Acasa Revista Presei Revista presei. Adrian Ţuţuianu: Suntem mulţi nemulţumiţi în PSD

Revista presei. Adrian Ţuţuianu: Suntem mulţi nemulţumiţi în PSD

scris de Z.V.
113 Afisari

Bomba de sub noul scaun al lui Kovesi, OUG pe legile justiţiei a fost adoptată de Guvern, precum şi o parte dintre protestatarii  #rezist vor să dea România în judecată la CEDO, dar şiromânii vor putea lua credite fără dobândă, prin programul „Investeşte în tine” sunt printre principalele subiecte ale zilei de 16 octombrie.

Adrian Ţuţuianu: Suntem mulţi nemulţumiţi în PSD. Preşedintele PSD Dâmboviţa. Adrian Ţuţuianu, a declarat luni că în continuare sunt nemulţumiţi în partid, chiar dacă a fost un vot masiv pentru Liviu Dragnea, susţinând că a avut discuţii cu mai mulţi colegi parlamentari, transmite Gândul.

Scandal în PSD. Țuțuianu este pus la zid de un ministru. „Nu mi se pare o reacţie normală”. Luni, Ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, a declarat că senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu ar fi trebuit să îi spună în mod direct dacă are nemulţumiri referitoare la modul în care aceasta îşi exercită funcţia, potrivit Evenimentul Zilei.

Preşedintele poate respinge nelimitat propunerile la şefia DNA. O prevedere tranzitorie din Statutul Magistraţilor, recent modificat în Parlament, pare a păstra intact dreptul preşedintelui de a refuza ori de câte ori vrea propunerile pentru şefia DNA. În ciuda criticilor CSM, Tudorel Toader a transmis preşedintelui propunerea de numire a Adinei Florea în funcţia de şef al DNA, relatează Adevărul.

Bomba de sub noul scaun al lui Kovesi. Ministrul Justiției Tudorel Toader a precizat, luni, că fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi nu poate rămâne la Parchetul General dacă are grad de tribunal pentru că legea prevede că îi trebuie grad egal cu cel corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. Toader a spus însă că nu știe ce grad are Kovesi, precizează Cotidianul.

Gratuitățile oferite de Gabriela Firea și nota de plată pentru bucureșteni. În ultimul an, Primăria Capitalei, la propunerea primarului Gabriela Firea, a acordat nu mai puțin de 14 stimulente financiare și vouchere: 450 de lei, o dată pe an, pentru achiziţionarea de rechizite elevilor bucureşteni cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani, 2.000 de lei pentru femeile gravide și 13.800 lei pentru fertilizare in vitro, 1.000 lei/lună pentru copiii cu handicap, 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut, 1.500 lei pentru căsătorie, până la 800 lei/lună pentru familiile monoparentale cu venit redus, 500 lei pe lună pentru adulții cu handicap, 25.000 de vouchere de 500 lei pentru biciclete, 250 lei pentru ochelari pentru pensionarii cu venituri reduse, primă între 1.000 şi 3.000 de lei pentru cuplurile longevive, vouchere în valoare de 17.000 de lei pacientelor cu cancer la sân pentru testele genetice, între 750 și 1.500 de lei elevilor de până în 16 ani din şcolile din Capitală pentru a-şi pune aparat dentar, informeazăHotnews.ro.

Avertismentul Băncii Mondiale: Autoritățile dăunează grav tinerei generații. Anul trecut, la fiecare trei minute un român a emigrat. În total, au decis să se mute în altă ţară 219.327 de persoane. Cu aceste cifre pe masă putem spune că în 2017 au fost rase de pe harta ţării aproape patru oraşe cu populaţia Caracalului, un oraş cu populaţia Oradei sau judeţul Covasna în totalitate. În tot acest timp, statul român iroseşte 40% din potenţialul economic al tinerei generaţii din cauza serviciilor de educaţie şi sănătate inadecvate, titrează Jurnalul.ro.

OUG pe legile justiţiei a fost adoptată de Guvern. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni că Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență (OUG) pentru modificarea legilor justiției. El spune că nu a mers la Comisia de la Veneția, pentru a solicita sau lua aprobare, notează Rfi.ro.

Tăriceanu: Comisia specială pentru Justiţie să vină cu propuneri în acord cu deciziile CCR. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că este de resortul Comisiei speciale pentru modificarea legilor Justiţiei să vină cu un set de propuneri care să pună în acord Codul penal şi Codul de procedură penală cu deciziile CCR, scrie România Liberă.

Dacian Cioloş are o reacție violentă: ‘Justiţia a devenit captivă unui grup infracţional! Politicienii se asigură că nu vor răspunde pentru ilegalităţile comise. Mişcarea România Împreună (RO+) consideră că justiţia din România a devenit captivă unui grup infracţional care, folosindu-se de puterea politică, a mutilat legile şi a acaparat complet actul de justiţie, potrivit unui comunicat postat pe site-ul formaţiunii, relatează Stiripesurse.ro.

O parte dintre protestatarii #rezist vor să dea România în judecată la CEDO: Ne iau dreptul de a protesta spontan. Asociația Evoluție în Instituție vrea să dea în judecată statul român la CEDO, după decizia luată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) privind adunările publice. Reprezentanții asociației spun că ICCJ a limitat, prin această decizie, dreptul cetățenilor de a protesta spontan și oferă posibilitatea Jandarmeriei de a practică abuzuri prin amenzi mari și prin intervenția în forță, chiar dacă este un protest pașnic, precizeazăZiare.com.

Metroul de Drumul Taberei o ia din loc: constructorul finalizează lucrările la fundaţia căii de rulare. După momentul istoric din vara anului trecut, când cele două cârtiţe au terminat săpăturile la Metroul de Drumul Taberei, constructorul italian Astaldi urmează să încheie încă o etapă importantă: lucrările la fundaţia căii de rulare. Acestea sunt finalizate în proporţie de 99,5%, conform raportărilor actualizate pe luna octombrie de pe site-ul dedicat Magistralei 5 de metrou, publică Economica.net.

Veşti bune: Începând de luni românii vor putea lua credite fără dobândă, prin programul „Investeşte în tine”. Tinerii între 16 şi 26 de ani pot contractat, de luni, prin programul guvernamental „Investeşte în tine”, credite cu dobândă suportată din bugetul de stat de până la 40.000 de lei, iar persoanele între 25 şi 55 de ani pot lua credite până la 35.000 de lei, anunţă Ziarul Financiar.

Declarație șocantă a fostului pesedist Mihai Chirică: „Vom fi aici și după ce mor Dragnea și toate lichelele. La înmormântarea oricăruia dintre ei, voi face un foc de artificii!” Primarul Iașului, Mihai Chirică, a răbufnit după ce a aflat în ultimul moment că la „Zilele Iașului” nu vor fi focuri de artificii, pentru că acestea au fost interzise. Acesta acuză jocuri politice, după refuzul primit din partea autorităților și a lansat un atac dur, a cărui țintă este și liderul PSD, Liviu Dragnea, scrie Libertatea.

FCSB reacționează după ce Rednic i-a atacat pe MM Stoica: „Nu ar trebui denigrat pentru că este lângă patron! Ește șofer și mai face el ceva pe acolo”. Helmuth Duckadam, președintele de imagine al celor de la FCSB, i-a dat replica lui Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, care i-a atacat pe Mihai Stoica și pe Nicolae Dică, potrivit Gsp.ro.

Surpriză mare! Unde ar putea antrena Claudiu Niculescu! Claudiu Niculescu a fost demis chiar în acest weekend de la Dinamo și înlocuit cu Mircea Rednic, dar fostul golgeter al „câinilor” nu duce lipsă de oferte! El este foarte aproape să antreneze una dintre fostele sale echipe.Fanatik.ro a aflat că Niculescu este dorit de cei de la Universitatea Cluj.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS