Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Schimbare majoră în noua Lege a Asociaţiilor de proprietari | Drone MQ-9 Reaper, la Baza aeriană Câmpia Turzii | Regimul alimentar în cazul gastritei | Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni | Testamentul politic al lui Corneliu Coposu

UPDATE – Aeronavă militară, prăbușită în județul Bacău

Scris de :     2018-07-16 14:44

UPDATE  – Cei doi piloţi care s-au catapultat în urma accidentului aviatic produs în judeţul Bacău au fost transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) din Bucureşti. Unul dintre dintre militari – comandorul Marcel Breşug – va fi operat, precizează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

 

Conform MApN, comandorul Marcel Breşug a fost transferat la Spitalul Militar cu un elicopter SMURD, fiind preluat, în jurul orei 17.00, la Unitatea de Primiri Urgenţe de către o echipă multidisciplinară constituită din medici specialişti în urgenţă (neurochirurgie, chirurgie toracică, chirurgie generală, Anestezie Terapie Intensivă (ATI), ortopedie şi traumatologie şi chirurgie generală) pentru evaluarea medicală, stabilirea diagnosticului şi instituirea conduitei terapeutice chirurgicale şi medicale.

Pacientul, în vârstă de 41 ani, este conştient, cooperant, echilibrat hemodinamic şi respirator, spune MApN.

Instituţia precizează că, în urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice, diagnosticul acestuia este: politraumatism prin catapultare, fractură diafiză femurală stângă, fractură naviculară stângă deschisă, contuzie forte umăr stâng, fără interesare nervoasă, contuzie gambă dreaptă.

“Pacientul va fi internat, pentru stabilizarea funcţiilor vitale, în Secţia ATI, urmând ca, în cursul acestei seri, să se intervină chirurgical, în blocul operator al Secţiei Clinice Ortopedie şi traumatologie, pentru toaletarea plăgilor şi procedura de osteosinteză centro-medulară diafiză femurală stângă. Post-operator, pacientul va fi transferat în secţia ATI, pentru supraveghere medicală, profilaxia durerilor şi a ulcerului de stres, corticoterapie, antibioterapie şi stabilizarea parametrilor biologici. În cursul zilei de marţi, 17 iulie, este programată reexaminarea imagistică şi consult boli infecţioase, neurologie, psihiatrie şi boli interne”, mai spune Ministerul Apărării.

La rândul său, căpitan-comandorul Iulian Pena a fost transferat cu o aeronavă de tip C-27J Spartan până în Baza 90 Transport Aerian şi, ulterior, către SUUMC, cu un elicopter IAR 330 Puma, aeronave ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru evacuare medicală. În jurul orei 17.20, pacientul a fost preluat pentru evaluarea medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe a SUUMC.

Echipa multidisciplinară constituită pentru stabilirea diagnosticului şi instituirea conduitei terapeutice chirurgicale şi medicale a constatat că militarul are politraumatism prin catapultare, traumatism vertebral lombar minor, fără semne neurologice, contuzie abdominală minoră şi contuzie genunchi drept.

“Pacientul este internat la Secţia Chirurgie generală II, urmând ca şi acesta să fie supus procedurii chirurgicale de toaletare a plăgilor. De asemenea, va beneficia de supraveghere medicală, profilaxia durerilor, corticoterapie, antibioterapie şi stabilizarea parametrilor biologici. În funcţie de evoluţia stării de sănătate, echipa medicală multidisciplinară va decide repetarea unor investigaţii clinice şi paraclinice, eventual  timpii de mobilizare şi începerea programului de recuperare”, adaugă Ministerul Apărării.

UPDATE – Comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unități militare, s-au catapultat astăzi, 16 iulie, în jurul orei 13.30, la 5 kilometri vest de localitatea Nicolae Bălcescu din județul Bacău, deasupra Lacului Galbeni.

Piloţii au fost recuperaţi de echipele de căutare-salvare ale bazei aeriene și se află în stare stabilă. Un elicopter SMURD execută deja, la această oră, un zbor pentru evacuarea primului dintre piloţii recuperaţi către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, din București, urmând ca cel de-al doilea să fie transportat la acelaşi spital cu un avion de tip C-27J Spartan, din cadrul Forţelor Aeriene Române, configurat pentru evacuare medicală.

Comandorul Breşug, în vârstă de 41 ani, are la activ peste 1.000 de ore de zbor pe aeronava IAR 99 Şoim, iar căpitan-comandorul Pena, în vârstă de 40 de ani, are o experienţă de zbor de aproape 450 de ore pe aeronava menţionată.

Aeronava militară decolase în jurul orei 13.20 din baza aeriană pentru a executa un zbor de verificare tehnică.

După aproximativ 10 minute de zbor, piloţii s-au catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona menționată, în afara ariilor locuite.

Din ordinul ministrului apărării naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestui incident aviatic și a fost sesizat Parchetul Militar. Totodată, potrivit procedurilor-standard, au fost sistate zborurile cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate.

O aeronavă de tip IAR 99 Șoim cu dublă comandă din Baza 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” de la Bacău s-a prăbușit astăzi, 16 iulie, în jurul orei 13.30, în zona localității Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

Cei doi piloți au reușit să se catapulteze, echipele de salvare sunt în legătură cu ei și au început deja operațiunile de recuperare.

Conducerea Bazei 95 Aeriană a pus în aplicare de urgență planul de intervenție în astfel de situații.

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, împreună cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, sunt deja în drum spre locul producerii incidentului.

De asemenea, conform procedurilor, o comisie numită la nivelul Statului Major al Forțelor Aeriene va investiga  cauzele producerii evenimentului.

Incidentul are loc la o săptămână după ce un MiG 21 Lancer s-a prăbuşit în tinpul unui miting aviatic, la Baza Borcea. Pilotul a murit în explozia produsă după prăbuşirea aparatului.




Alte stiri din: Armata Afisari - 123
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante