Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Recomandări pentru reducerea expunerii la radiaţiile electromagnetice | Apple a lansat noile modele iPhone 11 (video) | Numerele de telefon la care poţi suna să-ţi recuperezi maşina ridicată în Bucureşti | Praful radioactiv de la Cernobîl este încă o problemă serioasă | Pentagonul aduce drone militare MQ-9 Reaper în România

Asolizare pe cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko (live video)

Scris de :     2014-11-12 04:09

Sonda spațială Rosetta, aparținând Agenției Spațiale Europene (ESA) va lansa miercuri modulul de asolizare Philae care urmează să ajungă la suprafața cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko.

Asolizare pe cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko

Asolizare pe cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko

Modulul Philae, care este dotat cu 10 instrumente de bord, va aduna noi date științifice despre compoziția acestei comete. Misiunea sa este limitată la maxim 6 luni.

Agenția Spațială Europeană transmite LIVE STREAMING asolizarea modulului Philae pe suprafața cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko.

Sonda Rosetta a examinat prin intermediul a două spectrometre de la bord compoziția chimică a coamei cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko și a transmis deja datele obținute. Coama cometei este reprezentată de haloul din materie care a sublimat (a trecut din stare solidă direct în stare gazoasă) în urma apropierii de Soare.

Cometa se află la aproximativ 400 de milioane de kilometri de Soare. Echipa de oameni de știință care coordonează misiunea sondei Rosetta a crezut că acest halou conține doar cele mai volatile substanțe chimice din componența nucleului cometei — dioxid de carbon și monoxid de carbon — însă are o compoziție mult mai complexă. Începând de la 11 septembrie, oamenii de știință au aflat că în coama cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko se află și vapori de apă, amoniac, metan și metanol, pe lângă dioxidul și monoxidul de carbon.

Noi măsurători, realizate în cursul lunii octombrie, au identificat și prezența altor substanțe, precum formaldehidă, hidrogen sulfurat, acid cianhidric, dioxid de sulf și disulfură de carbon — chiar dacă în densitate relativ scăzută. Acest amestec de substanțe, pe lângă faptul că este foarte toxic pentru oameni, ar mirosi oribil dacă ar fi reprodus pe Pământ.

Pe măsura apropierii de Soare, cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko va sublima o mai mare cantitate de materie. Acest lucru va permite determinarea cu exactitate a compoziției sale chimice.

Cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko provine din Centura Kuiper, un nor de comete, asteroizi și planetoizi aflat în sistemul nostru solar, dincolo de orbita planetei Neptun (de unde și denumirea de obiecte transneptuniene). Identificarea compoziției sale chimice poate oferi noi date despre nebuloasa de praf și gaze fierbinți din care s-a născut Soarele și apoi restul sistemului solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani.




Alte stiri din: Stiinta Afisari - 148
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante