Acasa Revista Presei Revista presei. Traian Băsescu ar urma să fie audiat la DNA

Revista presei. Traian Băsescu ar urma să fie audiat la DNA

scris de Florin BUDESCU
352 Afisari

Traian Băsescu ar urma să vină în curând la DNA să dea declaraţii, susţine Comisarul. Ar fi vorba despre bani luaţi în campania electorală din 2009, din fapte ilicite ce ţin de Dosarul Microsoft.

Traian Băsescu

Traian Băsescu

Elena Udrea aruncă în aer clasa politică, într-un interviu-dinamită acordat HotNews, după ce a fost pusă sub acuzare de DNA, aşa cum explică şi Adevărul.

Nu putem să tragem concluzia că tot ceea ce spune Nuţi din Pleşcoi e minciună. Putem în schimb să listăm cele spuse de ea şi contradicţiile ce se observă în ceea ce spune.

Curentul a observat că, în disperarea ei de a se disculpa, Elena Udrea i-a mai negociat Alinei Bica încă un cincinal de bulău, afirmând că i-a furnizat informaţii dintr-un dosar privind un trader de cereale.

SRI nu comentează „declaraţiile unor suspecţi în urmărire penală”, conform Gândul. Această declaraţie de presă a purtătorului de cuvânt al Serviciului e ca apa sfinţită.

Sebastian Ghiţă se prinde în hora declaraţiilor spectaculoase şi afirmă, citat de România liberă, că fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta, ar fi fost ucis.

Dan Şova a fost reprimit în PSD, iar Cătălin Ivan a fost dat jos de la conducerea filialei PSD Bucureşti.EvZ se întreabă când va fi reprimit în PSD şi Viorel Hrebenciuc. Apropierea e că Hrebe e arestat, cercetat de DNA într-un dosar, iar Şova ar avea şi el un astfel de dosar.

Fantezii de seară, la televizor” – aşa cataloghează guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, soluţiile care sunt vehiculate de politicieni la criza francului elveţian, conform Curierului naţional.

Noul guvern de la Atena nu va coopera cu Banca Centrală Europeană, FMI şi Comisia Europeană, arată Puterea. Să ne pregătim dară ca mai devreme sau mai târziu Grecia să intre în default.

Alexandr Dughin crede că e nevoie de un imperiu eurasiatic, care să includă România. ConsemneazăBursa. Acum ştim în ce fel ne iubeşte Mama Rusia. Ca întotdeauna, vrând să ne calce în picioare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS