Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Stația Spațială Internațională poate fi explorată prin Google Street View | Cu cât s-a vândut pușca de vânătoare a lui Ceaușescu | Hotărâri ale Sfântului Sinod | Angela Gheorghiu, alături de Jose Carreras și Placido Domingo | Un robot a învăţat să calce rufe

Un bilanț triumfalist al unei instituții compromise

Scris de : Stan PETRESCU     2017-04-19 20:04

Dacă nu ar fi reapărut temă și poza cu alt „look” al fugarul  Ghiță, acum aflat în custodia țării trunchiate a lui Tito, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să spun vorbe cu năduf despre recentul bilanț al Serviciului Român de Informații -SRI.

Pitagora spunea că lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor. Zicerea grecului filozof și matematician parcă a fost spusă mai ieri, rămânând, din nenorocire, un instrument încă valabil și de succes în cambuza navei numită SRI. Apucătura sinistră de tip securistic s-a clonat, căci s-a trecut în masă la ascultarea întregului neam românesc cu dregătorii statale cu tot.  Așadar, ce ne spune anticul Pitagora, este limpede ca propria-i teoremă. Într-un cuvânt, serviciile noastre de pază și apărare informative, militarizate ilegal ca într-o dictatură, s-au comportat antidemocratic, ele trăind nu în lumea civilizației europene, ci în aceea a întunericului bezmetic și secretizat, oferind cea mai bună ascunzătoare pentru personajul cinic numit „Abuz”.  

Serviciile de informații naționale nu au reușit să iasă din paradigma statului totalitar comunist, păstrându-și conduita sa misterioasă, excesiv secretizată, arogantă, intruzivă, distantă față de cetățean și de lege, aproape ubicuă în țară și în afara ei. În același timp, acestea au devenit un zigurat substitut al statului de drept, o construcție artificială de forță arbitrară galopantă, impopulară, obișnuită să-și folosească autoritatea dată de lege într-un continuu amantlâc cu ilegalitatea crasă, abuz dus până la limita trădării de neam și țară. Aceste construcții instituționale nefericit-artificiale, apărute la comandă neocomunistă, au adus mari deservicii tuturor românilor. Ele nu arată nici grozave și nici eroice, așa după cum pretinde, sărmanul Hellvig, în volutele sale verbale din lemn prost meșteșugit. Ni s-a prezentat în oglinda camerelor tv o realitate idilică a unui Serviciu de intelligence plin cu jamesbonzi și matahariste iabrașe, care se luptă destoinic cu un inamic avid de sânge, invizibil, ascuns prin tufele ce mărginesc frontierele noastre voievodale, șerpuind prin toate punctele cardinale ale țării.

Bilanțul lecturat cu emfază și mândrie directorală, nu este altceva decât o maculatură ceaușistă, în toată legea. Acest efort de gândire colectivistică (activitatea informativă este una exclusiv intelectual) ni s-a servit la pachet, în spațiul public, sub forma „culturii de securitate”. Doar Maior George, vinovatul ascuns la Washington, ne mai amețea cu asemenea semifabricați de cultură securistoidă, produși toaletați lingvistic, pentru marele public, de către analiștii și sinteziștii de mătase ai SRI.

Am ascultat, din păcate, cu mare atenție, un bilanț searbăd, plin de minciunele otrăvite, precuvântate, cu aplomb, de Sir Eduarad, în fața unui președinte absent,  neinițiat într-o astfel de muncă, specifică doar drăcușorilor de meserie.

Domnul Eduard Hellvig, a se citi „Hellvih” (în germană litera „g” precedată de vocala „i” se citește „h”), ne-a fericit cu note de lectură, în tonuri sărbătorești-pionierești, ne-a liniștit prin îmbrobodire publică, cum că „trebuie să fim atenți împreună, în țară și cu partenerii externi, la marile pericolele care vin dinspre terorism, spionaj, trafic ilegal, atacuri cibernetice ori forme de agresiune hibridă și agresiuni informaționale”, omițând să ne precizeze că marile pericole care au dus România la coada Europei au provenit doar din interior, provocate, fiind, de către politicienii mioritici ticăloșiți, cu știința serviciilor de informații. Această frază de „alertă timpurie” a fost citită an de an, ca un leitmotiv măgurean, pentru a speria copii de grădiniță, studioși, cu fel de fel de riscuri și amenințări abracadabrante. Aceste pericole la adresa securității naționale au fost și sunt studiate cu emulațiune și strădanie crescută de intelligence chiar la Academia Națională de Informații, pe scurt ANI, unde tovul Maior și „pretinul” său de de țuică scoțiană, Gabriel Oprea, au introdus, definitiv, impostura academică. Puț de impostură, elitele formate la școala doctorală de la ANI, au murdărit, înjosit și degradat una dintre cele mai bune școli românești din învățământul superior de stat . În același registru al imposturii s-a manifestat și se manifestă, jenant, pentru patrie, o altă instituţie păstorită de cei doi magnifici academicieni de hârtie creponată: Colegiul Național de Apărare. Această făcătură instituțională de învățământ superior nemilitar, fondată de un sindicalist grobian și corupt (acum dus la cele veșnice), împreună cu șmecherii din familia Oprea și Maior, nu are nimic comun cu politica de apărare a țării, ci doar că este găzduită, în mod ilegitim, în curtea Universității Naționale de Apărare, având drept misiune imediată, oferirea de diplome altor generații de impostori politici, care pândesc și bat la porțile puterii.

În bilanțul cu pricina, nu s-a pomenit nimic despre faptul că, în cadrul cooperărilor specifice și nespecifice, s-au interceptat, în draci, convorbirile telefonice ale românilor, care, ca număr, sunt de cinci ori mai multe decât în SUA, țară cu o populație de aproape cincisprezece ori mai mare decât a României. Este aberant, inimaginabil la ce s-au pretat sereiștii moderni ai lui Maior și Hellvig, „apărând poporul”, probabil, împotriva himerelor din capul lor.

Hellvig Eduard ne invită să privim serios în jurul României și să apreciem starea de securitate de la noi, ocolind să se zică, simplu și clar, că în mijlocul României s-a furat, ziua în amiaza mare, zeci de bugete naționale, s-a distrus o economie, în plin avânt, predată de Ceușești la cheie, iar SRI-ul nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase. Și că într-un thriller de proporții, turnat în studiourile de la Fierbinți, sub semnătura lui Bubulete, ni se aruncă șomoioage de sintagme și cuvinte încrucișate tulburătoare, cum ar fi „conflicte armate, mișcări secesioniste, terorism, crimă organizată, migrație ilegală sau derapaje evidente de la regulile jocului democratic” și că „absența acestora se datorează și oamenilor în numele cărora vorbesc”. Care oameni? Alde Dumbravă, ipochimenul care trebuia dat afară cu șapte picioare în fund pentru aberația cu „câmpul tactic”?  Directorul ne vorbește de parcă România ar fi țară fără armată și SRI-ul ține locul tuturor puștilor, tancurilor și avioanelor țării.

Păi unde au fost tovarășii sereiști, cu Dumbravă în frunte, cu adjuncții lui Maior atunci când unii politicieni și unele dintre puterile politice au luat la șuturi Constituția României, operand o lovitură de stat de operetă? Ce au făcut maeștrii de la Diviziunea „Apărarea Constituției”? Au dormit, probabil, în bocanci „Îl Passo” ori „Benvenuti”, sau au stat ascunși, precum mutul în păpușoi, la comanda diplomatului George Maior? După toate regulile democrației, față de fapta prin omisiune săvârșită, domnișoara Johana D’Arc Kövesi de România, trebuia să vă aresteze pe toți, da capo al fine, și duși, în coloană câte unul, direct la Jilava. Într-adevăr, acolo vă regăseați toți în „câmpul tactic” și rumegați din principiile muncii de informații: o felie de „need to know”, un șpriț de „need to share” și  o ceașcă fierbinte de „need to cooperate”.

Ni se mai bilanțează despre democrația din România, că aceasta nu poate progresa decât prin „aceste valori sereiestice”. Care valori, domnii mei? De când a ajuns SRI-ul fanionul democrației în România? Propun, cumsecade, să se înceteze cu aburelile astea aruncate în eter, că râd până și curcile plouate de ce îngăimați?

După știința publică (sursa:internet), singurele cazuri de răsunet sereistic rezolvate de armata întreită de sereiști au fost cel cu „Butelia și Portbagajul”, cel cu „Prafurile de ţânţari din Cișmigiu” și acela cu ungurii teroriști ai lui Beke Istvan Atilla, teroristul specialist în petarde cu confeti pentru nunți. Domnul Eduard Hellvig și întreg statul său major (neschimbat nici azi după rușinea cu „binomul”) n-au catadicsit să informeze opinia publică românească și de aiurea asupra modului cum acest Serviciu a supravegheat activitățile „Legiunii Secuieşti” și acțiunile extremist- terorist ale zecilor de organizații maghiare care sapă nestingherite la autonomia țării, propagă iredentismul de mai mult de un secol pe teritoriul nostru național, cât şi în vecinătățile „bazinului carpatic”, sub acoperirea UDMR-ului, a bisericii maghiare, a unor asociații culturale și politice ungurești.

Principalul aliat al instituției numită SRI nu a fost nici cetățeanul și nici legea, ci propriile dorinți ale capilor SRI de a avea toată puterea și a umili instituțiile statului. Ani de-a rândul, a fost devalizată o țară, în prezența a mii de lucrători ai SRI și SIE. S-a uneltit la vârful conducerii să nu se creeze un cadru normativ de lucru adecvat, pentru că regula de bază la SRI este de a nu fi avut reguli decât pentru căței, adică pentru miile de lucrători cinstiți și corecți care zi și noapte au furnizat informații credibile și de primă mână pentru butonații din afara interesului de securitate românesc.

Singurul adevăr pe care l-a recunoscut tânărul și proaspătul director este legat de faptul că instituția pe care o păstorește, chemată să protejeze și să promoveze securitatea națională a României, lucrează pe baza unei legi din 1991. Spre deosebire de aceasta, Legea CXXV din 1996, privind serviciile de siguranţă naţională ale Republicii Ungare, reprezintă un act normativ modern, nedescriminatoiu, cuprinzător, european, așezând serviciile de informații civile și militare pe același picior de egalitate, iar cele militare sunt despărțite nu sunt departamentale și subsecvente, ca le noi. Și nu sunt semne că cineva dorește modernizarea cadrului normativ al serviciilor românești de informații.

Legat de informarea decidenților, pentru susținerea deciziei în stat, SRI nu a avut o comunicare efectivă cu populația, atâta vreme cât politicienii decidenți spun invers și nu s-a comunicat pe nici un site, cu consecvență și transparență, ce au constatat comisiile parlamentare de control al serviciilor de informații. Dacă le veți accesa pe cele britanice, le veți găsi fără prea mult efort.

Alte așchii de gând, care pun capac la toate, rostite de către Hellvig înnoitorul, ne anunță că a acesta a preluat „conducerea unei organizații solide, reformate și respectate de partenerii tradiționali din România și din lume” și că, acum, instituția, care „a schimbat generații din mers”, (din fugă calului, poate), se ocupă exclusiv de români, de apărarea democrației, de întărirea statului și de protejarea cetăţenilor de amenințările prezentului. Negativ. Minciună sfruntă. Nu se putea ajunge la asemenea performanțe, pentru că în ADN-ul SRI se află stratificată gândirea tip frână de serviciu a înaintașilor SRI, analfabeții de odinioară  ai Securității, precum Nikonov, Vasile-Vâlcu, Gavriliuc, Doicaru, Pleșiță, Stamatoiu, Caraman, Astaloș Măgureanu Iulian Vlad și Postelnicu. Domnul director ne oferă o mostră de limbaj vetust autentic. Am convingerea, că după modelul profesorului Răzvan Ungureanu, care a plantat  portretului Anei Pauker la Ministerul de Externe, reformatorul în scaun al SRI va planta, pe holurile instituției, portretele analfabeților citați, că doar ei au făcut istorie. Și ce istorie, cu crime care au îngrozit România și îndoliat sute de mii de familii de români.

Herr Direktor, în tinerețe fost consilier al domnului minstru de Interne, Dudu Ionescu,  mai ne bilanțează că și-a propus, ca în mandatul său, să optimizeze resursele Serviciului, să le gestioneze eficient și responsabil, și că acest proces, odată început, ne garantează că va fi ireversibil, pentru că dispune de ofițeri de top și manageri abili care vor duce la bun sfârșit această opțiune asumată. S-a văzut!

Last but not least, SRI își va regăsi locul firesc într-o societate democratică (Sanchi!), acela de furnizor de informații pentru decidenții statului, de avertizor timpuriu asupra riscurilor, de promotor al intereselor naționale de securitate. Și până acum ce a făcut? Pe unde s-au preumblat? Probabil, prin câmpurile tactice și operativ-strategice ale țării, acolo unde au avut ca misiuni de bază arestări de oameni politici prea comozi și prea incomozi, sau tâmpi. Apoi s-a trecut la resubordonările serviciilor de informații departamentale ale MAI și MApN, la recrutări de magistrați, la amestecuri grosolane în politica din instituțiile guvernului, prin partide, spre a-și pune oameni de încredere în sinapsele de conducere ale statului, precum Frau Kövesi, ca să dăm un mic exemplu.

În afară de cetățean, s-a pretins că un alt sprijin al serviciului a venit din partea legii. Fals. S-au încălcat legile și mandatul primit într-o veselie. S-au păpat bani pe săturatelea, alte sume s-au cheltuit pe mobilier birouri și mașini de lux, sau reparații la vilele conspirate pentru ei, unde Maior, Ghiță, Coldea și elitele impostoare, la nivel înalt, se hrăneau boierește sub sloganul „Noi suntem statul”. SRI consumă, anual, sume bănești cu care s-ar fi putut achiziționa 15 batalioane de tancuri moderne, cu muniție cu tot, sau cinci avioane F16 second hand. Enorm.

Poate ar fi un act de îndrăzneală și curaj, folositor pe deasupra, ca domnul director în funcție, să recitească Strategia Națională de Apărare a țării și să se dumirească, nițeluș, asupra înțelesului unor termeni și sintagme atribuite fiecărei dimensiuni de forță a țării, pentru că din bilanțul prezentat de domnia sa rezultă că în afară de SRI nu mai este nevoie de nicio altă structură de apărare a țării.

Numai în jurul dimensiunii de informaţii și contrainformaţii de securitate trebuia construit bilanțul SRI și nu bătându-se câmpii pe zone și direcții ce nu-i aparţin.

Asupra amestecului brutal al SRI în afacerile militare ar fi multe de spus. Se pare, că de la generalul R.F. încoace, SRI a subordonat și armata, propunând anume ofițeri pe poziții de comandă și conducere, participând la activități ale ei în mod conspirat, unele informații despre armată, ajungând, rapid, pe alte meleaguri, nonmioritice.

Intruziunea criminală asupra Armatei, din ordin sereistico-politic, a dus la umilirea acesteia și la Trădarea Instituțională a ei, săvârșită de unii capi ai serviciilor de informații militare, recrutați prin șantaj și compromitere, sau propuși de SRI. S-au găsit rapid cozi de topor în persoana impostorului Oprea Gabriel, butonat de Maior George, precum și a altor miniștri acoperiți, sau foști activiști de  partid, care au predat, necondiționat, cel mai important serviciul militar de informații, SRI-ului. Acest amestec nepermis și ilegitim în politica de apărare a României este cunoscut până și la NATO, Alianța nemaiavând încredere în SRI și SIE, nici cât este negru sub unghie. Poate ar trebui reluată de către informațiile militare „Operațiunea Lăsata secului”, spre a tempera zelul intruziv al SRI și SIE în afacerile apărării și a restabili autoritatea atașatului militar prin ambasadele românești.

Este o cerere imperativă de retragere a întregii rețele informative din toate instituțiile statului, inclusiv din armată, protocoalele de colaborare pe linie profesională, fiind suficiente.

Controlul în unitățile din teritoriu ale SRI este o aberantă măsură politică dictată de niște parlamentari pigmei nepricepuți în ale muncii de informații. Un control inutil, efectuat de neprofesioniști și un motiv ridicol pentru Tilică Țuțuianu de a-și vărsa cuvinte dâmbovițene de duh pe televiziunile năimite.

După asemenea grosolănii și alte acte ilicite desfășurate la scară națională, instituția care a încălcat toate principiile muncii informative este, acum, complet compromisă. Am luat la cunoștință de conținutul unui „Bilanț Triumfalist” al unei instituții compromise. Ni s-a servit multă minciună, subtil ambalată în limbaj de lemn, de-ai fi crezut, la finalul discursului hellvigian, că dacă SRI nu e nimic nu e. SRI a fost și rămâne boala netratabilă a acestui neam. Serviciul trebuie urgent transformat după modelul armatei. Nu ar strica, având în vedere modelul Trump, dacă președintele ar ordona numiri la principalele comenzi operative ale SRI și SIE a unor militari din arma „intelligence”, cu experiență și expertiză, spre a se ocupa de acest proces al „Urgenței transformării”, al demilitarizării lor rapide, al reducerii efectivelor, al relocării în teritoriu a unităților de profil, după alte criterii operative. Trebuie reduse la jumătate efectivele serviciilor de informații, așa-zis civile. Necesarul efectivelor (am mai spus-o), pentru toate serviciile, calculându-se după raportul simplu de un lucrător profesionist de informații la 2500 de locuitori. Cam opt mii de înalți funcționari publici este necesar României în munca de informații și nu treizeci de mii, după cum ne spune presa. Ca să nu mai vorbesc de reorganizarea structurilor județene în teritoriu. Nu știu dacă într-un județ ca Vasluiul, sau Ialomița, sau Gorj avem nevoie de atâta forță de intelligence, de funcții de general cu nemiluita, de clădiri, de tehnică auto și personal administrativ, toate consumatoare imense de fonduri bănești. Și exemplele pot continua. Urgența transformării serviciilor de informații naționale, concomitent cu reconstrucția urgentă a cadrului normativ de funcționare al acestora, după modelul agențiilor de securitate din democrațiile consolidate, este neamînabilă.

Serviciile profesioniste de informații trebuie să lucreze într-un cadru silențios perfect, neștresant, netensionat, într-un mare anonimat, într-o relație onestă și principială cu președintele țării, stăpânul legal al tuturor informațiilor de intelligence, astfel încât să nu se cunoască mare lucru de existența lor. Rolul unui serviciu de informații într-o democrație este să lucreze discret, să aducă servicii de calitate țării și nu scandal de presă, nu corupție, nu amestec în puterile statului și în afacerile militare, ducând, astfel, abuzul de sorginte securistică dincolo de limitele aberante de expresie ale acestuia.

Ca vechi profesionist al unei astfel de munci pe frontul invizibil, pe care o socotesc mai mult decât necesară țării mele, și ca un bun cunoscător al bucătăriei instituțiilor de informații afirm, fără teama de a greși, că am o încredere cenzurată în serviciile de informații românești, căci în loc de securitate, cum pretinde actualul  director, ni se oferă mai multă insecuritate, ni se strecoară multă neîncredere, multă aroganță, multă dezinformare, ba chiar intoxicări suculente, multă ipocrizie și o totală lipsă de transparență, invocându-se constrângerea numită „secret”. Pentru că s-a demonstrat, negru pe alb, încălcarea de către aceste servicii a legilor țării, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, făcându-se justiție după bunul plac, la televizor, sau clocindu-se aranjamente de culise și coterii impudice în sezoane electorale, numiri în funcții de magistrați și ofițeri din structuri militare ale statului. Practic, s-a trecut la  supravegherea operativă de proporții a unui întreg popor, fără opreliști, și prin mijloace tehnice ultraperformante puse la dispoziție de către un buget tot mai sărăcit.

Să se țină minte, bine, că acest popor nu are suficientă cultură de securitate spre a îndrăgi și aplauda faptele de care sunt acuzate serviciile de informații, ci din contră. Dar, același popor, are suficientă inteligență nativă să vadă răul îndreptat împotriva lui de către aceste instituții scăpate din căpăstrul legii. Trimit scuzele mele miilor de ofițeri de informații valoroși și tineri, mulți dintre ei foștii mei studenți,sau masteri, pentru tonul acid folosit în scrierea acestui lung editorial, sperând ca ei să nu se simtă atinși și atrași de„ modelele” care au compromis instituția lor și a noastră. Ei își fac datoria față de neam și patrie, cu onestitate, și nu au nicio vină pentru derapajele șefilor lor, cei mai mari, care folosesc informația doar pentru multiplicarea puterilor lor înlăuntru unui guvern al umbrelor. În schimb, acești tineri, primesc lefuri mici și umilitoare, motiv pentru care mulți dintre ei aleg să plece. Să doară adevărul cumplit, ca o tăietură de spadă adâncă, dar să se facă dreptate și să se pună ordine în instituțiile statului!

Dragă Românie asta îţi doresc!

 

Cine este Stan PETRESCU




Alte stiri din: Opinii Afisari - 1,564
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii