Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Incident între un avion militar rus şi unul american deasupra Mării Negre (video) | Schimbare majoră în noua Lege a Asociaţiilor de proprietari | Drone MQ-9 Reaper, la Baza aeriană Câmpia Turzii | Regimul alimentar în cazul gastritei | Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni

Tragerea la sorți EURO 2020. În ce grupă e România

Scris de :     2018-12-02 13:58

Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Feroe şi Malta, potrivit tragerii la sorţi efectuate duminică la Dublin.
Mihai Stoichiţă a vorbit la cald despre tragerea la sorţi şi a explicat că, în opinia sa, tricolorii lui Contra se vor lupta cu Suedia şi Norvegia pentru locul secund în grupă.

“Ți se pare că e o mare diferență între noi, Suedia și Norvegia? Bine că nu am căzut în altă grupă, sunt altele mai grele, dar și altele mai ușoare. Sunt echipe cu care oricând poți să te bați cu ele de la egal la egal. Bine, Spania pare favorită și chiar e favorita grupei, iar celelate trei echipe eu zic că se bat între ele. Ultimele două nu le mai pun. În orice caz, nu mi se pare că trebuie să facem o tragedie din grupa asta. Nu accesibil, mi se pare că poți să te bați cu toate de la egal la egal. Spania, îmi pare rău, dar la ultimele competiții majore a fost una dintre favorite, dacă nu chiar câștigătoare. Deci dintr-o dată te pune pe gânduri. Diferența dintre noi și fotbalul spaniol e dată și de campionatul pe care îl au, de modul în care își cresc ei acolo valorile. Schimbări de strategie poți să-ți faci numai după ce te apuci să-ți studiezi adversarii cu care urmează să joci. Așa că avem nevoie de timp de studiu, are Cosmin timp destul, că el își fixează obiectivele”, a spus preşedintele Comisiei Tehnice a FRF, la Digi Sport.

Distanţa va reprezenta o problemă pentru tricolori, deplasările urmând a fi extrem de lungi.

“Am căzut cu echipe de la extremele continentului: Suedia, Norvegia, Feroe, Spania. Sa punem și Spania, peninsula iberică, sud-vest extrem. Stiluri diferite. Avem trei din zona nord, care pare un avantaj prima oară, că te adaptezi la stilul lor de joc. Trei echipe, Suedia, Norvegia și Feroe. Spania e cu totul altceva”, a mai spus Stoichiţă.

Cele 55 de selecţionate au fost împărţite în 10 grupe (5 grupe de câte 5 echipe si 5 grupe de câte 6). La EURO 2020 se vor califica doar primele două clasate din fiecare grupă.

Grupele din preliminariile Euro 2020

Grupa A: Anglia, Cehia, Bulgaria, Muntenegru, Kosovo

Grupa B: Portugalia, Ucraina, Serbia, Lituania, Luxemburg

Grupa C: Olanda, Germania, Irlanda de Nord, Estonia, Belarus

Grupa D: Elveţia, Danemarca, Irlanda, Georgia, Gibraltar

Grupa E: Croaţia, Ţara Galilor, Slovacia, Ungaria,  Azerbaidjan

Grupa F: Spania, Suedia, Norvegia, România, Insulele Feroe, Malta

Grupa G: Polonia, Austria, Israel, Slovenia, Macedonia, Letonia

Grupa H: Franţa, Islanda, Turcia, Albania, Moldova, Andorra

Grupa I: Belgia, Rusia, Scoţia, Cipru, Kazahstan, San Marino

Grupa J: Italia, Bosnia, Finlanda, Grecia, Armenia, Liechtenstein

Cele 55 de selecţionate au fost împărţite în 10 grupe (5 grupe de câte 5 echipe si 5 grupe de câte 6). La EURO 2020 se vor califica doar primele două clasate din fiecare grupă. Iată mai jos o scurtă caracterizare a principalelor contracandidate.

Spania

Echipa tip

De Gea – Dani Carvajal, Azpilicueta (Raul Albiol), Sergio Ramos, Jordi Alba – Busquets, Asensio, Koke (Thiago Alcantara) – Isco, Morata, Rodrigo (Diego Costa)

Performanţe la turneele finale:

  • Triplă campioană europeană (1964, 2008, 2012)
  • Campioană mondială (2010)

Suedia

Echipa tip

Olsen – Lustig, Lindelof, Granqvist, Augustinsson – S. Larsson, Johansson, K. Olsson, M. Olsson – Berg, Claesson.

Performanţe la turneele finale:

  • Finalistă la Mondialul din 1958
  • Semifinalistă la Euro 1992

Norvegia

Echipa tip

Jarstein – Elabdelloui, Nordtveit, Rosted, Meling – Fossum, Henriksen, Selnaes, M. Elyounoussi – Kamara, T. Elyounoussi.

Performanţe la turneele finale:

  • 3 prezenţe la Mondial (1938, 1994, 1998)
  • 1 prezenţă la Euro (2000)

Bucureştiul (Arena Naţională) va fi gazda a patru meciuri de la turneul final aniversar de peste doi ani, 3 partide din cadrul Grupei C (14, 18 şi 22 iunie) şi o optime de finală (29 iunie).

Meciurile din preliminariile EURO 2020 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2019.

Cine merge la Euro 2020 din Liga Națiunilor

Ultimele patru naţionale calificate la turneul final vor fi stabilite în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor, în martie 2020. Cele mai bune 4 echipe din fiecare ligă dintre cele care nu obţin calificarea prin intermediul preliminariilor (repartizarea se face pornind de la Liga D spre Liga A, cu posibilitatea alocării locului unei echipe dintr-o ligă inferioară în eventualitatea în care toate celelalte sunt deja calificate) îşi vor disputa câte un loc la EURO.

Se vor juca semifinale, într-o singură manşă, pe terenul echipei mai bine clasate în Liga Naţiunilor, şi finala (gazda va fi trasă la sorţi). Câştigătoarea play-off-ului fiecărei ligi va merge la EURO 2020.




Alte stiri din: Sport Afisari - 58
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante