Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Regimul alimentar în cazul gastritei | Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni | Testamentul politic al lui Corneliu Coposu | Iadul de la Institutul Marius Nasta (galerie foto) | Criza de pe piața muncii

Revista presei. Se caută un ţap ispăşitor în cazul plăcuţelor anti-PSD

Scris de :     2018-08-06 08:25

Declaraţiile făcute într-un interviu de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, o serie de afirmaţii ale ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, precum şi cazul şoferului maşinii cu plăcuţe de înmatriculare cu mesaje anti-PSD, dar şi câştigarea primului titlu WTA din carieră de către Mihaela Buzărnescu la San Jose sunt printre principalele subiecte ale zilei de 6 august.

Se caută un ţap ispăşitor în cazul plăcuţelor anti-PSD? Cazul şoferului cu numere de înmatriculare anti-PSD se apropie de un final care s-ar putea dovedi unul nefericit pentru poliţiştii care au acţionat efectiv „în teren“ şi au ridicat plăcuţele maşinii înregistrate în Suedia. Asta pentru că inspectorul general al Poliţiei Române a dispus declanşarea unor verificări, la finalul cărora „vor fi luate măsurile legale care se impun şi vor fi aduse, de îndată, la cunoştinţa opiniei publice“, conform Adevărul.

Dragnea: „Există un document care-l acuză pe Iohannis de înaltă trădare“. Președintele PSD Liviu Dragnea a recunoscut, duminică, la Antena 3 faptul că ar exista un document pregătit de mai mulți lideri PSD, care să îl acuze pe șeful statului de înaltă trădarem susținând că nu își dorește să se ajungă acolo, dar nu este imposibil. „Există acel document. Unii colegi din partid l-au lucrat. Am știut că îl lucrează. Nu este finalizat și nu s-a ajuns la o discuție finală ca să luăm o decizie. Nu am discutat nici cu domnul Tăriceanu despre asta, dar opinia mea este că sunt multe acțiuni care pot îmbrăca forma trădării, dacă ne uităm cu atenție pe Codul Penal și pe definiția articolului respective”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3, transmite Cotidianul.

Dragnea, atac devastator la adresa lui Iohannis: „A ţipat la premierul Dăncilă. Este din ce în ce mai disperat”. Președintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, duminică seara la Antena 3, că președintele Klaus Iohannis s-a făcut de râs după declarațile din ultima perioadă. „Prima dată s-a umplut de ridicol prin cotestarea la CCR a plecării premierului Dăncilă în concediu. Ieri a fost însă apogeul…a făcut și câteva dezacorduri”, a spus Dragnea, potrivit Evenimentului zilei.

Deputaţii au avut peste 2.000 de interpelări în sesiunea trecută. Dîncilă, în topul celor care nu răspund. Peste 2.000 de interpelări şi întrebări au adresat deputaţii în sesiunea parlamentară trecută, dintre care 252 au rămas fără răspuns. Majoritatea aleşilor au vrut să afle despre pregătirile în anul Centenar, proiectele de infrastructură şi măsurile luate pentru sprijinirea persoanelor cu handicap, anunţă Gândul.

Olguța Vasilescu: Costurile cu pensiile se vor dubla prin noua lege a pensiilor. Nicio pensie nu va scădea. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus, duminică, la Antena 3, că pensiile vor costa dublu prin noua lege a pensiilor decât costă în prezent, iar legea va fi prezentată în ansamblu la mijlocul săptămânii viitoare. Vasilescu a spus că se va schimba formula de calcul astfel încât să câștige pensionarii și este exclus să scadă vreo pensie, după aplicarea noii legi. ”La mijlocul săptămânii, prezentăm legea în ansamblu, noutățile, se schimbă formula de calcul, vor câștiga pensionarii”, a spus Vasilescu, informează Hotnews.ro.

Dragnea: Klaus Iohannis nu poate da nimănui nici lecţii de morală, nici lecţii de anticorupţie. Klaus Iohannis nu poate da nimănui nici lecţii de morală, nici lecţii de anticorupţie, a declarat duminică, la Antena 3, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, referindu-se la banii pe care şeful statului i-ar fi câştigat ilegal din închirierea unei case la Sibiu şi ar trebui să îi returneze. “Klaus Iohannis nu poate da nimănui nici lecţii de morală, nici lecţii de anticorupţie. Nimănui nu poate. Ca să discutăm foarte clar”, a afirmat Dragnea, conform Jurnalului naţional.

Nicolas Maduro dă vina pe Columbia și Statele Unite pentru atentatul eșuat împotriva sa. Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat sâmbătă seară că s-a încercat asasinarea sa, acuzându-l pe preşedintele columbian Juan Manuel Santos că se află în spatele ”atentatului” comis cu ajutorul unor drone încărcate cu explozivi, la Caracas. Şeful statului a mai afirmat că “finanţatorii” atacului comis la Caracas se află în SUA şi i-a cerut preşedintelui american Donald Trump să acţioneze, transmite Rfi.ro.

USL, condusă de Ponta și Antonescu, a fost “cea mai toxică alianţă politică”, susține un liberal. Fostul secretar executiv al PNL, Radu Carp, susţine, într-o postare pe Facebook, că USL a fost “cea mai toxică alianţă politică din România după 1989”. Fostul secretar executiv al PNL, Radu Carp, susţine că liberalii care au fondat USL, “cea mai toxică alianţă politică din România după 1989”, vor să îl îndepărteze din partid şi “le mulţumeşte” acestora că nu l-au invitat la Consiliul Naţional de sâmbătă, potrivit România liberă.

Gabriel Oprea vine cu replica pentru toți contestatarii: ‘Voi scrie noi pagini! Mergem cu Dumnezeu înainte!’. Gabriel Oprea, președinte fondator UNPR, subiectul mai multor atacuri mediatice, a scris, pe Facebook, ”Adevărul despre Gabriel Oprea”. Oprea și-a prezentat CV-ul profesional, militar și politic și a anunțat că decizia de a reveni în politică e definitivă, anunţă Stiripesurse.ro.

Vasilescu îl contrazice pe Teodorovici: Exclus să nu existe salariu minim pe economie la privat. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a catalogat ideea eliminării salariului minim pe economie în sectorul privat, lansată vineri de ministrul Finanţelor, ca fiind o opinie personală a lui Eugen Teodorovici, precizând că aşa ceva este exclus şi că nu există în programul de guvernare. “Nu, exclus. Nu există aşa ceva în programul de guvernare. De altfel, înţeleg de la domnul Teodorovici că este o opinie personală”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3, conform Ziare.com.

Muzeu al Figurilor de Ceară în cinematograful Patria. Primăria Sectorului 1 va moderniza 4 săli de filme din București. Consilierii generali ai Municipiului București au votat, recent, un proiect în urma căruia Primăria Sectorului 1 a primit undă verde pentru modernizarea a 4 cinematografe din Capitală. Înainte acestea aparținuseră Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm“ (RADEF), scrie Libertatea.

Cu autostrada la Curtea Constituţională. Primul constructor care dă statul în judecată din cauza introducerii cauţiunii la contestaţii. După ce i s-au cerut bani ca să poată contesta licitaţia pentru un tronson din Autostrada Transilvania, un constructor italian a dat statul român în judecată, pe motiv ca noua taxă ar fi neconstituţională. Este primul proces împotriva cauţiunii introduse anul acesta pentru limitarea numărului de contestaţii la autostrăzi, notează Economica.net.

Comisia de Prognoză a majorat PIB-ul pentru a aduce deficitul bugetar înapoi în grafic. Noua estimare oficială indică un PIB de 945 mld. lei, cu 37 mld. lei mai mult faţă de PIB-ul pe care s-a construit bugetul pe 2018. Deficitul bugetar scăpat de sub control în primele 6 luni ale acestui an a primit un nou spaţiu de creştere prin modificarea PIB-ului estimat de Comisia de Prognoză, potrivit Ziarului financiar.

Mihaela Buzărnescu, primul titlu WTA din carieră! Victorie clară în finala de la San Jose. Mihaela Buzărnescu a câștigat finala de la San Jose, împotriva Mariei Sakkari, scor 6-1, 6-0. Este primul titlu WTA după româncă, la chiar prima ei finală la un turneu de categoria Premier. Românca urcă pe 20 WTA și pe 15 în clasamentul Race, anunţă Fanatik.ro.

Dică scoate în evidență problemele de la FCSB şi detalii de ultim moment despre noul transfer: “L-am vrut și anul trecut”. Nicolae Dică, tehnicianul celor de la FCSB, s-a declarat extrem de mulțumit de jocul echipei sale în victoria cu Poli Iași, 4-0. Antrenorul a scos însă în evidență și greșelile defensivei, care o puteau costa pe FCSB dacă Andrei Cristea înscria în startul reprizei secunde, când scorul era doar 1-0, relatează Gazeta sporturilor.

 




Alte stiri din: Revista Presei Afisari - 101
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA în intervalul 13 – 26 august 2018 Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante