Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Incident între un avion militar rus şi unul american deasupra Mării Negre (video) | Schimbare majoră în noua Lege a Asociaţiilor de proprietari | Drone MQ-9 Reaper, la Baza aeriană Câmpia Turzii | Regimul alimentar în cazul gastritei | Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni

Revista presei. Românii nu vor mai avea dreptul de a se debranșa

Scris de :     2018-07-11 07:46

Sesizarea CCR de către preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu modificările la Codul de procedură penală şi la organizarea judiciară, propunerea pe care preşedintele USR, Dan Barna, i-a făcut-o fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se înscrie în partid, precum şi vizita premierului Viorica Dăncilă la Bruxelles, dar şi transferurile din Liga I de fotbal sunt printre principalele subiecte ale zilei de 11 iulie.

E oficial: românii nu vor mai avea dreptul de a se debranșa de la RADET. Românii nu vor mai avea dreptul de a se debranșa de la sistemele centralizate de încălzire, potrivit unui proiect de lege adoptat marți de către Camera Deputaților. Mai exact, vor fi interzise debranșările de la sistem pentru cei aflați în zonele unitare de încălzire. Aceste zone unitare sunt practic monopoluri și sunt decretate de către primării, informează Libertatea.

PNL nu atacă la CCR Codul Administrativ de frica primarilor. Dilema liberalilor: să facă opoziţie la PSD sau să voteze pensii speciale pentru aleşii locali. La votul final pentru Codul Administrativ, liberalii au avut de ales între a face opoziţie la PSD şi a le oferi aleşilor locali pensii speciale plus alte privilegii. Au ales varianta a doua, în condiţiile în care la anul sunt programate două rânduri de alegeri, iar primarii sunt decisivi. USR va sesiza CCR, cu condiţia să strângă suficiente semnături, căci PNL se opune, potrivit Adevărul.

Ce funcție ar putea prelua Laura Codruța Kovesi. Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, ar putea prelua funcția de consilier al procurorului general al României, Augustin Lazăr, după cum susțin surse judiciare convergente. Mai exact, Kovesi ar putea reveni la Parchetul General, pe post de consilier al lui Augustin Lazăr, în locul unuia dintre cei trei existenți – Adriana Șandru, Ovidiu Predescu și Ionel Senteș, transmite Cotidianul.

Șeful Comisiei Europene, anunţ tranşant pentru România, după întrevederea cu premierul Dăncilă, la Bruxelles: „Continuăm monitorizarea”. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transmis marți premierului Viorica Dăncilă cu care a avut o întrevedere la Bruxelles, că Uniunea Europeană va continua monitorizarea României cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Junker a mai subliniat că este esenţial să nu se facă paşi înapoi faţă de progresele deja realizate, informează Evenimentul zilei.

Reacţia lui Tăriceanu după revocarea lui Kovesi. Şeful Senatului vorbeşte despre finalul unui asediu nereuşit. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care şi-a luat concediu în perioada 9-11 iulie,a declarat, marţi, că decretul de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi reprezintă ”finalul unui asediu nereuşit al instituţiilor nedemocratice asupra instituţiilor rezultate din votul românilor, care a generat însăcosturi masive”. ”Ne aflăm astăzi la finalul unui asediu nereuşit al instituţiilor nedemocratice asupra instituţiilor rezultate din votul românilor, care a generat însă costuri masive: mii de destine frânte în urma abuzurilor, o mare neîncredere în societatea românească în legătură cu actul de justiţie şi o divizare a societăţii”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu, conform Gândul.

Iohannis atacă la Curtea Constituțională modificările la Codul de procedură penală și îi cere șefului CCR să aștepte opinia Comisiei de la Veneția înainte de a se pronunța. Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, marți, o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, în care solicită CCR ca termenul de dezbatere a sesizării privind legea de modificare a Codului de procedură penală și cea privind organizarea judiciară să fie stabilit după ce Comisia de la Veneția va prezenta o opinie, potrivit Hotnews.ro.

Ce rămâne în DNA după epoca Kovesi. Bilanțul necosmetizat al celor 5 ani, 1 lună și 24 de zile. 32 de zile și ameninţarea cu suspendarea iminentă pentru încălcarea deciziei Curții Constituționale. Acesta a fost ritmul de reacție al președintelui Klaus Iohannis pentru a semna decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA. Anunțul, făcut prin intermediul purtătorului de cuvânt de la Cotroceni, a scandalizat-o pe Kovesi, care a declarat că acest decret “lasă semne de întrebare”, scrie Jurnalul naţional.

Procurorii avertizează: Ministrul Justiției a devenit un veritabil procuror general. ”Începem să avem un veritabil procuror general în persoana ministrului Justiției”. Semnalul de alarmă este tras de președintele Asociației Procurorilor din România. Bogdan Gabor atrage atenția că scandalul finalizat cu revocarea șefei DNA va avea consecințe negative asupra sistemului judiciar, având în vedere că el vine la pachet cu modificarea legislației penale, transmite Rfi.ro.

Preşedintele USR a invitat-o pe Laura Codruţa Kovesi în partid. Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că i-a propus fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, să se înscrie în partid, afirmând că, în prezent, este prematur să spună dacă, în contextul în care va onora invitaţia, i se va propune şi să fie candidata partidului. ”Am avut un schimb de mesaje în care am asigurat-o de sprijinul şi susţinerea noastră. I-am spus că uşile USR îi sunt deschise. Dânsa mi-a mulţumit şi pentru susţinere”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna, informează România liberă.

PSD extinde lista cu argumente pro suspendării lui Iohannis – Noul șef al DIICOT, pe listă. Vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu a declarat, marti, că opțiunea suspendării președintelui Klaus Iohannis se menține în interiorul PSD. Întrebat de presă care ar fi motivele unei eventuale suspendări, social-democratul a enumerat nemulțumirile create de președintele Klaus Iohannis, relatează Stiripesurse.ro.

Dăncilă spune că a discutat la Bruxelles despre ascultarea a milioane de telefoane în România: Greu de crezut, dar real. Premierul Viorica Dancilă spune că a discutat cu oficialii europeni de la Bruxelles despre protocoalele de colaborare dintre instituţiile din justiţie cu serviciile secrete, precizând că vicepreşedintele CE Frans Timmermans a spus că este un lucru grav, iar preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, ar fi spus că încheierea acestor protocoale nu doar că este gravă, dar încalcă şi principiile democraţiei, conform Ziare.com.

Câţi bani ia statul petroliştilor din Marea Neagră cu noul sistem de taxare a gazelor. Filosofia, calculele şi scenariile. Mult disputata lege offshore, adoptată pe repede-înainte şi cu destul de mult tam-tam, instituie un sistem hibrid de taxare a gazelor din Marea Neagră, oarecum asemănător taxării gazelor extrase din ţară, dar mult mai complex.  Statul îşi va maximiza câştigurile de la companii, taxarea crescând pe măsură ce preţul gazelor creşte. Pentru petrolişti, care vor plăti mai mult, riscul devine mai mare, conform Economica.net.

Creşterea economică nu-i mai ţine în ţară. România a mai pierdut 120.000 de locuitori în 2017, cel mai mare exod din UE. Exodul românilor este confirmat de un nou raport Eurostat, care arată că populaţia României a scăzut cu 120.000 de oameni în perioada 1 ianuarie 2017 – 1 ia­nuarie 2018. În acelaşi timp, populaţia Uniunii Euro­pene a crescut cu aproape 1,1 milioane de locuitori, transmite Ziarul financiar.

Budescu a plecat la Al Shabab. “Am un regret!” Constantin Budescu a plecat la Al Shabab, echipă care evoluează în prima ligă din Arabi Saudită. Deşi transferul său a fost anunţat de Gigi Becali în urmă cu o săptămână, internaţionalul român a plecat spre Riad în cursul serii de marţi şi se va alătura lotului antrenat de Marius Şumudică, potrivit Fanatik.ro.

Bursa transferurilor. Toate achizițiile făcute de echipele din Liga 1! CFR Cluj transferă pe bandă rulantă, FCSB vine doar cu Moruțan și Qaka. S-a dat startul la perioada de transferuri din pauza competițională! Cluburile din Liga 1 se întăresc în vederea startului sezonului, notează Gazeta sporturilor.




Alte stiri din: Revista Presei Afisari - 142
Recomandarile Editorilor
Comentarii

ALERTĂ METEO. Vine frigul ! Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante