Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni | Testamentul politic al lui Corneliu Coposu | Iadul de la Institutul Marius Nasta (galerie foto) | Criza de pe piața muncii | Avertisment pentru toți românii care retrag bani de la bancomat

Revista presei. Vanghelie: Kovesi, soarta lui Ceaușescu

Scris de :     2018-02-22 07:29

Marian Vanghelie crede că Laura Codruța Kovesi o să aibă soarta lui Ceauşescu, Codrin Ștefănescu îl pune pe Dragnea în aceeași “barcă” cu jurnaliștii apropiați de DNA, precum şi în prag de decapitare, DNA se repopulează cu procurori, dar şi Remus Borza crede că un demnitar prost plătit e vulnerabil la prostie și la corupție sunt printre principalele subiecte ale zilei de 22 februarie.

Vanghelie: Kovesi, soarta lui Ceaușescu. Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, protagonist al unui dosar marca DNA, crede că șefa instituției Laura Codruța Kovesi „o să se ducă”, indiferent că vrea sau nu, ca și Nicolae Ceaușescu, relatează Cotidianul.

Lia Olguţa Vasilescu rămâne ministru. Moţiunea simplă depusă de PNL a fost respinsă de Camera Deputaţilor. Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, depusă de liberali, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, cu 96 de voturi “pentru”, 157 de voturi “împotriv㔺i 16 abţineri, potrivit Adevărul.

Codrin Ștefănescu îl pune pe Dragnea în aceeași “barcă” cu jurnaliștii apropiați de DNA. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat că la Congresul din luna martie partidul ar trebui să anunțe un candidat la președinție pentru alegerile din 2019, notează Evenimentul Zilei.

Manda: SRI a transmis către ANI informaţii despre Iohannis, când acesta devenea membru PNL.Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a declarat că a solicitat SRI să transmită o notă la care a făcut referire fostul director al ANI, Horia Georgescu, în care figura şi Klaus Iohannis, precizând că SRI a transmis nota către ANI exact în ziua în care acesta a devenit membru PNL, informează Gândul.

Juncker, ironii la Bruxelles, după întâlnirea cu Viorica Dăncilă: E al cincilea premier român cu care mă întâlnesc / Mi-aș dori că acest ciclu să poată fi oprit. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a ironizat miercuri, la Bruxelles, într-o conferință comună de presă cu Viorica Dăncilă, că este vorba de al cincilea premier din România cu care se întâlnește de la începutul mandatului sau și și-a exprimat speranța că “acest ciclu se va opri”, scrie Hotnews.ro.

În prag de decapitare, DNA se repopulează cu procurori. Opt procurori au fost numiți pe funcții la DNA, printr-o hotărâre a Secției pentru Procurori a CSM. Cei în cauză au promovat cu brio un interviu, susţinut în fața conducerii instituției conduse de Laura Codruța Kovesi, la sfârșitul lunii ianuarie. Trei dintre aceștia au avut, în ultimele luni, ieșiri publice în favoarea DNA, împotriva controlului de anul trecut efectuat de Inspecția Judiciară și au cerut Ministerului Justiției să retragă proiectul de legi privind modificarea legilor Justiției, titreazăJurnalul.ro.

Attila Korodi: Kovesi îşi va duce mandatul la capăt. DNA are o problemă de credibilitate. Răspunsurile date instituţional de DNA la scandalurile actuale nu sunt concludente, declară la RFI liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi. El crede însă că Laura Codruţa Kovesi nu va fi revocată de la şefia DNA.

Cum vrea Guvernul să plătească salariile baronilor locali. Guvernul intenţionează să dea o ordonanţă de urgenţă prin care să le permită primăriilor să folosească banii din excedentul bugetar pentru plata salariilor. Unitățile administrativ-teritoriale au, în total, un excedent de 13 miliarde de lei, publică România Liberă.

Nucleara: Înregistrări cu procurorul Negulescu, care îi fabrica dosarul lui Victor Ponta. Vlad Cosma prezintă noi înregistrări halucinante cu procurorii de la DNA Ploiești, Negulescu și Savu. În noile înregistrări apar cei doi procurori, care îi dictează un denunț lui Vlad Cosma cu fapte pe care le inventau, pe loc. Ulterior, Vlad Cosma a fost obligat să semneze acel denunț, asta deși nu avea cunoștiință despre evenimentele descrise de procurori, titreazăStiripesurse.ro.

Un deputat își justifică salariul de 9.000 de lei pe luna: Un demnitar prost plătit e vulnerabil la prostie și la corupție. Remus Borza, deputat independent, a declarat în plenul Parlamentului că indemnizația de 9.000 de lei pe care parlamentarii o primesc este “decentă”. El mai spune că aleșii nu pot veni “desculți” la serviciu și că “un demnitar prost plătit este vulnerabil la prostie și la corupție”, relatează Ziare.com.

Guvernul a vorbit cu Google despre sprijinirea Centenarului Marii Uniri. Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, s-a întâlnit azi cu o delegație a Google prezentă în România, unde compania şi-a exprimat intenţia de a susţine inițiative ce vizează aniversarea Centenarului Marii Uniri, publică Economica.net.

Curtea de Conturi critică dur ANAF: Există agenţi economici care au înregistrat pierderi consecutive în ultimii cinci ani şi care nu au fost verificaţi niciodată. Firmele de jocuri de noroc au fost scutite de controale. Curtea de Conturi critică dur Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în ultimul său raport pe 2016, afirmând că nu a colectat suficient. Unul din motive este că nu s-a îndreptat să realizeze controale la agenţii economici cu pierderi. „Există agenţi economici care au înregistrat pierderi consecutive în ultimii cinci ani şi care nu au fost verificaţi niciodată în această perioadă în vederea identificării cauzelor care au condus la această situaţie”, se arată în sinteza raportului public, potrivit Ziarul Financiar.

Dragnea anunță ce așteptări are de la Tudorel Toader, mâine: Să nu se facă de râs! Dragnea anunță ce așteptări are de la Tudorel Toader, mâine: Să nu se facă de râs!, a spus liderul Partidului Social Democrat, miercuri, la Parlament, făcând referire la anunțul pe care ministrul Justiției urmează îl facă, joi seară, cu privire la șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, notează Libertatea.

Caroline Wozniacki, cuvinte superbe la adresa Simonei Halep: “O aștept din nou pe teren, gata de luptă”. Simona Halep nu e prezentă la turneul care se desfășoară în această săptămână la Dubai, fiind nevoită să abandoneze după accidentarea care a forțat-o să se retragă și din cadrul turneului de la Doha, de săptâmâna trecută, precizează Gsp.ro.

Mutu: “MM are teoria conspiraţiei în el, pune paie pe foc”. Mihai Stoica, atacat de Adrian Mutu! Managerul de la Federaţia Română de Fotbal îl critică pe oficialul FCSB pentru ieşirile sale. Adrian Mutu a vorbit despre jocul practicat de FCSB în partida cu Lazio Roma şi l-a criticat pe managerul vicecampioanei României, Mihai Stoica, pentru ieşirile sale, scrieFanatik.ro.




Alte stiri din: Revista Presei Afisari - 116
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante