Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Incident între un avion militar rus şi unul american deasupra Mării Negre (video) | Schimbare majoră în noua Lege a Asociaţiilor de proprietari | Drone MQ-9 Reaper, la Baza aeriană Câmpia Turzii | Regimul alimentar în cazul gastritei | Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni

Revista presei. Brexit. La ce schimbări trebuie să se aştepte românii care lucrează în UK

Scris de :     2018-11-16 08:13

DIICOT sparge tainele finanțării mișcării # Rezist, europarlamentarul Cristian Preda afirmă că ”PNL e la fel de făţarnic ca PSD”, precum şi reacția lui Eugen Teodorovici, despre concedierile de la ANAF, dar şi Becali și-a ieșit din minți sunt printre principalele subiecte ale zilei de 16 noiembrie.

Brexit. La ce schimbări trebuie să se aştepte românii care lucrează în UK. Românii din Marea Britanie, dar şi cei care vor să plece la muncă sau la studii în Regatul Unit, au urmărit cu atenţie termenii acordului privind ieşirea Londrei din Uniunea Europeană. Documentul de 585 de pagini, prezentat de premierul Theresa May, oferă garanţii cetăţenilor Uniunii Europene, prin urmare şi românilor, că drepturile lor vor fi respectate, informează Jurnalul.ro.

Toate războaiele „deputatului AKM“. Cu cine se ceartă Cătălin Rădulescu, de la protestatari şi UE la limba română. Cătălin Rădulescu a intrat iar în vizorul opiniei publice, făcând o serie de declaraţii acide la adresa Uniunii Europene. Acesta a avertizat „colegii din alte ţări” că România este „locul în care a apărut prima scriere din lume” şi i-a somat, astfel, „să nu mai compare istoria românească cu istoria lor”. Rădulescu nu este, însă, la prima „perlă”, oscilând de-a lungul timpului între un limbaj agresiv şi unul presărat cu erori gramaticale, potrivitAdevărul.

Recomandarea lui Tăriceanu către colegii săi parlamentari. Parlamentarii din Comisia Juridică trebuie să-și facă timp să-i citească dosarul. Este recomandarea pe care o face președintele Senatului către colegii săi.  Călin Popescu Tăriceanu spune că acesta este singurul mesaj pe care vrea să-l transmită colegilor în legătură cu votul în plen asupra cererii DNA de încuviințare a urmăririi penale, relatează Cotidianul.

DIICOT sparge tainele finanțării mișcării # Rezist. Dovada supremă că Soros finanțează protestele din România. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) a declanșat o amplă investigație privind finanțarea Mișcării #Rezist. Acțiunea a fost demarată în urma unor suspiciuni că prin Mișcarea #Rezist s-a constituit un grup infracțional organizat prin care s-au efectuat operațiuni de spălare de bani, precizeazăEvenimentul Zilei.

Corina Creţu: Cea mai tensionată relaţie pe care o am acum este cu propriul guvern. Vreau discuţii cu cifrele pe masă. Corina Creţu a declarat, într-un interviu că nu se gândeşte la o demisie din PSD, deşi cea mai tensionată relaţie pe care o are în prezent este cu propriul Guvern. De asemnea, Corina Creţu susţine că nu i s-a propus să fie premier, aceasta dorindu-şi să continue să fie comisar european, transmite Gândul.

Victor Negrescu, despre demisia din Guvern: Am simțit că nu îmi mai pot exercita mandatul la același nivel. Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a spus că și-a pus demisia la dispoziția primului-ministru pentru că a simțit că nu își mai poate exercita mandatul la același nivel, notează Hotnews.ro.

Judecătorul Horațius Dumbravă, la RFI: Recomandările din MCV, obligatorii pentru România.”Recomandările din raportul MCV, odată parafate de toate instituțiile europene, vor avea caracter juridic, iar România va trebui să țină cont de ele”. Opinia îi aparține judecătorului Horațius Dumbravă, fost membru al CSM. Într-un interviu acordat RFI, el spune că ”recomandările din raportul MCV sunt în acord cu actele primordiale ale UE” și trebuie respectate.

Comisia Europeană, după valul de acuzaţii de la Bucureşti: MCV are scopul de a ajuta, nu de a pedepsi. Comisia Europeană precizează că MCV nu are scopul de a pedepsi, ci de a ajuta, iar instituţia nu are culoare politică şi nici o agendă politică cu privire la acest subiect. Reacţia CE vine în contextul în care lideri ai PSD-ALDE au susţinut că raportul MCV este subiectiv, scrie România Liberă.

Cristian Preda îi dă de gol pe cei din PNL: ‘Sunt la fel de fățarnici ca PSD! Mai întâi s-au opus rezoluției, apoi s-au raliat majorității’. Europarlamentarul Cristian Preda afirmă că ”PNL e la fel de făţarnic ca PSD”, precizând că iniţial liberalii s-au opus adoptării unei rezoluţii care să vizeze România în Parlamentul European, apoi, dacă au văzut că se va vota, au zis că votează contra, pentru ca în final să se ralieze majorităţii, titrează Stiripesurse.ro.

Cîţu (PNL): Viorica a încurcat rețetele. Între coafor și pedichiură, aruncă în spațiul public o serie de miniciuni. Senatorul PNL Florin Cîţu susține că premierul Viorica Dăncilă prezintă, “între coafor și pedichiură, realizările mărețe ale găștii PSD-iste”, însă spune numai minciuni, fără a se gândi la legea răspunderii ministeriale, relatează Ziare.com.

Surse – O nouă centrală electrică pe gaze, de 50 MW, ar putea fi construită în Bucureşti, din banii Guvernului. Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), entitate controlată de stat prin Ministerul Energiei, are în plan construcţia unei centrale noi pe gaze, de 50MW, în Bucureşti, pe amplasamentul fostului CET Titan, au declarat surse guvernamentale pentru Economica.net.

Veşti bune pentru şoferi: Valoarea punctului de amendă rămâne la acelaşi nivel şi de la 1 ianuarie 2019. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei. Astfel, punctul de amendă nu va mai creşte la 205 lei la începutul anului 2019, anunţă Ziarul Financiar.

Reacția lui Eugen Teodorovici, despre concedierile de la ANAF: „Lucrurile sunt în regulă”. Ministrul Finanțelor Publice (MFP), Eugen Teodorovici, a precizat – la finalul ședinței de Guvern de joi, 15 noiembrie, că nu intenționează să concedieze din personalul angajat în prezent în Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Mai mult, el asigură că “lucrurile s-au clarificat” între MFP și sindicate, transmite Libertatea.

Becali și-a ieșit din minți! Reacție violentă și jigniri după dezvăluirile Gazetei Sporturilor: “Guvernul de mizerie al României! Ungurii și Orban sunt niște piticanii!” Gigi Becali, patronul FCSB, a reacționat violent după ce a aflat că Guvernul Ungariei finanţează cu peste 6 milioane de euro echipele Sepsi OSK şi Csikszereda. Patronul FCSB a criticat în termeni duri Gurvernul României și l-a jignit pe Viktor Orban, premierul Ungariei, scrie Gsp.ro.

Victor Piţurcă nu vrea să mai antreneze în România! Ce spune de situaţia lui Nicolae Dică.Victor Piţurcă nu vrea să mai antreneze în România, cu toate că cea mai mare parte a carierei de antrenor a petrecut-o în ţară. Fostul selecţioner a declarat că sunt şanse minime să revină în fotbalul românesc, dar a susţinut că va vedea în iarnă dacă va pleca într-un campionat străin, relatează Fanatik.ro.




Alte stiri din: Revista Presei Afisari - 91
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante