Acasa Sport-AutoSport “El Clasico”: Barcelona – Real Madrid, scor 1-2 (Video)

“El Clasico”: Barcelona – Real Madrid, scor 1-2 (Video)

scris de Laurentiu Banches
8.204 Afisari

Real Madrid s-a impus cu 2-1 (1-0) pe Camp Nou în faţa „eternei rivale” FC Barcelona, în marele derby al campionatului de fotbal al Spaniei, „El Clasico”, şi a făcut un pas important către cel de-al 32-lea titlu naţional din istoria sa.

Real deschide scorul prin mijlocaşul german Sami Khedira în minutul 16, însă Barca a reuşit să egaleze în repriza secundă, prin Alexis Sanchez, la un minut după introducerea acestuia pe teren, în locul lui Xavi (70). Riposta madrilenilor a venit imediat, Cristiano Ronaldo aducându-şi echipa în avantaj, în urma unui contraatac (min.72). Acesta a fost cel de-al 42-lea gol marcat în actuala ediţie din Primera Division de către atacantul portughez, liderul clasamentului golgheterilor.

În urma acestui succes, echipa lui Jose Mourinho s-a distanţat la şapte puncte în clasament de Barcelona, cu patru etape înainte de finalul sezonului. Real Madrid a stabilit cu această ocazie un nou record de goluri marcate într-o singură ediţie din Primera Division, ajungând la cota 109.

Barcelona 1-2 Real Madrid – All Goals de goalsarena2012-3

Soarta titlului în campionatul spaniol poate fi decisă sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 21:00 pe Nou Camp în urma celui de-al 219-lea „El Clasico”

Al 219-lea "El Clasico": Barcelona vs Real Madrid

Cu 5 etape înainte de final, Real Madrid are un avans de 4 puncte în faţa marilor rivali catalani în Primera Division, iar o victorie sau chiar un rezultat de egalitate ar putea aduce titlul la Madrid. Cele două echipe domină categoric campionatul spaniol, a treia clasată, semifinalista Europa League, Valencia aflându-se la 33 de puncte distanţă de Real Madrid. Deşi ne aflăm la finalul acestui campionat, este posibil ca acest meci să nu fie ultima partidă dintre cele două rivale din acest sezon. Ambele echipe sunt calificate în semifinalele UEFA Champions League şi au încă şanse de calificare în finala ce se va desfăşura la Munchen, chiar dacă ambele grupări au pierdut prima manşa, Real 1-2 la Bayern şi Barcelona 0-1 la Chelsea.

Aceasta va fi cea de-a 219-a confruntare dintre cele două echipe şi în cazul în care una dintre formaţii va câştiga, balanţa victorilor se va înclina iaraşi în favoarea uneia dintre ele,  ambele având în acest moment câte 86 de victorii în „El Clasico”, doar 46 de partide terminându-se la egalitate. Meciul din această seară va fi însă cel mai probabil ratat de atacantul chilian al Barcelonei, Alexis Sanchez care s-a accidentat la picior la Londra, celelalte indisponibilităţi pentru echipa catalană fiind Andreu Fontas şi David Villa. La Real Madrid va reveni Xabi Alonso după suspendare, existând şanse ca şi mijlocaşul defensiv Lassana Diara să fie introdus pe teren, Ricardo Carvalho fiind astfel singurul aflat pe lista infirmeriei.

Barcelona s-a apropiat de Real Madrid la doar 4 puncte după ce în urmă cu 11 etape cele două echipe erau despărţite de nu mai puţin de 10 puncte, dar trei rezultate de egalitate ale madrileni au făut posibil un astfel de final de campionat incitant în Spania. Astfel, Barcelona, deşi situată pe locul al doilea, porneşte drept favorită în partida de sâmbătă seara, meciul fiind aşteptat să scoată atât ce e mai bun din jucători, cât şi laturile mai puţin sportive ale acestora precum simulări, proteste şi trucuri din cele mai murdare.

3 comentarii

dani 21-04-2012 - 21:40

la mine nu merge ecranu mare

digital 21-04-2012 - 21:55

merge,da click dreapta pe imagine apoi toggle fullscreen….

Fan Fotbal 22-04-2012 - 14:39

golul Barcelonei este absolut

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult