Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Donald Trump va trimite astronauții pe Lună și pe Marte | Ce generali a făcut şi avansat Iohannis de 1 Decembrie 2017 | Primul transplant de creier | Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari

Un erou al neamului ne roagă: Nu ne uitați!

Scris de : Stan PETRESCU     2016-12-01 16:31

 

Moto:

Fără vamă de suferințe,

Fără lacrimi din prinosul durerii,

Fără sânge din prinosul vieții – nu

se mântuie din robie un neam.”

 N.Iorga

 

Neamul nostru românesc și-a dus existența sa milenară în felurite construcții statale, fiind urgisit să reziste sub multe stăpâniri. Ni s-au trasat frontiere arbitrare, unii, ducându-ne la Vest, alții, dorindu-ne la Est,  noi, românii rămânând, aici, pavăză spre apărarea centrului Europei, punând piept sălbăticiei și urii a trei imperii.

Stan PETRESCU1Conștiința de neam, de sânge, de datini și de credință nu a putut fi hotărnicită, pentru că întotdeauna am strâns Oastea cea Mare și am apărat cu bărăbăție, cu sânge și hotarele naționale și porțile răsăritene ale Europei.

Țara este precum Bunul Dumnezeu, Cel care tace și are o infinită răbdare de a ne asculta pe noi toți cei care o iubim cu adevărat.

Părinții noștri rosteau de-atâtea ori, pe la sărbătorile creștine ale neamului, o rugăciune pentru țară și o încheiau ritualic, aproape, cu speranța că sosirea cât mai grabnică a americanilor în România ar elibera românii de comunism pentru totdeauna. Iată-i pe americani că au sosit și, la Ziua Națională, tinerii și frumoșii piloți români vor despica cerul patriei cu primele avioane F16. M-aș bucura enorm să văd la tribuna cu invitați de seamă pe eroii noștri veterani de război, deschizând parada, pe deținuții politici care și-au pierdut tinerețile și speranțele în închisorile comuniste, precum și pe toți acei alți români prigoniți de sistemul polițienesc comunist pentru delictul de a avea alte opinii decât cele ale politicii concentraționare.

De ziua țării, Armia Română, cea mai importantă instituție a statului, va defila cu demnitate, fală și mândrie nemăsurate, căci are în spate o lungă istorie care-i conferă temei legal și moral să mărșăluiască cu drapelul de luptă fluturând pe sub Arcul de Triumf.

Armata română a fost cea dintâi prezentă la apărarea statalității neamului românesc ori de câte ori această țară a fost pusă la grele încercări.

Generalul de divizie Romulus Scărișoreanu, cel care a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 9 Călărași, comandant al Brigăzii 2 Călărași și al Brigăzii 5 Călărași, remarcându-se pe timpul acțiunilor militare din Dobrogea din campania anului 1916 și în Bătălia de la Oituz, cel care a comandat Divizia 1 Cavalerie, în fruntea căreia a participat la operațiile militare postbelice din Transilvania (1919-1920),  reflecta cu preciziunea omului care avea pe umerii săi greutatea operațiunilor militare din Primul Război Mondial:

„Instituția de căpetenie în care trebuie să domine cea mai mare curățenie este Armata. Ea este produsul poporului, produs care stă la baza oricărei organizări de stat. Cu cât acest popor va fi crescut și educat, în sentimente de dragoste de țară, de spirit de sacrificiu, de cinste și de adevăr, cu cât însăși educatorii săi vor fi neîncetat exemple vii de aceste sentimente din care va rezulta binele general iar nu cel personal, cu atât  mai mult când va fi nevoie, vom avea în fruntea ei elemente de conducere, care vor face dovezi contrarii celor atât de bine cunoscute în toată suflarea românească. Siguranța pe care trebuie să se sprijine o țară – armata – nu poate să fie o ficțiune, ci aceea ce în adevăr are de îndeplinit și de dovedit, atunci când este chemată de a o face, adică, puternică prin valoarea ei morală și materială. Numai prin puterea ei, națiunea se va putea dezvolta din interior, iar în afară își va impune respectul celorlalte popoare, ale căror năzuințe vor fi stăpânite.

Armată puternică, prin urmare, care să fie în stare în orice moment să apere teritoriul și demnitatea țării, este instrumentul de care avem foarte mare nevoie, iar pentru a obține o astfel de armată, va trebui ca spiritul de dreptate să fie punctul de onoare al oricărui comandant  printr-o interpretare justă  fără considerațiune de peroane și fără de resentimente, a legilor și regulamentelor, în fața cărora suntem toți deopotrivă, căci respectarea drepturilor legale, este însăși baza celei mai solide discipline, fără de care armata nu poate avea ființă.”

