui stat, nici să se plângă că madam Merkel vrea să cedăm mai multă suveranitate, suveranitatea nu se bea cu bere ca micii, suveranitatea este un aliment perimat și perisat, nu mai are gust nici dacă pui bicarbonat de sodiu. Asta este România anului de grație 2013. Mă întreb cine este mai vinovat, guvernanții sau guvernații care stropesc cu bere și mici până și decesele? Octavian Paler, acest român care a preferat să plece cu fruntea sus din lumea asta cu fundul în sus spunea: “Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă”




Alte stiri din: Opinii Afisari - 1,176
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante