Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Stația Spațială Internațională poate fi explorată prin Google Street View | Cu cât s-a vândut pușca de vânătoare a lui Ceaușescu | Hotărâri ale Sfântului Sinod | Angela Gheorghiu, alături de Jose Carreras și Placido Domingo | Un robot a învăţat să calce rufe

Revista presei. Stenograme incendiare în dosarul ‘CFR Marfă la fier vechi’

Scris de :     2017-05-12 08:15

Vizita președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în România, revocarea din funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară a lui Mișu Negrițoiu, audirea jurnalistului Dan Andronic în dosarul alegerilor din anul 2009, precum și calificarea Simonei Halep și Irinei Begu în semifinalele turneului de dublu de la turneul WTA Madrid sunt principalele subiecte ale zilei de 12 mai.

Stenograme incendiare în dosarul ‘CFR Marfă la fier vechi’: Cum acționau membrii rețelei. Membrii rețelei care a păgubit CFR Marfă cu peste 6 milioane de euro foloseau un limbaj codat, asemenea marilor grupări de infractori, spun procurorii DIICOT. Foștii directori generali ai CFR Călători Mihuț Crăciun și Pavel Bărculeț rămân în arest preventiv, a decis Curtea de Apel Timișoara. Hotărârea este definitivă. Instanța a respins apelurile făcute de toți ce 11 inculpați din dosar aflați în arest preventiv, arest la domiciliu sau sub control judiciar, informează stiripesurse.ro.

Jean-Claude Juncker a fost primit la Palatul Victoria de premierul Grindeanu, în scandările unor protestatari din Piața Victoriei. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a sosit, joi, la Palatul Victoria, unde a fost întâmpinat de premierul Sorin Grindeanu, în scandările mai multor persoane care protestează de peste 100 de zile în fața Guvernului și care strigau ‘Europa cere fără grațiere’. Președintele Comisiei Europene a venit la sediul Guvernului după ce în cursul zilei a fost la Parlament, unde a ținut un discurs în plenul reunit și ulterior a fost primit la Palatul Cotroceni de către președintele României, Klaus Iohannis. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, joi, la recepția oferită la Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, că vrea ca MCV să fie ridicat și ca România să fie primită în Spațiul Schengen înainte de a prelua președinția Consiliului European, în primul semestru al anului 2019, informează Adevărul.

Iohannis: Românii sunt cei mai pro-europeni cetățeni ai Uniunii. Klaus Iohannis a declarat joi, la recepția organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, că românii sunt cei mai pro-europeni cetățeni ai UE. La recepție a participat președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. De asemenea, printre invitați s-au aflat foștii președinți Ion Iliescu și Traian Băsescu, patriarhul Daniel, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, relatează Cotidianul.

Ce nu s-a văzut la vizita lui Juncker în Parlament. Discursul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în premieră în Parlament, în fața aleșilor, nu a captat prea mult atenția senatorilor și deputaților. Cu toate că majoritatea aveau căști în care puteau să asculte expunerea în limba franceză a oficialului european, aproape jumătate dintre ei și mare parte din miniștrii Cabinetului Grindeanu nu le-au folosit, scrie Evenimentul Zilei.

Juncker: “Societatea românească a demonstrat că nu lasă să i se răpească drepturile. I-am admirat pe români pentru ceea ce au făcut”. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, aflat în vizită la București, a declarat că îi apreciază pe români pentru modul în care au demonstrat că nu lasă să li se răpească drepturile. “Corupția este destul de mare în România, dar nu este singura țară . Corupția este un lucru rău și trebuie să luptăm prin toate mijloacele. De aceea am stabilit acest MCV. Trebuie asigurată separarea puterilor în stat”, a spus Juncker în cadrul evenimentului desfășurat la Muzeul Național de Artă al României, unde a participat, timp de o oră, la o întâlnire cu cetățenii, alături de Corina Crețu, comisar european pentru politică regională, potrivit Gândul.

Mișu Negrițoiu, revocat din funcția de președinte al ASF. Votul din parlament a fost unanim. Parlamentarii au votat în unanimitate — 238 voturi “pentru” — revocarea din funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară a lui Mișu Negrițoiu, după scandalul cu fondul de pensii private NN de luna trecută. Propunerea de revocare a lui Negrițoiu datează din octombrie 2016, câand a fost întocmit un raport legat de modul în care a fost gestionată criza RCA din 2016, conform HotNews.ro.

ANCOM are un nou șef. Adrian Diță a fost votat de Parlament. Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților a votat, joi, cu 236 de voturi “pentru” și 10 voturi “împotrivă”, ca Adrian Diță să preia funcția de președinte al ANCOM. Premierul Sorin Grindeanu a trimis, marți, conducerilor celor două Camere ale Parlamentului propunerea pentru funcția de președinte al ANCOM, respectiv a lui Adrian Diță, director de Public Affairs la Telekom România, care urmează să aibă un mandat de șase ani., anunță Ziare.com.

Comisia parlamentară de anchetă primește undă verde. Expert: ‘O inițiativă populistă, fără efecte concrete’. Este oficial: comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a primit undă verde joi în plenul Legislativului. PNL și USR au votat împotriva înființării acestei structuri. Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 nu va fi condusă de Liviu Dragnea, cum se vehiculase inițial, ci de senatorul PSD Mihai Fifor și va cuprinde parlamentari de la toate partidele. Liberalii au anunțat deja că se vor adresa Curții Constituționale, informează Rfi.ro

Jurnalistul Dan Andronic, audiat în dosarul alegerilor din anul 2009, a indicat procurorilor numele celorlalți participanți la întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea. Jurnalistul Dan Andronic a declarat joi, după ce a ieșit din sediul Parchetului General, că a indicat procurorilor între 9 și 12 persoane care au participat în decembrie 2009 la întâlnirea de la locuința fostului vicepremier Gabriel Oprea. “Am încercat să fiu cât mai exact, cât mai precis, legat de împrejurări și persoane și de alte lucruri pe care le cunosc”, a declarat Andronic la ieșirea din sediul Parchetului, potrivit România Liberă.

Inflația anuală a urcat în aprilie la 0,6%, cel mai înalt nivel din ultimii doi ani. Gazele s-au scumpit cu 2,5% după 1 aprilie.Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a urcat în aprilie la nivelul de 0,6%, cel mai înalt nivel din luna mai 2015, în condițiile în care prețurile alimentelor au avut o evoluție mixtă în perioada Paștelui, iar gazele s-au scumpit cu 2,5% după liberalizarea prețurilor pentru populație de la 1 aprilie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS), scrieEconomica.net.

Ministerul Apelor și Pădurilor: Ținta de împădurire asumată prin Programul de Guvernare a fost depășită. Ținta de împădurire de 5.000 hectare pentru anul 2017, asumată prin Programul de Guvernare, a fost depășită, în condițiile în care în campania de primăvară s-au plantat 5.582 hectare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apelor și Pădurilor. Conform instituției, plantările din campania de primăvară au fost efectuate atât pe suprafețele de pădure aflate în proprietatea statului și administrate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, cât și pe suprafețele aflate în proprietate privată, informează Jurnalul Național.

Nu este momentul pentru optimism exagerat. Estimări CE: România rămâne campioană europeană la creștere economică, dar cu finanțele serios deteriorate. Comisia Europeană a îmbunătățit prog­nozele privind creșterea economică din acest an pentru cele mai multe dintre statele Uniunii Europene. Nu și pe ale României. Dar chiar reduse, proiecțiile de creștere sunt printre cele mai bune din UE și mai optimiste decât cele ale Fondului Monetar Internațional. În 2016, cu un avans de 4,8% România a fost cel mai bun performer din UE, dacă este exclusă Malta (5%). Pentru 2017, în prognozele de primăvară Comisia Europeană(CE) estimează pentru România o creștere de 4,3%, cea mai mare dacă sunt excluse, iarăși, Malta (4,6%) și Luxemburgul (4,3%), țări foarte mici. În 2018, avansul va fi de 3,7%, din nou cel mai mare, excluzând aceleași state (4,4% pentru ambele), dar mai apropiat de ‘normalul’ Europei emergente. În prognozele de iarnă CE calcula pentru România un avans de 4,9% pentru anul trecut și de 4,4% pentru anul acesta. Înrăutățiri notabile se observă la Croația și mai ales la Grecia.În analizele CE, România se mai face remarcată prin ceva nu chiar pozitiv, dacă ar fi să ne raportăm la îndemnurile de cumpătare bugetară, respectate de multe dintre statele membre, notează Ziarul Financiar.

Grevă de avertisment, vineri, la ROMATSA. Sindicaliștii ATSR, discuții cu autoritățile pentru a evita greva generală. Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România (ATSR) discută cu Ministerul Transporturilor pentru a evita o grevă generală la ROMATSA, după ce o parte dintre angajații ROMATSA au anunțat că vor declanșa vineri o grevă de avertisment, între orele 11.00 și 13.00, a declarat, pentru Mediafax, liderul sindical Gabriel Tudorache. Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România a anunțat o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităților ROMATSA, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, care se va desfășura vineri, 12 mai, între orele 11.00 și 13.00. Pe perioada grevei de avertisment, numai 30% din cursele aeriene vor fi dirijate, iar restul avioanelor vor rămâne la sol, anunță Libertatea.

Eurovision:Ilinca si Alex Florea, reprezentantii României, s-au calificat în marea finala de sâmbata. Ilinca si Alex Florea, reprezentantii României la cea de-a 65-a editie a concursului Eurovision, s-au clasat în marea finala a concursului muzical, melodia ‘Yodel It’ numarându-se printre cele 10 melodii selectate joi,pentru a participa la finala de sâmbata, 13 mai, scrie Ziarul Financiar.

Simona Halep și Irina Begu, în semifinale la dublu la WTA Madrid! Româncele au eliminat o pereche de top. Simona Halep și Irina Begu s-au calificat în semifinalele turneului de dublu de la turneul WTA Madrid. Perechea română a învins după supertiebreak perechea Mirza/Shvedova. În penultimul act, Simona și Irina vor evolua împotriva învingătoarei din meciul Bertens/Larsson — Babos/Hlavackova. Semifinala este programată vineri. Simona Halep are un calendar aglomerat la Madrid. Joi a fost nevoită să joace două meciuri, la simplu și la dublu, iar vineri va fi la fel. Vineri, de la ora 16:00, Simona Halep joacă împotriva Anastasiei Sevastova în semifinalele probei de simplu și apoi va evolua cu Irina Begu în aceeași fază, la dublu, informează Fanatik.ro.

Gâlcă a decis unde va lucra în sezonul viitor: “Am bătut palma!” Tehnicianul urmează să semneze contractul. Liber de contract după despărțirea de gruparea saudită Al Taawon, tehnicianul Costel Gâlcă urmează să semneze cu o altă echipă din zona arabă, Al Ettifaq. Cele două părți s-au înțeles în mare parte, iar ultimele detalii contractuale vor fi stabilite în următoarele zile, anunță Gazeta Sporturilor.




Alte stiri din: Revista Presei Afisari - 279
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii