Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
5 motive pentru care rujurile mate sunt cele mai indicate pentru plaja | Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business? | Bolile românilor și criza din spitale | Cu ce riscuri se confruntă omenirea (raport oficial) | China a ajuns pe partea întunecată a Lunii (VIDEO)

JO 2012 – Tir: Alin Moldoveanu, prima medalie de aur pentru România

Scris de :     2012-07-30 14:52

Trăgătorul român Alin George Moldoveanu a cucerit luni medalia de aur în proba de puşcă cu aer comprimat 10 m, la Jocurile Olimpice de la Londra, cu 702,1 puncte.

Moldoveanu a adus astfel prima medalie de aur a României la JO de la Londra. Moldoveanu, care a terminat pe locul 4 în 2008 la Beijing, încheiase calificările pe locul secund, cu record olimpic egalat. Sportivul român a fost urmat în clasamentul final de italianul Nicolo Campriani, cu 701,5 p, şi de indianul Gagan Narang, 701,1 p.

Coincidenţă sau nu, în urmă cu 60 de ani, la Olimpiada din Helsinki 1952, Iosif Sârbu devenea primul campion olimpic român din toate timpurile, concurând la disciplina tir.

Sportivul dinamovist aduce al şaselea titlu olimpic la tir pentru România, după cele obţinute de Iosif Sârbu în 1952 la Helsinki (armă liberă calibru redus), Ştefan Petrescu la Melbourne în 1956 (pistol viteză), Ion Dumitrescu la Roma, în 1960 (trap), Corneliu Ion la JO de la Moscova, în 1980 (pistol viteză), şi Sorin Babii la JO de la Seul 1988 (50 m pistol).




Alte stiri din: Sport Afisari - 987
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante