Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Cu cât s-a vândut pușca de vânătoare a lui Ceaușescu | Hotărâri ale Sfântului Sinod | Angela Gheorghiu, alături de Jose Carreras și Placido Domingo | Un robot a învăţat să calce rufe | Semnături pentru referendumurile de demitere a Gabrielei Firea şi a primarilor de sector

Trump este european. Şi va face ce trebuie cu Rusia şi Siria

Scris de : George Scarlat     2016-11-23 08:27

Odată cu venirea lui Donald  Trump s-a produs o schimbare de paradigmă culturală şi identitară la Casa Albă. Schimbările demografice şi culturale petrecute în SUA în ultimele decenii au slăbit legăturile Americii cu Europa şi au estompat profilul SUA de extensie culturală a Europei.

George Scarlat

George Scarlat

S-a mai adăugat şi orientarea Americii spre comerţul cu zona Asia-Pacific. Procesul părea împlinit odată cu alegerea preşedintelui Barrack Obama, primul preşedinte american care nu numai că nu avea rădăcini europene, dar aparent purta şi resentimente faţă de europeni, mai exact faţă de britanici. Într-un volum biografic, rudele africane ale preşedintelui relatau cum bunicul său kenyan, Onyango Hussein Obama, ar fi fost torturat de colonialiştii britanici.

S-a dovedit însă că procesul de îndepărtare a SUA de rădăcinile sale europene este reversibil, cel puţin la nivelul Casei Albe. Preşedintele Trump însuşi se consideră scoţian după mama sa, Mary McLeod, născută în Scoţia, în timp ce tatăl său, Fred Trump este fiul unor emigranţi germani. Prima doamnă a SUA, Melania Trump este slovenă. Prima soţie a lui Donald Trump, Ivana, este cehoaică. Deja Ivana a anunţat că doreşte să fie numită ambasadoare la Praga. Dacă se va întâmpla aşa, Republica Cehă va beneficia de un ambasador american cu fir direct la preşedinte. Noua familie prezidenţială este indubitabil europeană.

 Se reface tandemul anglo-american după paranteza Obama – Cameron

În ultima sută de ani cuplurile alcătuite din preşedintele SUA şi premierul britanic au influenţat decisiv relaţiile internaţionale. Preşedintele Woodrow Willson şi premierul Lloyd George au câştigat primul război mondial şi au desenat împreună harta lumii la Tratatul de Pace de la Paris din 1919. Franklin Delano Roosevelt şi Winston Churchill au învins în cel de-al doilea război mondial iar Ronald Reagan şi Margaret Thatcher au fost învingătorii din războiul rece. În mileniul trei, cuplul George W. Bush – Tony Blair a purtat războaiele din Irak şi Afganistan. Firul s-a rupt însă după anul 2008. Fie că preşedintele Barrack Obama şi premierul David Cameron nu aveau o chimie comună, fie pentru că lumea părea că se schimbase, cei doi nu au mai format tradiţionalul tandem.  De altfel, Obama fiind acuzat de presa britanică de înlăturarea din Biroul Oval al bustului lui Winston Churchill, donat lui George Bush de Guvernul Majestăţii Sale, a confirmat indirect acest lucru, declarând că i s-a părut mai potrivit ca el, primul preşedinte de culoare, să-şi instaleze în birou bustul dr. Martin Luther King.

Însă preşedintele Donald Trump şi premierul Theresa May au anunţat practic reluarea tradiţiei şi reconstituirea tandemului transatlantic anglo-saxon. Pe noi, românii, nu poate decât să ne bucure refacerea tandemului Casa Albă – Downing Street, pentru că acesta este încă o garanţie a solidarităţii transatlantice, vitală şi pentru România.

Ruşii s-au bucurat prea devreme pentru alegerea lui Trump

Pe durata campaniei electorale ruşii nu şi-au ascuns preferinţa pentru Trump, ceea ce este destul de neobişnuit în practica lor politică. În 1956 sovieticii şi-au arătat preferinţa faţă de candidatul democrat Adlai Stevenson, ceea ce nu a făcut decât să-l compromită pe acesta în condiţiile paranoiei războiului rece. În 1960, liderul sovietic Nikita Hruşciov îl prefera pe Kennedy lui Nixon, pe care îl considera aţâţător la război. Dar, aflat într-un turneu în SUA, Hruşciov a urmat sfatul prietenului Adlai  Stevenson şi  s-a abţinut să manifeste vreo preferinţă. Întrebat de ziariştii americani pe cine preferă dintre Kennedy şi Nixon, Hruşciov răspundea mucalit că îl preferă pe Roosevelt, ori spunea că  pentru sovietici cei doi candidaţi se deosebesc unul de altul ca doi pantofi, stângul şi dreptul.

Dacă ruşii aveau tradiţia să nu se amestece în campaniile electorale americane, atunci întotdeauna şi-au manifestat zgomotos satisfacţia după alegerea candidatului pe care ei îl credeau convenabil. Dar la scurt timp urma faza de dezamăgire, urmată de ură şi invective la adresa fostului favorit. După alegerea lui Kennedy, Hruşciov jubila şi a mers până acolo încât, ca semn de bunăvoinţă, fără nicio negociere, a eliberat piloţii americani deţinuţi în URSS pentru spionaj, chiar în ziua investirii noului preşedinte american. La scurt timp însă, relaţiile s-au deteriorat şi au urmat Zidul Berlinului în 1961 şi criza rachetelor din Cuba în 1963.

Mai recent, Putin a fost fericit pentru alegerea lui George W. Bush, după mandatul lui Bill Clinton, considerat de ruşi un intervenţionist care i-a umilit în Kosovo. Aflat la Moscova, Bush declara emoţionat că are încredere în Putin şi că privindu-l în ochi i-a citit sufletul. Putin, la rândul său, a vizitat ranchul lui Bush din Texas. Dar a urmat războiul din Irak din 2003 căruia ruşii i s-au opus, şi apoi tentativa lui Bush de a atrage Ucraina şi Georgia în NATO. Retragerea lui Bush din 2008 a fost salutată de Vladimir Putin cu nişte invective demne mai degrabă de un lider din lumea a treia, gen Chavez sau Duterte decât de preşedintele unei mari puteri.

Nici luna de miere a ruşilor cu Obama nu a durat mult, deşi preşedintele american anunţase împreună cu preşedintele rus Dmitrii Medvedev resetearea relaţiilor SUA-Rusia. Satisfacţia ruşilor faţă de victoria lui Trump a însemnat şi respingerea unui al treilea mandat Obama, aşa cum a fost percepută candidatura lui Hillary Clinton.

Veselia lui Vladimir Putin în ce priveşte alegerea lui Donald Trump pare să ignore însă tiparul comportamental al ultimilor preşedinţi americani. Înainte de preluarea mandatului cu toţii au anunţat că se vor concentra pe problemele interne ale SUA şi au avut grijă să pară izolaţionişti în comparaţie cu predecesorii lor. A fost cazul cu Bill Clinton, cu George Bush şi Barrack Obama. Însă preşedinţii americani sunt ostatecii angajamentelor precedente. Există 60 de state cu care SUA au angajamente de securitate şi americanii nu se pot retrage fără a-şi pierde aliaţii. În plus, lui George W. Bush i-a explodat problema în faţă. El a debutat ca izolaţionist şi protecţionist, interesat mai degrabă de salvarea US Steel, producătorul american de oţel, decât de politica externă. Dar s-a întâmplat 9 septembrie 2001 şi totul s-a schimbat. Pe de altă parte, Donald Trump a anunţat în campanie creşterea cheltuielilor de apărare şi extinderea armatei SUA, ceea ce nu are cum să bucure Kremlinul.

Este exclusă recunoaşterea anexării Crimeei la Rusia

Adversarii politici ai lui Trump au susţinut că acesta va recunoaşte anexarea Crimeei la Rusia, dacă va fi ales preşedinte. Nimic mai fals. O asemenea recunoaştere ar însemna subminarea întregii ordini internaţionale de după 1945. Or, această ordine este de fapt o creaţie americană, este o „pax americana”. Politica externă americană de după 1945 este o combinaţie de real politik, cu alianţe militare şi asigurarea balanţei puterilor în diferite regiuni ale globului pe de o parte,  şi securitatea colectivă reprezentată de ONU şi respectarea tratatelor, pe de altă parte. Adică conceptul lansat de preşedintele Woodrow Willson şi întruchipat de crearea Societăţii Naţiunilor în 1919, continuat apoi de F.D. Roosevelt cu crearea ONU în 1945. Niciun preşedinte american nu va arunca în aer unul dintre cei doi piloni de bază ai politicii externe americane.

Sancţiunile aplicate Rusiei nu sunt o miză deosebită

La fel şi în ce priveşte sancţiunile aplicate Rusiei din cauza conflictului armat din Donbass. Sancţiunile reprezintă unul dintre instrumentele importante de politică externă ale SUA. Niciun preşedinte american nu va compromite instrumentul sancţiunilor internaţionale prin ridicarea acestora fără ca scopul pentru care au fost instituite iniţial să fie atins. Trump nici nu are vreo miză pentru a ridica sancţiunile. Comerţul bilateral SUA-Rusia este semnificativ mai mic decât comerţul UE-Rusia. Nu există vreun lobby serios în SUA care să-l preseze pe Trump în acest sens, cum ar fi de exemplu patronatele şi sindicatele germane, care o presează pe Angela Merkel. Iar aceste sancţiuni sunt concepute anume ca să fie suportabile şi să nu afecteze grav Rusia. Acum sunt câteva companii de stat din Rusia care fac obiectul sancţiunilor.  Dar sancţiunile aplicate firmelor ruseşti nu sunt ceva nou, apărut odată cu conflictul din Ucraina. După 1990 numeroase firme ruseşti au făcut obiectul sancţiunilor americane pentru că au încălcat embargouri impuse de SUA asupra comerţului cu state ca Iran, Siria şi Coreea de Nord. Trump ar putea cel mult să se alăture presiunilor franco-germane exercitate asupra Ucrainei pentru a accepta condiţiile din acordul de la Minsk, iar odată cu aceasta sancţiunile asupra Rusiei s-ar ridica. Dar SUA nu va renunţa unilateral la sancţiuni.

Un cvartet SUA – Rusia – Israel – Iran poate rezolva criza siriană

Un loc unde fără îndoială ar putea avea loc schimbări în politica SUA este Siria. Aici SUA şi Rusia s-ar putea pune de acord prin însăşi forţa lucrurilor. Politica lui Hillary Clinton efectiv nu mai poate fi aplicată.  Pe lângă eliminarea ISIS, Clinton şi mai apoi John Kerry mai urmăreau răsturnarea regimului Assad şi crearea de zone de interdicţie aeriană, după modelul aplicat în Irak din 1991. Niciunul dintre aceste obiective nu mai poate fi atins din cauza implicării Rusiei, începând cu septembrie 2015.  Deci Trump nu ar mai putea continua politica lui Clinton nici chiar dacă şi-ar dori acest lucru. De asemenea, este probabil ca noua administraţie Trump să nu mai sprijine numeroasele facţiuni din opoziţia siriană, mai ales dacă este vorba despre jihadişti.

Una dintre mizele importante ale conflictului o reprezintă securitatea Israel. Israelienii nu fac distincţia între regimul Assad, ISIS şi jihadiştii din opoziţia siriană. Preocuparea principală a israelienilor este Iranul, mai precis combinaţia dintre avansul acestui stat în Mediterana Orientală prin „proxies”, adică Hezbollah şi regimul Assad pe de o parte, şi posibila înarmare nucleară a Teheranului pe de altă parte. Aici este cheia problemei siriene.

Israel se consultă şi cu Rusia. Putin a declanşat ofensiva în Siria numai după ce a discutat la Moscova cu premierul israelian Benjamin Nettanyahu. Pe de altă parte, ridicarea embargoului asupra Iranului s-a făcut şi ca urmare a implicării Rusiei în negocierile dintre Teheran şi Administraţia Obama. Dacă cele două mari puteri, SUA şi Rusia ar găsi în Siria o soluţie care să dea satisfacţie atât Israelului cât şi Iranului, ar fi mari şanse ca problema siriană să fie rezolvată.




Alte stiri din: Opinii Afisari - 865
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii