Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Copiii care utilizează Internetul se tem de hărțuirea virtuală | Calităţi pe care bărbaţii le apreciază la o femeie | LEACURI DIN GRĂDINĂ: Pătlagina | Câini, șerpi boa și alte animale folosite în războaie | Liga I 2016. Programul turului

Revista presei. E nevoie de apă la Cotroceni. Președinția explică de ce!

Scris de :     2016-03-19 08:30

Anunțarea candidaților PSD pentru alegerile locale din Capitală, decizia Curții de Apel București de a respinge cererea de înregistrare a Mișcării Populare, solicitarea fostului președinte Traian Băsescu pentru obținerea cetățeniei moldovenești, judecarea primului termen pe fond în dosarul “Turceni – Rovinari”, precum și alerta lansată la nivel european în privința brânzei din lapte de oaie din România, dar și emiterea autorizației de securitate la incendiu pentru Arena Națională sunt principalele subiecte ale zilei de 19 martie.

Revista presei. E nevoie de apă la Cotroceni. Președinția explică de ce! revista presei

Cotroceni

E nevoie de apă la Cotroceni. Președinția explică de ce! Un comunicat al Administrației Prezidențiale remis presei astăzi explică de ce Președinția vrea să cheltuiască 2,4 milioane de lei pentru un sistem de irigații, notează Q Magazine. “Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public, în data de 17 martie a.c., referitoare la cheltuieli ale Administrației Prezidențiale pentru implementarea unui sistem de irigații și renovarea unei clădiri din cadrul Administrației Prezidențiale, Departamentul Comunicare Publică precizează următoarele: Implementarea unui sistem de irigații pentru spațiile verzi din parcul Complexului Cotroceni este necesară ținând cont de faptul că actualul sistem a fost proiectat în anul 1979 și utilizează cantitați foarte mari de apă”.

Klaus Iohannis, despre acordul dintre UE și Turcia în privința migranților: “Deciziile de astăzi nu introduc cote noi pentru România. Relocarea se face în cadrul cotelor aprobate anul trecut”. Președintele Klaus Iohannis a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre acordul dintre Uniunea Europeană și Turcia privind imigranții, relatează Evenimentul Zilei. Președintele a declarat că a susținut în cadrul reuniunii de la Bruxelles necesitatea unei abordări coerente în gestionarea problemei migranților. “Am ajuns la un acord, în această seară, în cadrul Consiliului European — returnarea în Turcia a noilor migranți care ajung ilegal în Grecia de pe teritoriul Turciei. Returnarea va putea avea loc doar cu respectarea cadrului juridic european și internațional, cazurile de returnare urmând a fi analizate individual. Deci nu poate fi vorba de expulzări colective”, a declarat Klaus Iohannis.

Iohannis: România susține propunerea CE privind ajutorul de urgență al UE pentru Grecia și este dispusă să ofere asistență. Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că la Consiliul European s-a insistat pe implementarea urgentă a măsurilor de sprijin pentru Grecia, arătând că România susține propunerea CE în acest caz și că este dispusă să acorde asistență, noteazăEconomica.net. “În context am precizat că susținem propunerea Comisiei privind ajutorul de urgență la nivelul UE pentru Grecia și am exprimat disponibilitatea României de a acorda asistență prin intermediul mecanismelor existente la nivelul Uniunii”, a spus Iohannis după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Iohannis: Salut decizia CE de a scoate România din procedura privind dezechilibrele macroeconomice. Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri seara la Bruxelles că a salutat, în cadrul reuniunii Consiliului European, decizia Comisiei Europene de a scoate România de sub incidența procedurii privind dezechilibrele macroeconomice, potrivit Ziarului Financiar. “Am avut discuții despre evoluțiile economice recente și am aprobat domeniile prioritare de politici ale analizei anule a creșterii care vor contribui la consolidarea redresării economice actuale, pe baze durabile și la stimularea creșterii economice și a creării de locuri de muncă în toată Uniunea. În acest context, am salutat decizia Comisiei Europene de a scoate România de sub incidența procedurii privind dezechilibrele macroeconomice”, a declarat Iohannis, după reuniune.

Candidații PSD pentru alegerile locale, anunțați de Dragnea printr-o postare pe Facebook. Care este echipa pentru București. Echipa candidaților susținuți de PSD pentru alegerile locale va fi formată din Gabriela Vrânceanu Firea, candidat pentru Primăria Capitalei, urmată de Daniel Tudorache, Neculai Onțanu, Robert Negoiță, Daniel Băluță, Daniel Florea și Gabriel Mutu, la sectoare, scrie Gândul. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că social-democrații au decis să meargă cu UNPR la sectorul 2, însă nu vor avea candidați comuni cu ALDE, pentru că “electoratele sunt puțin diferite”.

Gabriela Firea (PSD) candidează la PMB: Cred că în Primăria Capitalei trebuie să facem curățenie de jos până sus. Senatorul Gabriela Firea, a cărei candidatură a fost validată vineri de conducerea PSD, a declarat că în Primăria Capitalei trebuie făcută curățenie “de jos până sus”, relatează Jurnalul Național. “Din punctul meu de vedere, principala mea preocupare va fi aceea a unei capitale curate, aerisite de tot ce înseamnă un trafic îngreunat, dar m-aș referi și la curățenia morală”, a declarat Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului.

UNPR și-a pregătit candidații proprii pentru 3 sectoare ale Capitalei. UNPR își va desemna candidați proprii la primăriile sectoarelor 3, 4 și 5, au declarat surse din cadrul formațiunii, după ce Uniunea a stabilit cu PSD un protocol care vizează doar Primăria Capitalei și a primăriilor sectoarelor 1, 2 și 6, potrivitPuterea. În urma negocierile dintre liderul interimar al UNPR, Neculai Onțanu, și a președintelui PSD, Liviu Dragnea, s-a ajuns la concluzia că UNPR va susține candidații social-democrați la sectoarele 1 și 6, iar PSD va susține candidatul Uniunii — pe actualul primar Neculai Onțanu — la sectorul 2.

Tăriceanu: “PSD a decis să meargă cu candidați proprii și la fel vom face și noi”. Călin Popescu Tăriceanu, copreședinte al formațiunii ALDE, a declarat astăzi, la Slatina, că partidul său va susține candidați proprii la Primăria Generală a Capitalei și la cele șase sectoare, după ce PSD a luat aceeași decizie, informeazăBursa. Tăriceanu a declarat că ALDE nu a stabilit când va anunța candidații pentru București, precizând că momentul nu va fi întârziat mult.

Gorghiu despre candidații PSD la sectoarele Capitalei: O tocăniță. Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat vineri, la Ploiești, referindu-se la anunțul PSD privind candidații la sectoarele Capitalei că decizia social-democraților este “o tocăniță din care nu se știe cât va înțelege electoratul de stânga”, conformCotidianul. “Vreau să vă spun că este o ciorbă, o tocăniță decizia PSD-ului de astăzi. La anumite sectoare merg cu UNPR-ul, la altele împreună cu UNPR și susținerea ALDE”, a spus Gorghiu.

Ce se întâmplă cu partidul lui Traian Băsescu. Curtea de Apel București a admis apelul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a respins, vineri, cererea de înregistrare a partidului “Mișcarea Populară”, anunță Q Magazine. Tribunalul București a admis pe 15 decembrie 2015 cererea de acordarea a personalității juridice Mișcării Populare conduse de Traian Băsescu și înregistrarea formațiunii în registrul partidelor politice. Cererea de înregistrare a fost depusă la tribunal pe data de 2 noiembrie 2015, membrii fondatori ai partidului fiind Traian Băsescu, Eugen Tomac, Cristian Diaconescu și Dorel Onaca.

Reacția lui Traian Băsescu după ce Curtea de Apel a respins înregistrarea Mișcării Populare: “V-ați încurcat, băieți. Vom candida la locale sub numele PMP și cu simbol mărul”. Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, pe pagina sa de Facebook, faptul că magistrații Curții de Apel a București au respins înregistrarea Mișcării Populare, notează Evenimentul Zilei. El a spus că se va candida la locale sub numele PMP.

Traian Băsescu a cerut cetățenia Republicii Moldova. Fostul președinte Traian Băsescu a făcut recent demersurile pentru a obține cetățenia Republicii Moldova, au declarat, vineri, surse apropiate fostului președinte, potrivit Gândul. Fostul președinte Traian Băsescu a cerut, recent, cetățenia Republici Moldova, având în vedere faptul că actualul guvern de la Chișinău este unul stabil, au declarat surse apropiate fostului președinte.

Dragnea: Moțiunile simple împotriva Guvernului nu sunt departe. Se vor opri foarte greu. Președintele PSD Liviu Dragnea se gândește, din nou, la depunerea unor moțiuni simple împotriva Guvernului Cioloș, ca urmare a unor acțiuni și bâlbâieli din partea miniștrilor Cabinetului, notează Adevărul. “Cred că premierul Cioloș ar trebui să înțeleagă semnalele astea. Deocamdată, ideea de moțiuni simple a fost suspendată, dar dacă întârzie foarte mult și vor începe moțiunile simple se vor opri foarte greu. Nu este vorba doar de un ministru sau de un minister”, a spus Dragnea.

Sediul MP Sector 1, vandalizat. Eugen Tomac: “Diversioniștii din PSD au distribuit pliante că dăm mici și bere la ora 17, deși noi aveam o ședință convocată în Pajurei la 18. Nu ne intimidează, mergem mai ferm pe linia noastră”. Sediul Mișcării Populare a fost vandalizat, iar Eugen Tomac consideră că vinovații sunt cei de la PSD, potrivit Curierului Național. Întrebat dacă are dovezi pentru acuzațiile lansate, deputatul a afirmat că “de vreo trei săptămâni, Emanoil Bocean ne tot transmite membrilor din Sectorul 1 că nu vom avea o campanie ușoară”.

Mircea Ionescu Quintus a împlinit 99 de ani. Seniorul liberal a fost sărbătorit la Ploiești: “Zic unii că mă caută cineva pe acasă…” Seniorul Mircea Ionescu Quintus, care a împlinit vineri 99 de ani, a fost sărbătorit la Ploiești de 2000 de persoane, printre care și copreședinții PNL Vasile Blaga și Alina Gorghiu, transmiteAdevărul. Cu umorul binecunoscut, Quintus și-a dedicat o epigramă. Născut pe 18 martie 1917, la Cherson, în Ucraina, unde părinții săi erau refugiați, Mircea Ionescu Quintus a împlinit vineri 99 de ani, dar și opt decenii de când este liberal.

Victor Ponta, în fața judecătorilor: “Nu recunosc faptele și vreau să dau o declarație”. La termenul de judecată de vineri, din dosarul Turceni-Rovinari, în care Victor Ponta este cercetat alături de fostul ministru Dan Șova, fostul premier le-a spus judecătorilor că nu recunoaște faptele de care este acuzat și că dorește să dea o declarație în cursul cercetării judecătorești, relatează Bursa. Fostul premier Victor Ponta a fost, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a avut loc un nou termen din dosarul Turceni-Rovinari. “Nu recunosc faptele și vreau să dau o declarație”, a declarat Victor Ponta întrebat fiind de magistrați dacă dorește să apeleze la procedura simplificată prin care să recunoască faptele de care este acuzat.

Omar Hayssam, la DNA. Sirianul Omar Hayssam a fost adus vineri la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat de procurori, potrivit unor surse judiciare, în dosarul privind privatizarea IPRS Băneasa, scrie Q Magazine. DNA face cercetări în acest dosar în legătură cu faptul că, în cadrul procedurii de privatizare a acestui agent economic, au fost depuse mai multe înscrisuri false referitoare la experiența și capacitatea financiară a unei firme (reprezentată de Omar Hayssam), acte necesare pentru a participa la privatizarea IPRS Băneasa.

Ioan Niculae a fost adus la DIICOT. Omul de afaceri a fost audiat în dosarul Romgaz. Omul de afaceri Ioan Niculae a fost adus, vineri dimineață, penitenciarul Găești la sediul DIICOT pentru a fi audiat în dosarul Romgaz, transmite Evenimentul Zilei. Ioan Niculae nu a dorit să facă nicio declarație jurnaliștilor la sosire. Potrivit unor surse judiciare, afaceristul a fost adus din penitenciar pentru a i se aduce la cunoștință punerea în mișcare a acțiunii penale în dosarul Romgaz — Interagro, o etapă procedurală în dosarele penale.

Brașov: Ioan Neculaie părăsește arestul preventiv. Ioan Neculaie va părăsi în noaptea de vineri arestul Poliției Brașov, urmând să i se aplice măsura controlului judiciar pe o cauține de 22,3 milioane de lei, a declarat unul dintre avocații omului de afaceri, Vladimir Ciolocu, relatează Cotidianul. Omul de afaceri brașovean se află în arest preventiv din 15 februarie, fiind acuzat de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare și spălare de bani. “Începând din 19 martie 2016, Ioan Neculaie se află sub control judiciar pe cauțiune de 22.300.000 de lei”, a mai spus sursa citată.

Dan Voiculescu a renunțat la contestația în anulare. Dan Voiculescu a renunțat la contestația în anulare depusă la sfârșitul lunii trecute care i-ar fi putut aduce eliberarea, informează Cotidianul. Voiculescu și-a retras cererea de anulare a condamnării printr-o declarație notarială. În solicitarea de anulare a pedepsei din dosarul ICA, acesta a invocat faptul că judecătorul care l-a condamnat nu a fost imparțial.

Interlopul Sorin Udrea, dispărut după ce a fost condamnat, a fost prins în Italia. Sorin Udrea, liderul unui grup infracțional organizat din Timișoara, a fost prins, joi seara, în Italia, anunțăPuterea. Acesta fugise după ce a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare. Reprezentanții IPJ Timiș au precizat că Sorin Udrea, care era dat în urmărire internațională de la sfârșitul săptămânii trecute, a fost găsit de autoritățile italiene și se află în custodia lor. Sursa citată a mai precizat că imediat după îndeplinirea formalităților necesare, Sorin Udrea va fi predat autorităților române pentru ispășirea pedepsei.

Profesorul universitar Dan Păcurariu, bănuit că și-a ucis iubita în urmă cu 18 ani, a fost arestat. Judecătorii Curții de Apel București au decis, vineri, arestarea preventivă a profesorului universitar Dan Păcurariu, acuzat de polițiștii și procurorii bucureșteni că și-a ucis iubita în urmă cu 18 ani, potrivit Adevărul. Magistrații au admis contestația făcută de procurori la decizia Tribunalului București de a-l plasa sub control judiciar pe profesorul universitar Dan Păcurariu.

Urmărire ca în filme, în Capitală! Un puști de 16 ani, drogat, tras pe dreapta de polițiști cu 17 focuri de armă. Imagini desprinse parcă din filmele de acțiune, noaptea trecută în Capitală, notează Libertatea. Un adolescent de 16 ani, care se pare că era și sub influența drogurilor, a refuzat să tragă pe dreapta la semnalele polițiștilor, aceștia fiind nevoiți să folosească focuri de armă pentru a-l opri. Incidentul a avut loc în jurul orei 01.00, pe Calea Moșilor din București. Polițiștii au încercat să-l tragă pe dreapta pe cel aflat la volan, însă acesta nu a oprit la semnalul lor, ci, dimpotrivă, a accelerat.

Arena Naționala va fi redeschisă. ISU a emis aviz de securitate la incendiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov a emis vineri autorizația de securitate la incendiu pentru Arena Națională, care urmează să fie redeschisă, conformGândul. Potrivit unui comunicat transmis vineri “Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov a emis astăzi autorizația de securitate la incendiu pentru obiectivul Stadionul Arena Națională”. “Ca urmare a solicitării de emitere a autorizației de securitate la incendiu și a completării dosarului aferent de către Primăria Municipiului București, cu agrementul tehnic pentru cele două tipuri de membrane ale acoperișului, specialiștii din cadrul instituției noastre au analizat documentația acestui obiectiv, actualizată cu modificările efectuate în ultimii ani și au concluzionat că în acest moment se îndeplinesc condițiile pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu” mai informează ISU.

Angajații Brădet depistați cu E.coli au început tratamentul la domiciliu. Angajații Brădet care au fost depistați cu E.coli au început tratamentul la domiciliu, așa cum le-a fost prescris, anunță Curierul Național. Patronul firmei a confirmat acest lucru. “Într-adevăr, celor șapte muncitori depistați cu bacteria E.Coli li s-a prescris de vineri tratament la domiciliu”, a precizat Badea.

Proteste. Minerii de la Lupeni au întrerupt lucrul. Minerii din schimbul doi de la Mina Lupeni au întrerupt lucrul și protestează în curtea sediului administrativ al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), din Petroșani, față de decizia administratorului judiciar al companiei de a denunța unilateral contractul colectiv de muncă, scrie Puterea. Ortacii susțin că prin anularea prevederilor din contractul colectiv de muncă vor pierde o parte din venituri.

Avion cu probleme. Pasagerii zborului TAROM Timișoara — București cu plecare la ora 19,10 au rămas pe aeroport. Avionul care trebuia să ducă 170 de pasageri din Timișoara în Capitală nu a ieșit de la lucrările de revizie, scrie România Liberă. Astfel, mai mulți pasageri care au ales zborul TAROM Timișoara — București cu plecare la ora 19,10 au rămas pe aeroport, iar alții au fost îmbarcați într-un Boeing, cu mai puține locuri.

A început vânătoarea de fumători! Unde s-au dat primele amenzi. Primele amenzi date de Poliția Locală pentru fumatul în spații închise au fost deja date la Timișoara, anunță Libertatea.
În prima zi cu fumatul interzis în spații închise în România La Timișoara s-au dat deja cinci amenzi: în locurile de joacă din parcuri, în Piața Iosefin și în Gara de Nord.

Ora Pământului: 42 de orașe din România participă la eveniment. Un număr de 42 de orașe din România au anunțat deja participarea la evenimentul global Ora Pământului (Earth Hour), prin stingerea simbolica a luminilor și evenimente dedicate, scrie Libertatea. Ora Pământului prevede ca oamenii, organizațiile, companiile, instituțiile publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, sâmbătă, 19 martie, la ora locală 20:30.

110 ani de la zborul lui Traian Vuia. Ceremonie aniversară organizată la Montesson, Franța. O ceremonie dedicată aniversării zborului lui Traian Vuia în urmă cu 110 ani a fost organizată vineri în orașul francez Montesson, relatează Le Parisien, conform Jurnalului Național. Azi, puțini sunt cei care își mai amintesc de acest aviator de origine română, care, deși de formație avocat, este considerat unul dintre pionierii aviației, notează publicația franceză. Vuia a proiectat primul aparat autopropulsat, acționat de un motor și având la bord un om.

Comisia Europeană a emis o alertă privind infectarea cu E.Coli a brânzei din lapte de oaie din România. Comisia Europeană a emis o alertă referitoare la infectarea cu E.Coli a unui produs de brânză din lapte de oaie din România, țările afectate de măsură fiind România, Italia, Franța și Germania, potrivit site-ului CE, unde se arată că gradul de risc este serios, conform Jurnalului Național. Alerta Comisiei Europene, care consideră riscul ca fiind serios, se referă la categoria lapte și produse din lapte, produsul fiind brânză din lapte de oaie.

Ministrul Agriculturii, despre pericolul privind brânza din România: “Sper ca Europa să înțeleagă faptul că a fost un accident”. Contaminarea brânzei cu Escherichia coli este un accident și trebuie să avem încredere în produsele românești, consideră ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, care a precizat, însă, că nu deține mai multe informații decât cele apărute în presă cu privire la notificarea transmisă de autoritățile italiene privind brânza de oaie din țara noastră, transmite Bursa. “Sper din tot sufletul ca Europa să înțeleagă faptul că acesta a fost un accident. Dacă a fost rămâne de confirmat, să vedem sigur ce s-a întâmplat acolo, dar foarte important este să avem încredere în produsele românești”, a afirmat vineri Achim Irimescu.

Președintele ANSVSA le recomandă românilor să nu mai consume produsele firmei Brădet. Președintele ANSVSA, Andrei Butaru, le-a recomandat celor care mai au în casă produse ale firmei Brădet să nu le mai consume, conform Economica.net. “În ceea ce privește acțiunea de retragere de pe piața națională a produselor lactate ale firmei Brădet, toate produsele fabricate în luna februarie au fost retrase. Acestea putem să spunem clar că sunt retrase din lanțurile comerciale”, a declarat președintele ANSVSA vineri într-o conferință de presă.

Costescu: Heinzmann a fost suspendat din funcția de manager de resurse al Tarom. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunțat vineri că Christian Heinzmann a fost suspendat din funcția de manager de resurse, potrivit Capital. Heinzmann nu își va mai exercita această funcție din 22 martie. Întrebat dacă Heinzmann își va pierde și funcția de CEO (director general), Costescu a explicat că umează ca membrii Consiliului de Administrație să decidă ulterior asupra acestui aspect.

Producția de țiței a României va scădea. Producția de țiței a țării va scădea pe termen scurt și mediu, iar costurile de producție vor fi din ce în ce mai mari, întrucât resursele vor proveni de la adâncimi mari, se arată în minuta unei întâlniri între oficialii Ministerului Energiei și specialiștii din domeniu, privind elaborarea Strategiei Energetice a României 2016-2030 cu perspectiva anului 2050, scrie Capital. “Trebuie să fim realiști și să luăm în considerare că, pe termen scurt și chiar mediu, urmează să ne confruntăm cu o scădere a producției interne de țiței”, a declarat Alexandru Pătruți, expert în resurse minerale și membru al Consiliului Consultativ pentru elaborarea strategiei energetice, potrivit documentului citat.

Veniturile bugetare colectate de ANAF, cu 7% mai mari decât în 2015. Veniturile bugetare totale colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală până la data de 16 martie 2016 au fost de 35.752,4 milioane de lei, ceea ce reprezintă cu 7% (indice nominal) mai mult față de perioada similară a anului 2015 (33.498,9 milioane de lei), informează Curierul Național.

Agenția de rating japoneză JCRA a îmbunătățit ratingul României la BBB/BBB+. Agenția de rating japoneză JCRA a anunțat îmbunătățirea rating-ului de țară acordat României de la BBB-/BBB la BBB/BBB+, pentru datoria pe termen lung în valută, respectiv în moneda locală, cu perspectivă stabilă, informează, vineri, Ministerul Finanțelor Publice, potrivit Capital. “Decizia agenției de rating confirmă evoluțiile, perspectivele economiei românești și, foarte important, faptul că țintele de deficit bugetar pot fi atinse în contextul măsurilor de relaxare fiscală, având în vedere estimările de creștere economică semnificativă și a colectării veniturilor”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Persoanele fără venituri vor putea alege cum să plătească contribuția de sănătate: lunar sau pe loc. Persoanele fără venituri vor putea alege cum să plătească contribuția de sănătate, fie lunar, fie la momentul accesării serviciilor medicale, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), transmis, vineri, presei, conform Economica.net. În acest sens, ministerul de resort propune modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, proiectul Ordonanței de urgență reglementând astfel condițiile privind modul de declarare și de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate de către persoanele care nu realizează venituri, pentru a putea beneficia de serviciile oferite de sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Academicianul Solomon Marcus va fi înmormântat duminică, în Capitală. Ceremonia de înhumare a academicianului Solomon Marcus, care s-a stins din viață joi, va avea loc duminică, la Cimitirul Evreiesc “Filantropia”, la prânz, a anunțat Federația Comunităților Evreiești din România, într-un comunicat remis presei, scrie România Liberă. Solomon Marcus, autor a peste 50 de cărți și sute de articole, a fost un profesor universitar “cu un remarcabil talent pedagogic, a fost o mare personalitate, promovând valori umane de adâncă rezonanță”, conform deputatului Aurel Vainer, președinte al Federației.

România și-a asigurat în mare măsură calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, după ce a “dezmembrat” Danemarca. Tricolorele își “permit” și o înfrângere la 6 goluri cu Muntenegru. România a jucat magnific în prima partidă de la turneul preolimpic cu Danemarca, iar rezultatul final a fost în consecință: 32-25, notează ProSport. În urma acestei victorii istorice chiar în fieful danez, tricolorele și-au asigurat în mare măsură calificarea la Jocurile Olimpice chiar după prima zi. Plecând de la premisa că partida de sâmbătă cu Uruguay va fi câștigată, România și-ar permite și luxul să piardă la șase goluri partida cu Muntenegru în ultima zi.

Iordănescu a anunțat lotul de jucători pentru meciurile amicale cu Lituania și Spania: Chipciu și Marica nu au fost selecționați, Ropotan, da. Steaua București și Pandurii Târgu Jiu sunt echipele românești cu cei mai mulți jucători la lotul național: câte 3 fotbaliști fiecare, în timp ce de la Dinamo București a fost convocat doar un singur jucător, scrie ProSport. Selecționerul Anghel Iordănescu a convocat 25 de “tricolori” pentru amicalele cu Lituania, 23 martie, ora 20:00, Giurgiu, și Spania, 27 martie, ora 21:45, Cluj-Napoca.

FR de Tenis a decis cine ne va reprezenta la JO de la Rio. Cum arată componența lotului. Echipa Olimpică propusă de Comitetul Director al Federației Române de Tenis ca să reprezinte România la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio este formată din șapte fete și doi băieți, conform Gazetei Sporturilor. Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Horia Tecău, Florin Mergea, Alexandra Dulgheru, Andreea Mitu, Raluca Olaru, Sorana Cîrstea sunt sportivii care ne vor reprezenta la JO.

Reghe îl “scoate la tablă” pe Iordănescu: “Pun și eu 3 întrebări”. Despre plecări: “Prețul lui Stanciu pus de Gigi, o glumă”. Laurențiu Reghecampf e și el nemulțumit de faptul că, la solicitarea lui Iordănescu, s-a decis mutarea finalei Cupei Ligii la începutul sezonului viitor pentru a le oferi jucătorilor o vacanță prelungită înainte de Euro, scrie Gazeta Sporturilor. “Vreau să pun câteva întrebări referitoare la programul care s-a făcut pentru echipa națională. Sunt doar niște întrebări ale unui antrenor din Liga 1, nu vreau să fie interpretate și să fiu chemat pe la comisii sau mai știu eu pe unde. De ce trebuie să existe această pauză pentru jucătorii din România?”, a zis Laurențiu Reghecampf într-o conferință de presă.




Alte stiri din: Revista Presei Afisari - 99
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Opinii
 
Dezbateri
 
Politica
 
Magazin
 
Revista Presei
 
Stiinta-IT
 
Aroma de vinil
 
Poza Veche
 
Bancul zilei
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii