Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Primul transplant de creier | Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari | Rusia influențează opinia publică răspândind știri false | Care sunt alimentele care combat insomnia

Black Beauty – Meteorit marţian de 2 miliarde de ani găsit în Maroc

Scris de : L.B.     2013-01-04 18:27

Cercetătorii au descoperit în deşertul Sahara un meteorit marţian de pe Terra, cu o vechime de 2,1 miliarde de ani botezat Black Beauty (Frumoasa Neagră) sau NWA 1032.

Black Beauty - Meteorit marţian de 2 miliarde de ani găsit în Maroc (foto:mashable.com)

Meteoritul este special nu numai prin vechime, fiind a doua cea mai veche rocă provenind de pe planeta vecină, dar analizele au arătat că ea conţine şi mai multă apă decât în mod normal. Majoritatea rocilor spaţiale care cad pe Pământ drept meteoriţi provin din centura de asteroizi. Uneori, însă, acestea pot proveni şi de pe Lună sau Marte. Experţii presupun că un asteroid sau un alt obiect de mari dimensiuni a lovit Planeta Roşie şi a dislocat roci pe care le-a trimis în spaţiu.

Rocile provenite de pe Marte îi pot ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine modul în care Planeta Roşie s-a transformat dintr-o planetă cu mediu tropical într-un deşert frigid.  Până acum, pe Pământ, au fost recuperate aproape 65 de roci marţiene, mare parte dintre ele fiind găsite în Antarctica sau Sahara.  Cel mai nou meteorit descoperit, “Black Beauty” a fost donat Universităţii din New Mexico. Cercetătorii americani au realizat o serie de teste asupra meteoritului şi pe baza semnăturii chimice şi-au dat seama că provine de pe Marte şi a fost format în urma unei erupţii vulcanice.

De asemenea, conform mashable.com există dovezi care atestă faptul că acesta a fost modificat de apă. Deşi cantitatea de apă eliberată în timpul încălzirii meteoritului a fost mică (6.000 de părţi pe milion), ea tot este considerată mai mare decât în cazul altor meteoriţi. Specialiştii sunt de părere că aceste observaţii sugerează că a existat o interacţiune cu apa într-o perioadă în care planeta era uscată şi prăfuită. Acum, cercetătorii realizează alte teste asupra rocii pentru a stabili cât timp a petrecut aceasta în spaţiu şi de cât timp se afla în Sahara înainte de a fi descoperită.




Alte stiri din: Stiinta Afisari - 207
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Cum va fi VREMEA în decembrie, ianuarie şi februarie 2018 Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante