Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Drone MQ-9 Reaper, la Baza aeriană Câmpia Turzii | Regimul alimentar în cazul gastritei | Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni | Testamentul politic al lui Corneliu Coposu | Iadul de la Institutul Marius Nasta (galerie foto)

Revista presei. 86.000 de români, captivi în sclavia modernă

Scris de :     2018-08-14 08:15

Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, violenţele de la protestul de vineri din Piaţa Victoriei din Bucureşti, precum şi o propunere a ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, privind utilizarea veniturilor din privatizări pentru finanţarea datoriei publice, dar şi românii care sunt victime ale sclaviei moderne sunt printre principalele subiecte ale zilei de 14 august.

86.000 de români, captivi în sclavia modernă. România, pepinieră de traficanți. 86.000 de români sunt victime ale sclaviei moderne, asta înseamnă că patru români dintr-o mie se află în această situație, potrivit Indexului Global al Sclaviei 2018. Indicele mai arată că țara noastră este pe locul 19 în clasamentul țărilor din Europa și Asia Centrală, din punct de vedere al numărului victimelor raportat la populație. În schimb, dacă ne luăm doar după numărul celor implicați în sclavia modernă, locul nostru din cele 51 de state este 12, informează Libertatea.

„Folosirea legitimă a forţei“, prioritatea numărul 1 a Parchetului Militar. Cele trei infracţiuni vizate de ancheta procurorilor. „Folosirea legitimă a forţei”, aşa cum au denumit jandarmii acţiunea de vineri de la mitingul diasporei, este prioritatea numărul 1 a Parchetului Militar. Zecile de plângeri depuse de cei bătuţi, dar şi de organizaţii civice, vor fi analizate de procurorii militari, care au lăsat de o parte orice altă activitate, potrivit Adevărul.

Iohannis: ”Cei vinovați trebuie identificați rapid și pedepsiți”. Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni seară, că România traversează o stare de tulburare din cauza protestelor violEnte, apreciind că atitudinea civică a fost asupru pedepsită cu gaze lacrimogene, cu tunuri cu apă şi cu lovituri aplicate cu exces de zel. El a spus că românii ştiu să fie civilizaţi, civici, activi şi corecţi şi nu îşi merită etichtele primite de la voci iresponsabile din politică. Şeful statului a arătat că au trecut deja trei zile şi nu există niciun responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, afirmând că în orice ţară până la această oră ar fi fost cel puţin o demisie, relatează Cotidianul.

Victor Ponta a identificat vinovaţii pentru violenţele din stradă. Atac dur lansat la adresa greilor PSD. Victor Ponta, fostul premier al României care și-a dat demisia după ieșirile masive în stradă ca urmare a tragediei de la Colectiv, a reacționat după evenimentele din ultimele zile. Victor Ponta susține că există un singur vinovat pentru ce s-a întâmplat în Piața Victoriei. Fostul lider al PSD arată către actuala conducere a partidului și menționează că incompetența Guvernului Dăncilă a dus la violențele care au făcut înconjurul lumii, conform Evenimentului zilei.

Cine a “alungat” românii? 30 de ani de proiecte incoerente. Parlamentar: “Că va arăta mai bine sau mai rău, eu nu sunt Casandra!” Datele care arată dezastrul demografic. Dacă privim peste graniţă, vedem o a doua Românie. O generaţie tânără, care a decis să îşi trăiască viaţa altundeva. Şi tot acolo le cresc şi copiii, care cu greu se vor mai numi români. În aceste condiţii, se naşte întrebarea: Pe cine dăm vina? În Casa Poporului, unde de aproape 30 de ani se fac legi, parlamentarii dau din umeri. Probabil că ar fi ajutat o coerenţă în legislaţie şi programe sociale pe termen lung. Probabil că încă se mai poate face ceva, dar pentru asta este nevoie de o strategie mai lungă de un mandat şi de o gândire mai presus de “cine e la putere şi cum poate fi dat jos”, scrie Gândul.

Proiect USR: Jandarmii să poată fi identificați în baza unui număr clar afișat pe uniformă. USR va iniția un proiect de lege pentru modificarea Legii Jandarmeriei 550/2004 prin care jandarmii să poată fi identificați în baza unui număr afișat în clar pe uniformă, în cazul în care au un comportament abuziv față de cetățeni, anunță reprezentanții partidului într-un comunicat de presă, anunţă Hotnews.ro.

Dosar penal la Parchetul Militar. Procurorii anchetează intervenția jandarmilor. Războiul dintre protestari şi Jandarmerie ajunge pe mâna procurorilor. Peste 20 de tineri au depus pângere şi şi-au scos certificate medico-legale ca să demonstreze anchetatorilor că au fost răniţi de jandarmi. Există deja un dosar penal instrumentat de Parchetul Militar în care se aşteaptă ca protestatarii să depună plângeri, informează Jurnalul naţional.

Mișcarea România Împreună strânge semnături pentru modificarea legilor electorale. Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţa că de la 1 septembrie va fi demarată o campanie de stângere de semnături pentru a modifica legile electorale, în sensul dublării numărului de parlamentari aleşi în Diaspora, introducerii dreptului românilor din Diaspora de a vota pentru alegerile parlamentarele în străinătate, dar şi revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Va fi nevoie de cel puţin 100 de mii de semnături din 12 judeţe pentru ca iniţiativa să intre în procedura parlamentară, conform Rfi.ro.

PSD, atac dur la Iohannis: A încurajat proteste „anarhice, anti-PSD și anti-gurvernamentale”. Partidul Social Democrat susţine că şeful statului, Klaus Iohannis, şi-a permis ca preşedinte „să încurajeze protestele de stradă anarhice, anti-PSD şi anti-guvernamentale”. Partidul Social Democrat îi cere președintelui Iohannis „să dea dovadă de responsabilitate, să se comporte şi să acţioneze ca preşedinte al românilor, să contribuie la consolidarea drepturilor şi libertăţilor democratice, a unui veritabil stat de drept”, potrivit România liberă.

Oficial – În ultimul an, ANAF a recuperat doar un milion de lei din prejudiciul stabilit în dosarul ICA. ANAF a reuşit, în ultimul an, să recupereze doar un milion de lei din prejudiciul de 266.171.892 de lei stabilit în dosarul ICA, în care a fost condamnat omul de afaceri Dan Voiculescu. În total, în şase ani, s-a recuperat doar echivalentul a 40 de milioane de lei, transmite Stiripesurse.ro.

Politicieni austrieci pun la îndoială capacitatea României de a conduce UE şi propun excluderea ALDE din partidul european. Politicieni din Austria se declară preocupaţi în legătură cu situaţia politică din România, exprimând dubii privind capacitatea Bucureştiului de a exercita Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Tensiunile politice din România ar putea avea consecinţe pe plan european, în contextul în care România va prelua din ianuarie 2019 preşedinţia Consiliului UE, notează Der Standard, conform Ziare.com.

3,5 miliarde de euro, veniturile din privatizări, ar fi noul buffer al României în caz de probleme la rambursarea împrumuturilor externe. Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a aruncat în piaţă idea creării unui buffer de excepţie pentru acoperirea costurilor cu datoria externă, printr-o ordonanţă de urgenţă. O astfel de OUG ar permite României un buffer suplimentar de circa 3,5 miliarde de euro, cam cât un împrumut la FMI. Practic, prin legea care ar permite utilizarea acestor bani pentru datoria externă, România ar putea sta patru luni fără să rostogolească datoria externă la costuri care pot deveni uneori prea mari, scrie Economica.net.

Consiliul Fiscal: Cheltuielile de personal ating maxime istorice, în vreme ce cheltuielile cu investiţiile sunt în continuare sacrificate. Consiliul Fiscal – instituţie care, prin lege, trebuie să-şi expună opiniile cu privire la politicile fiscale ale guvernului, deşi acestea nu au putere de constrângere – constată, în opinia publicată luni asupra primei rectificări bugetare din 2018, că guvernul a majorat cheltuielile de personal cu 5,1 miliarde de lei şi cu 1,8 miliarde de lei cheltuielile cu asistanţa socială tăind, în aceeaşi vreme, cheltuielile de investiţii cu 1,1 miliarde de lei, fapt ce pune în pericol creşterea economică pe termen lung, informează Ziarul financiar.

Măsuri excepționale luate de Comitetul de Urgență FRF. Echipele primăriilor pot lua locul cluburilor private! Comitetul de Urgenţă al FRF a modificat, în sedinţa de vineri, 20 iulie 2018, Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF). Cea mai importantă modificare adusă de FRF este faptul că grupările de drept privat vor putea fi substituite în competiţii de cluburi de drept public. Astfel, vor putea participa în competiţii şi cluburile care aparţin unor instituţii ale statului, precum ministere, primării, companii publice sau regii autonome, transmite Fanatik.ro.

Cornel Dinu îi distruge pe jucătorii lui Hagi: “El e model doar pentru frizerie”. Ce spune despre Ianis Hagi. Cornel Dinu i-a criticat dur pe jucătorii Viitorului, după înfrângerea suferită în etapa a 4-a pe terenul lui Dinamo, scor 0-1. Gică Hagi n-a fost la meci, fiind suspendat, în locul său pe bancă a fost Cătălin Anghel. “Se spune că atunci când stăpânul nu e acasă joacă șoarecii pe masă. Hagi a început azi cu niște șoricei. Nu înțeleg de ce a abordat acest joc cu 3 mijlocași defensivi. Srgian Luchin la primul gol a fost greoi, el e doar un model pentru frizerie, dar n-are calități de stoper”, a declarat Dinu, conform Gazetei sporturilor.




Alte stiri din: Revista Presei Afisari - 115
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante