Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Ce decizii s-au luat la Adunarea generală a Fundației Colegiului Național de Apărare | Marea familie FRFK | 5 motive pentru care rujurile mate sunt cele mai indicate pentru plaja | Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business? | Bolile românilor și criza din spitale

Umilirea  armatei continuă

Scris de : Stan PETRESCU     2019-01-08 21:02

De la prima „ieşire modernă la rampă” a Oştirii, Revoluția de la 1848, au trecut 170 de ani.  Pe atunci, o serie de tineri patrioți, alături de ofițeri de aceeași vârstă, călăuziți de ideea națională au proiectat naşterea Principatelor Unite Române sub domnitorul Al. I. Cuza.

După decembrie însângerat al anului 1989,  Armata României intră într-un program odios de umilință a existenței și a uniformelor ei, în stil proletar, act incalificabil de dureros ce constituie una din marile erori criminale ale clasei politice actuale. Această instituție de prestigiu a statului, pavăza existenței ființei noastre naționale și garanție incontestabilă a noii democrații a devenit și un aliat puternic și de încredere pentru Alianța Nord-Atlantică. Din nenorocire pentru români, armata a ajuns pe mâna  unor thenardieri și briganzi politici, a unor secături care nu au ales să fie în slujba nației române, ci  au preferat aventura politică, devalizarea țării, crezând că așa vor împărății pământul vechii Dacii. Au mai făcut-o și alții, dar au sfârșit sub gloanțe.

An de an s-a redus, masiv, bugetul armatei, diminuându-se periculos capacitatea de reacție și moralul ei. Militarul român și corpul de comandă nu mai reprezintă mare lucru în România de azi, armata, pierzându-și din strălucirea ei, din păcate, devenind nefrecventabilă, neatractivă pentru tineri, fiind insuficient înzestrată și instruită,  prost plătită, dezonorată și nerespectată,  luptătorul în uniformă, având doar obligaţii multe și drepturi puține. Militarul ce-și zice cu mândrie aliat al NATO continua să fie umilit, neglijat, nemotivat, or luat în derâdere de către înalții oficiali ai statului. Ei sunt buni să fie trimisi în misiuni de luptă și atât. Toată această batjocură la adresa armatei a generat multe „dezertări”, foștii soldați și cadre militare, alegând să lase armele în rastel și să se așeze în coada milioanelor de români băjenari.

Republica Română are o imagine politică dezastroasă, cu partide nereformate, corupte, lipsite de încredere, fără lideri de anvergură, dar care dețin putere absolută în rândul clasei politice, iar din această cauză un  număr uriaș de români refuză să participe la vot, sătui fiind de aproape 30 de ani de ipocrizie și minciuni endemice, îngroziți de dezastru economico-social în care se zbate țara. Am ajuns un „stat slab”, pe care Samuel Huntington l-a numit „praetorian state”, acesta „beneficiind” de instituții goale de substanța autorității, instituții aflate la cumpăna dintre o confruntare directă cu presiunea străzii care cere mobilizări politice, reforme economic- sociale rapide și ipostaza de stat încremenit în umbra unor instituţii mamut arhaice, depășite, apatice, fragile, incapabile să absoarbă și să detensioneze presiunea populară, pentru că nu are nici capacitatea necesară de a se transforma și nici voința politică de a se ajusta și adapta valorilor democrațiilor occidentale.

S-a invadat spațiul mediatic românesc cu sintagma „statul paralel”, sau cu „binomul SRI-DNA”, uitându-se de un alt binom , la fel de toxic, „biserică puternică – stat slab”, binom care aparține exclusiv țărilor din spațiul de cultură răsăritean. Problematica „statului slab” o întâlnim astăzi, în mod vizibil, în viaţa fostului stat comunist românesc, în care  elitele posttotalitare semidocte, arogante și infatuate își duc traiul în conivență cu marii corupți, se intersectează cu cei care au slujit vechiului regim și care și-au dirijat, subtil, la vârful politicii, urmașii lor diformi și ale lor rude mercantile avide de bani și ranguri înalte.

Reprezentând o majoritate puternică printre celelalte biserici, BOR, din păcate, chiar din zorii anului 1990, a căpătat o pondere politică apreciabilă, stând lipită permanent de puterea Cezarului nou instalat la București, pentru realizarea tuturor intereselor sale, mai puțin teologice și mai mult de coloratură politică, interese seculare și politici care converg și merg împotriva valorilor noilor democrații dâmbovițene. Clerul a invadat nepermis de mult viața socială și instituțiile statului, uzând și abuzând de laicitatea statului român, așa după cum ni se prezintă el în Constituție.

În ultima vreme, toţi cei care vorbesc urât de Armata Română și iau în batjocură numele ei, fie sunt cetățeni ai altor nații, pripășiți pe pământul nostru dacic, fie au nume românești de împrumut, sau sunt agenți de influență și sicofanții de serviciu autohtoni, aduși de pe la vreun ospiciu de partid politic alogen și plătiți cu bani sustrași din visteria publică. Din păcate, armata a ajuns  un fel de Teldrum în uniformă, cu acțiuni la purtător, deținătorul acestora, nefiind altcineva decât o canalie politică dotată cu cazier, un fel de  „dux” de Teleorman, județul cel mai sărac din România postcomunistă.

O politică de apărare incoerentă și iresponsabilă dusă de 22 de miniştri ai apărării pe parcursul a 29 de ani de democrație șchioapă, ne prezintă astăzi armata țării într-o icoană urâtă, în contradicție cu statutul ei de membru NATO. Această instituție fundamentală a țării  a fost redusă la minimum posibil ca importanță, căpătând o imagine degradantă, dezolantă, rușinoasă, înjositoare, uneori, dezonorantă, umilitoare, insuficient evoluată, iar cea din rezervă și retragere, ce mai calea valea, a devenit batjocura unei fufe politice plină de grobianism și ipocrizie. Această fostă ministresă a Muncii ne apare în public înfiptă în toace ridicol de scălâmbate, îmbrăcată cu rochii scumpe pe care stau agățate, alandala, fel de fel de sclipiciuri care urmăresc, leneș, rotundele ei forme sculpturale, un fel de bijuterii, să zicem, care-s mai scumpe decât cele ce  atârnau pe rubensiana isprăvniceasă Coana Chirița, odinioară, franțuzită și ea. Doamna peremisto-pesedistă, o chivuță din Craiova, al cărui traseu politic zgomotos a fost făcut cunoscut până hăt-departe la Tribuna ONU, de la înălțimea acesteia, zâna olteancă, inovând gramatica limbii franceze cu un verb nou-nouț (tramvaie), spre stupefacția Academiei Franceze. Această semidocta ignorantia a politicii pesediste este individa care s-a înscris, vârtos, pe calea batjocoririi și umilirii definitive a rezervei armatei României. Preluând apucăturile grosolănești ale predecesorilor  și mentorilor săi politruci, căliți sub zodia corupției endemice și a binomului cancerigen, „eu și mușchii mei”, ne-a anunţat, sus și tare, ca va îndrepta toate „relele bune” din ciumăfaia de legi a pensiilor militarilor, că va desființa, spre binele uniformelor bătrâne, aşa-zisele „pensii nesimțite și speciale” printr-o lege unitară, neaoș, dâmbovițeană.

Distinsa domniță, dulce și suavă ca o garofiță, a reușit, în cele din urmă, prin metode perverse să facă din pensiile militare un talmeș-balmeș de completări și amputări la lege cum ar fi actualizare, recalculare, ajustare, desființare, definire și redefinire, înființare și redesființare de cuantumuri și sume, de care s-ar jena până și croitoreasa Irinuca, păstrătoarea secretelor de stat ale Valahiei și viitoarea doamnă a unei canalii politice.

În fapt, această batjocură continua și continuată a condus nu la îndreptarea legii, așa cum o cer pe bună dreptate zecile de mii de pensionari militari,  ci la diminuarea drepturilor lor, generând falii adânci în statutul social al tuturor pensionarilor militari, lovind brutal în coeziunea și solidaritatea de corp a personalului armatei și, prin extensie, la fracturarea spiritului de camaraderie a întregului Sistem național de apărare.  Pensionarii militari afiliați sau nu, se văd siliți, în disprețul oricăror norme morale, să-și șifoneze uniformele și să declanșeze o amplă mișcare de stradă, pentru a atrage atenția guvernanților că armata activă și de rezervă a ajuns un fel de alba neagra în mâna politicienilor de la București. Îi îndemn să iasă! Ce va zice Europa? Va zice că rușii de la București se vor bucura!

Dar ceea ce este și mai grav este faptul că umilirea armatei, spre nedumerirea românilor, continua și la vârful ei.

Constat, în ultima vreme, că la Consiliul Suprem de Apărare a Tării – CSAT, autoritatea statului, la cel mai înalt nivel, responsabil cu organizarea şi coordonarea a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională, nu se iau hotărâri, ci se fac promisiuni, președintele trage cea, guvernul trage hăis și, având pâinea și cuțitul în mână, nu execută nimic din ce se promite acolo sus, iar la parlament se doarme, se fac afaceri, se votează legi în orb, sau se produc scenarii pentru demiterea președintelui, așa doar „pour le fleur de cucu”. Acest CSAT, conform legii de organizare, are și nu prea are puteri în fața guvernului și nici succes în fața  parlamentului. Actuala coaliție guvernamentală toxică și antinațională a reușit să aducă Curtea Constituțională a României – CCR de partea sa, transformând-o în a patra putere a statului, producând decizii pe bandă rulantă, astfel că în acest ritm, nu peste multă vreme, vor fi înlocuite mai toate prevederile Constituției, în ciuda faptului că unii juriști afiliați ne-ar spune, ritos, că această Curte face jurisprudență multă, adică a devenit un fel de far luminos magic, pentru orientarea oarbei justiții, incapabilă să ofere „soluții contencioase” la cererea politicienilor condamnați și a instituțiilor corupte. Curtea numește și destituie magistrați și miniștri, îl lasă pe președinte fără atribuții, modifică legi, ia și dă drepturi unor instituții care nu joacă după muzica puterii și, în curând, va numi șefii la vârful armatei, or va acorda grade de general coloneilor meritoși. Adică face ce dorește puterea roșie fără să poată fi cenzurată de nicio altă putere a statului, cu alte cuvinte a ajuns stat în stat, deși în dulapurile frumos lăcuite ale ei se află mai multe schelete greu de ascuns.

De când cu apropierea încheierii mandatului Șefului Statului Major al Apărării, la finele anului 2018, o ploaie de invective, reproșuri și agresiuni verbale au fost dirijate în spațiul public, sau pe rețelele de socializare, la adresa generalului Nicolae Ciucă. În ultimii 70 de ani de existență ai statului român, s-au rotit pe la șefia cea mai înaltă a armatei aproape 15 generali, dar niciuna dintre aceste numiri în funcție nu a stârnit atâta zgomot și furie, atâta  pasiune și ură, o așa intensă și răutăcioasă bătălie politică la vârful statului, ca în cazul plecării sau prelungirii mandatului generalului despre care făcui vorbire.

Prin urmare, umilirea armatei merge mai departe, nestânjenită de absolut nimeni, lovindu-se cu mânie pesedistă în osatura și la vârful ei, pata roșie, punându-se, de această dată,  pe unul dintre cei mai apreciați generali ai zilei, în țară și străinătate, un militar onest care a pornit în prestigioasa sa carieră dintr-o modestă localitate rurală, Plenița-Dolj, odinioară o garnizoană de referință cu rezonanță umoristic-cazonă pentru toți ofițerii tineri la început de carieră.

Din 2017 și până mai ieri, trei, sau patru miniştri incompetenți au fost schimbați precum obielele soldățești, în tot acest interval, cu toții, străduindu-se din răsputeri, la ordinul șefului de partid și de stat, Barbă Albastră Delagrația, să cenzureze armata, pentru ca aceasta să nu iasă în public cu cine știe ce izmene cazone murdare ce ar putea să dezonoreze, politic, ministerul de Război și partidul aflat la guvernare, iar generalului Ciucă i s-a pus masca pe figură, scoasă rapid de sub catarama cu zâmboc, pentru ca nu cumva acesta să vadă afacerile veroase de partid și de stat, ce bani din visteria de război urmau să meargă spre furnizorii străini de armament, sau ce „para-ndărături” vor ieși de aici în folosul partidului aflat la frâiele puterii. Strălucitul general, lipsit de bogății, mașini de lux, bijuterii și averi mobiliar-imobiliare, nepricepându-se la barbuturi politice, a avut cu totul altă opinie cu privire la aceste achiziții de armament pe bani mulți. Și dintr-o dată nu mai este bun, nu i se poate prelungi mandatul, iar cadriști neinspirați i-au pus penticostalului Leș, pe masă, propuneri inadecvate de numiri de generali în funcții înalte, pe lângă lege, motiv pentru care, președintele, în calitate de comandant suprem al Forțelor Armate, a semnat, în cunoștință de cauză, prelungirea mandatului generalului Ciucă prin decret prezidențial, pentru că Templul Armatei, Statul Major al Apărării, nu putea rămâne fără comandă, așa după cum biserica lui Leș nu putea rămâne fără predictor. Acum, probabil, va urma circul dâmbovițean cu sesizarea Curții. Armata, potrivit filozofiei orientale de la București, trebuie mânjită din belșug cu rahat.

Actuala clasă politică a preferat ca Armata Română să fie supusă oprobriului public, umilită,  să genereze tensiunile politice la nivel înalt, să dea drumul la orgolii și ameninţări  triviale între palate, în loc să găsească modalități și soluții comune de a menține operativă armata țării, fără scandal, fără gălăgie publică, fără să ne știe străinii, pentru că politica de apărare trebuie să se situeze deasupra partidelor și intereselor acestora. Când este vorba de armata și apărarea țării,  indiferent câtă ură, neînţelegere și vitriol ar exista între factorii politici, această pornire către săritul țandărei trebuie să înceteze de îndată, pentru a instituția militară, icoana românilor precum Biserica, să fie scutite de aceste confruntări searbăde dintre niște bezmetici politici infatuați, depravați, analfabeți, lipsiți de instinct statal și fără dragoste de țară.

Frăţia de arme, camaraderia, spiritul de corp al militarilor constituie, împreună, pumnul strâns care trebuie să lovească în orice dușman al țării și toate aceste nobile trăsături se topesc în virtutea cea mai înaltă, proprie fiecărui oștean al țării, aceea de a-și apăra patria cu prețul vieții.

Generalul Nicolae Dăscălescu, participând activ în luptele din Primul Război Mondial, eroul din cel de-Al Doilea Război Mondial, eliberatorul pământului  românesc, al Budapestei și a altor state, medaliat și decorat de cele mai înalte personalități ale timpului, şi-a sfârșit cariera militară admirabilă pusă în serviciul țării sale, în poziția de arestat, batjocorit și condamnat de comuniști, aruncat la închisoare, pentru vini imaginare, lăsat fără pensie ani în șir și trăindu-și ultimii ani de viață, păscându-și o văcuță a surorii sale pe islazul de lângă Piatra Neamț, pentru a nu muri de foame. Cu toate aceste dramatice umilințe și suferinți, strălucitul general, erou al neamului său, a avut curajul să exclame din pieptul acoperit de medalii și acoperit de o manta ruptă de război și de vremuri grele: „Dacă Patria mă va trimite sub pământ și acolo mă voi duce pentru ea”.

Am convingerea că toți comandanții armatei române de azi și de mâine, în ciuda umilinței la care, vremelnic, sunt supuși, dimpreună cu soldații lor, vor lupta până la sacrificiu suprem, exact așa așa cum au făcut-o înaintașii, acum duși la cele veșnice, pentru gloria și apărarea pământurilor și credinței strămoșești.

Îmi pun întrebarea de cătană bătrână, care a servit în cariera sa militară atât pe șantierele și câmpurile patriei, cât și pe la toate eșaloanele de luptă ale armatei, dacă oficiali de rang înalt, depravați și putrezi de bogați, plimbăreți prin toate locurile exotice și scumpe ale lumii, cunosc cu adevărat ce se întâmplă prin garnizoanele țării, care este starea de spirit a militarilor, dacă a avut cineva răbdarea să-i asculte și dacă le-a păsat că aceștia au tot ce le trebuie pentru a avea un moral bun și a îndeplini următoarea misiune de luptă, căci actualul context geopolitic al confruntării nu dă semne că pacea veșnică s-ar fi instalat pe pământurile românești de dincolo de Prut.

Armata României mai are multe obligații de împlinit și multe vămi de trecut, cu toate că umilirea ei continuă.

 

 




Alte stiri din: Opinii Afisari - 5,745
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante