Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact    Autentificare
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro

21.12.2012. Adevărul despre alinierea planetelor

Scris de : A.A.     2012-12-17 19:41     Comments Off

Există persoane care se forţează să găsească elemente concrete, aparent ştiinţifice, pentru a-şi susţine teoriile despre “sfârşitul lumii”, programat la 21 decembrie 2012, pe baza calendarului mayaş. Pentru a justifica „profeţia”, se vorbeşte de o aliniere a Soarelui cu centrul galaxiei, sau de alinierea planetelor cu sistemul solar!

21.12.2012. Adevărul despre alinierea planetelor stiinta Elementul declanşator a fost un video al astrofizicianului Neil deGrasse Tyson, în legătură cu Nibiru şi alinierea galactică de la 21 decembrie.
Însă chiar acesta a explicat că temerile sunt fără sens: „E adevărat. Centrul galaxiei, Soarele şi Terra vor fi perfect aliniate. Dar acest lucru se produce în fiecare an la 21 decembrie. De două ori pe an, există o aliniere între Terra, Soare şi centrul galactic”. John Major Jenkins a scris mai multe lucrări în care s-a chinuit să pună în legătură alinierea galactică şi interpretarea New Age a calendarului mayaşilor. De aceea a fost mereu promovat în documentare de cei care vor să obţină bani din mult trâmbiţata Apocalipsă din 2012. El susţine că alinierea din 21 decembrie e specială, deoarece Soarele solstiţiului de iarnă traversează planul galactic. Din cauza precesiunii echinoxurilor, mişcare a axei Terrei care se produce într-o perioadă de circa 26.000 de ani, poziţia Soarelui solstiţiului s-a apropiat lent de ecuatorul galactic, pentru ca în sfârşit să traverseze epoca noastră. Există mai multe probleme din acest punct de vedere. Mai întâi, planul galactic nu e evident un obiect definit, ci o linie imaginară care separă Calea Lactee în două părţi. Soarele are nevoie de circa 36 de ani pentru a traversa planul galactic. Potrivit astronomului Jean Meeus, diametrul Soarelui traversează această linie între 1980 şi 2016 ani. Alinierea specială s-a produs deja în 1998! Argumentul cel mai percutant împotriva interpretării New Age, fabricată din raţiuni de marketing, este că poziţia Soarelui în timpul solstiţiului este o noţiune abstractă care nu reprezintă nimic concret în univers. Această poziţie depinde de înclinarea axei Terrei şi nu are nicio semnificaţie particulară. Nu există nici măcar o umbră de dovadă că mayaşii ar fi avut cunoştinţe de fenomenul de precesiune a echioxurilor, în afară de imaginaţia lui Jenkins. Nu se ştie cu siguranţă originea acestui fals zvon. Adevărul este că, după alinierile majore din 5 mai 2000 (Soare, Mercur, Terra, Marte, Jupiter şi Saturn) sau cea din 4 februarie 1962, următoarea aliniere importantă se va produce la 8 septembrie 2040 (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn şi Luna).

La sfârşitul anului, vor fi două alinieri minore, la 17 decembrie 2012 (Jupiter, Terra şi Mercur) şi la 23 decembrie (Jupiter, Terra, Venus), dar aceste configuraţii nu au nimic special. Însă oricât am spune că nu se va produce nimic deosebit la 21 decembrie, „nebunia” 2012 va continua, fiindcă e alimentată de persoane care urmăresc să obţină câştiguri înspăimântând oamenii, potrivit blogparanormal.com.




Alte stiri din: Stiinta Afisari - 5,222

Comentarii

Comments are closed