Marele geograf vrâncean, Simion Mehedinți,  din aceeași generație cu generalul comandant citat, pus în uitare de liderii României sovietizate mai bine de o jumătate de veac, plesnea cu sete geopolitică obrazul marilor diriguitori ai țării cu un avertisment, conținând un adevăr inexorabil și a cărui valabilitate, peste timp, rămâne neschimbată:

„Lupta cu armele este judecata de apoi a țărilor. Atunci se vedea toată puterea sau toată slăbiciunea unui stat. Atunci este ziua de scrâșnire a dinților pentru toți cei care au avut datorii de împlinit și nu le-au îndeplinit cumsecade. Prin urmare, lozinca cea mai cuminte pentru un om de stat este aceasta: ……Căci dacă mâine sună alarma, iar oștirea nu va fi pregătită, zadarnic sunt toate. Degeaba am trăit și am suferit pe acest pământ…., dacă nu vom avea o armată la înălțimea dușmanilor ce ne urmăresc și a idealurilor pe care le urmărim”.

Acest text ar trebui să fie înscris ca un moto obligatoriu de către fiecare român, dar mai cu seamă de fiecare politician, de fiecare decident politic și militar direct în adâncul inimii și să-l repete de la deșteptare și până la stingere.

Din tranșeele Primului Război Mondial un tânăr locotenent, contemporan al eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, a transmis o sfântă și dramatică rugăminte urmașilor, urmașilor lui, adică nouă, cei ce trăim și ne bucurăm de libertatea pentru care el și-a dăruit viața: să nu-i uităm.

Locotenentul Paul Epuran, autorul acestor superbe versuri, datate august 1917,  ne trimite, peste veac, rugămintea sa dramatică în numele tinerilor ofițeri aflați în anticamera morții înaintea marilor bătălii ale anului 1917, bătălii ce aveau să urmeze și să se încheie cu uriașa victorie de la Oituz, Mărăști și Mărășești. Cine să-i asculte astăzi?

„Nu ne uitați

Nu ne uitați în groapa noastră

Țintiți de schije sau de plumbi,

Căci noi vă dăm holdele toate

Și lanurile de porumb.

În fiecare spic de grâne

E osul nostru măcinat,

În fiecare poamă dulce

E sânge din noi picurat.

Iar pâinea ce o duci la gură

E truda noastră la hotar,

Căci fără firul vieții noastre

Era cu gustul mai amar.

Și tihna ta de lângă vatră

E-o mântuire de amvon,

Nu ne uitați că e făcută

Din nopțile fără de somn.

N’e sufletul în orice floare

Ce stă-n pământul românesc,

De o privești adu-ți aminte

Că ochii noștri te privesc.

Nu ne uitați în groapa noastră,

Ci ne cinstiți în slove sfinte,

Căci limba dulce Românească

Este făcută din morminte”.

Păcat, că la o sută de ani de la începerea Primului Război Mondial, steagul roșu încă luminează deasupra României, ținând-o, în parte, dezunită și ruptă de istoria ei adevărată.

O revoluție sângeroasă a născut o democrație imperfectă, comunisto-capitalistă, șchioapă, chioară, surdă și strâmbă. Iar cea mai mare  rușine adusă acestui neam cuminte este aceea că în tribuna oficială a paradei se va găsi un invitat roșu, un ins pus sub acuzare „pentru crime împotriva umanității”, un comunist sadea, așezat lângă eroii neamului. Sunt nedumerit și indignat că trebuie să privesc la un tablou de un paradox șocant: victimele stau alături de călău, acesta din urmă, gratulând, prin bătăi de palme otrăvite, defilarea Armiei Române.

Întrebarea mea legitimă este: cum putem să cinstim eroii noștri în slove sfinte și să nu-i uităm, dacă lângă noi stau, sfidându-ne, cu râs cominternist, asasini și criminali care au sluțit nu numai țara, ci și sufletul acestui neam, iar discipolii lor penali vin și ne cer voturi pe 11 decembrie 2016?

În ciuda acestui năduf trecător, felicit, cu ocazia Zilei Marii Uniri, din adâncul inimii, pe toți militarii români activi, în rezervă și retragere, pe toți eroii în viață ai neamului, pe toți comandanții militari activi, pe șeful Statului Major  al Apărării care are, cu adevărat, pe umeri, întreaga povară apărării României.




Alte stiri din: Opinii Afisari - 725
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante