Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Donald Trump va trimite astronauții pe Lună și pe Marte | Ce generali a făcut şi avansat Iohannis de 1 Decembrie 2017 | Primul transplant de creier | Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari

Revista presei. Dragnea și Tudose au pus cuțitele pe masă

Scris de :     2017-12-04 07:34

Dragnea și Tudose au pus cuțitele pe masă, Codrin Ștefănescu susține nu există niciun fel de ruptură în PSD, precum și șeful Tarom de la Amsterdam, demis după ce un avion a rămas blocat pe aeroport 12 ore, dar și FCSB, la un pas de scandal, sunt printre principalele subiecte ale zilei de 4 decembrie.

Culise. Dragnea și Tudose au pus cuțitele pe masă. Premierul începe să viseze coșmarul lui Grindeanu. Decizia Gabrielei Firea de a organiza un târg de Crăciun în Piața Victoriei, locul tradițional de proteste, a fost scânteia care a reaprins conflictul mocnit dintre Liviu Dragnea și Mihai Tudose. Potrivit unor surse politice, Dragnea va forța demisia premierului, în timp ce Tudose trage sfori pentru a-l da jos pe Dragnea din fruntea partidului. Pe scurt, un nou caz Grindeanu, potrivitAdevărul.

PSD, mitinguri la București și în țară împotriva ‘statului paralel’. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a anunțat, duminică seara, după o ședință la partid, că formațiunea va organiza mitinguri în București și în țară, în urma evenimentelor de sâmbătă, din Piața Victoriei, relatează Cotidianul.

Reacția dură a unui lider PSD, în conflictul care ar putea scinda partidul în două: ‘Asta cu Tudose este o prostie’. Secretar general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a avut o reacție dură, duminică seara, după zvonurile care au apărut în presă referitoare la un conflict în PSD, izbucnit între două tabere, una dintre acestea susținându-l pe Mihai Tudose, precizează Evenimentul Zilei.

Șeful Tarom de la Amsterdam, demis după ce un avion a rămas blocat pe aeroport 12 ore. O cursă a companiei Tarom care trebuia să plece sâmbătă seara din Amsterdam către București a rămas blocat pe aeroportul olandez din cauza unor defecțiuni tehnice. Reprezentantul local al Tarom a fost revocat din funcție, informeazăGândul.

Firea, întrebată dacă Tudose vrea să preia conducerea PSD: Așa cred unii colegi și așa cred și eu. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat duminică, că ea crede că premierul Mihai Tudose vrea să preia conducerea PSD, dar că ea nu are nici cea mai vagă intenție de a se înscrie în cursa pentru funcție, notează Hotnews.ro.

Băsescu despre incidentele de sâmbătă, din Piața Victoriei!Senatorul Traian Băsescu, președinte al PMP, a declarat, după incidentele petrecute sâmbătă în Piața Victoriei din Capitală, că, din “bătălia pentru putere a găștilor din interiorul PSD”, “vinovați vor fi jandarmii”, scrieJurnalul.ro.

Liviu Avram: În PSD e un conflict acerb, pentru controlul partidului. Partidul Social Democrat este măcinat de o luptă acerbă pentru putere. O spune la RFI jurnalistul Liviu Avram care comentează declarațiile critice din ultimele zile ale primarului Gabriela Firea la adresa premierului Mihai Tudose și ministrului de Interne, Carmen Dan.

Codrin Ștefănescu: Nu există niciun fel de ruptură în PSD. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a precizat că nu există niciun fel de tabere sau de ruptură în partid. El a confirmat, duminică, veridicitatea stenogramelor apărute de pe un grup de comunicare, unde a existat un schimb de replici între primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și premierul Mihai Tudose, dar a arătat că nu este pentru prima oară când astfel de discuții au loc, pentru că nu există întotdeauna un acord deplin între membrii PSD, titrează România Liberă.

Gabriela Firea: ‘Cred că am luat o decizie înțeleaptă să relocăm acest târg, după violențele de sâmbătă’. Primăria București a luat decizia relocării Târgului de Crăciun ce trebuia să aibă loc în Piața Victoriei! Gabriela Firea spune că hotărârea a survenit în urma unui incident din Piața Victoriei, în care un protestatar a lovit un bătrân care trece prin Piață, relatează Stiripesurse.ro.

Indemnizația de șomaj și alocația de stat pentru copii ar putea să crească anual. Indemnizația de șomaj și alocația de stat pentru copii ar putea să fie mărite în fiecare an, potrivit unui proiect susținut de mai mulți parlamentari, atât de la Putere, cât și din Opoziție, prin care se cere indexarea anuală a indicatorului social de referință (ISR) cu 100% din rată inflației, precizează Ziare.com.

Cutremurul, cel mai mare risc natural din proiecția pe următorii patru ani a Finanțelor. Pagubele ar fi de 1,8 miliarde de euro. Cutremurul este cel mai mare risc, dintre cele legate de dezastrele naturale, la care ar putea fi supusă România în următorii patru ani, se arată în proiecția macroeconomică a Ministerului Finanțelor, publică Economica.net.

Cum arată viitorul pieței muncii, în viziunea Guvernului: Salariile angajaților vor crește cu 11% anul viitor, iar economia va crea peste 200.000 de noi locuri de muncă. Scenariul luat în calcul de Guvern în elaborarea bugetului pentru 2018 prezintă o îmbunătățire semnificativă a pieței muncii în anii care urmează, scrie Ziarul Financiar.

Dacian Cioloș, întrevedere informală la Departamentul de Stat al SUA, după avertismentul privind legile justiției. Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a fost recent la Washington, programul său incluzând și o întrevedere informală la Departamentul de Stat al SUA, după ‘semnalul de alarmă’ pe care oficialii americani l-au transmis în legătură cu modificările la Legile Justiției, notează Libertatea.

România — Slovenia 31-28. Martin Ambros, explicații după victoria vitală a României la Mondiale! Ce a zis Eliza Buceschi. Martin Ambros, antrenorul naționalei României de handbal feminin, și jucătoarea Eliza Buceschi au comentat succesul cu Slovenia, scor 31-28. Au explicat ce s-a întâmplat în prima repriză, când adversarele au condus mult timp, titrează Gsp.ro.

FCSB, la un pas de scandal: ‘Erau nervoși, se certau între ei!’FCSB a câștigat cu 4-0 în fața lui Juventus, însă meciul a fost mai complicat decât o arată scorul pentru fotbaliștii roș-albaștri. Căpitanul celor de la Juventus, Vali Bărbulescu, afirmă că înainte de pauză fotbaliștii lui Nicolae Dică erau deosebit de nervoși și că au fost la un pas să piardă meciul de sub control, informează Fanatik.ro.




Alte stiri din: Revista Presei Afisari - 408
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante