Acasa Stiinta-ITIT Invisible Boyfriend/ Invisible Girlfriend, aplicaţia partener virtual

Invisible Boyfriend/ Invisible Girlfriend, aplicaţia partener virtual

scris de Șt. C
123 Afisari

Invisible Boyfriend (Invisible Girlfriend, în versiunea feminină) este o nouă aplicaţie pentru telefoanele inteligente care permite utilizatorilor celibatari să „inventeze” un partener de viaţă virtual, cu scopul de a-i ajuta să se debaraseze astfel de presiunea la care sunt supuşi în societate.

invisible-girlfriend-boyfriend-740x444„Această persoană nu există în realitate. Totuşi, el (ea) ar putea fi bărbatul (femeia) vieţii voastre, sufletul pereche la care aţi visat dintotdeauna, fără să îndrăzniţi să credeţi cu adevărat că îl (o) veţi întâlni vreodată. Un student frumos şi brunet de 25 de ani, amuzant şi curajos, o avocată mai matură, dulce şi timidă, un actor zburdalnic şi sarcastic. Graţie aplicaţiei Invisible Boyfriend/ Invisible Girlfriend, aveţi posibilitatea de a vă inventa iubitul/ iubita perfect(ă)”, se afirmă în debutul acestui articol apărut pe site-ul publicaţiei Le Point.

Aproape că nu există nicio limită în alegerea prenumelui, vârstei, personalităţii, pasiunilor şi chiar a aspectului fizic. Aplicaţia permite utilizatorilor să includă în profilul partenerului virtual circumstanţele în care a avut loc „întâlnirea” cu fiinţa iubită – într-un bar sau într-un avion, la o petrecere, în timpul unei vacanţe sau în timpul unei drumeţii montane. „Toate aceste lucruri sunt posibile pentru a avea în sfârşit un iubit/ o iubită despre care prietenii voştri vor crede că există cu adevărat”, au spus creatorii aplicaţiei.

Debarasarea de o astfel de povară socială – căci faptul de a nu a trăi în cuplu pare să fie una – are însă un preţ. Şi nu orice preţ. Pentru a anihila curiozitatea prietenilor sau a colegilor de muncă, utilizatorii care descarcă această aplicaţie trebuie să plătească 25 de dolari pe lună. Este o sumă suficientă care le permite acestora să „introducă în scenă” un partener de viaţă fictiv, prin intermediul unor SMS-uri, câtorva scrisori şi al unor mesaje vocale lăsate pe robotul telefonului fix. La celălalt capăt al firului nu se află însă un robot, ci un angajat al companiei care a creat aplicaţia, care acceptă să joace la telefon rolul partenerului de viaţă al utilizatorului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult