Acasa Top SecretArmata Camera Reprezentanţilor taie fondurile pentru operaţiunile din Libia

Camera Reprezentanţilor taie fondurile pentru operaţiunile din Libia

scris de M.A.
92 Afisari

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a adoptat luni seara un amendament vizând interzicerea utilizării fondurilor pentru operaţiunile militare americane din Libia.

Camera Reprezentantilor (foto marines.mil)

Camera Reprezentantilor (foto marines.mil)

Congresmenii au adoptat textul – un amendament la un vast proiect de lege pentru finanţarea instalaţiilor militare – cu 248 de voturi pentru şi 163 împotrivă, transmite Mediafax. Numeroşi congresmeni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de decizia preşedintelui Barack Obama de a trece peste aprobarea Congresului pentru a declanşa operaţiunile în martie şi pentru a le continua după termenul legal de 60 de zile. Ei invocă Legea privind Puterile de Război („War Powers Act„) din 1973, concepută pentru a limita prerogativele prezidenţiale privind declanşarea războaielor, dar care a fost ignorată de mai mulţi preşedinţi.

„Nici unul dintre fondurile disponibile în acest proiect de lege nu poate fi utilizat cu încălcarea War Powers Act„, precizează textul adoptat luni seara de membrii Camerei Reprezentanţilor, prezentat de democratul Brad Sherman. Aceeaşi măsură, prezentată într-un alt proiect de lege, pentru finanţarea securităţii interne, a eşuat la 2 iunie.

Congresmenii urmează să adopte legea de finanţare în ansamblul său, iar măsura trebuie să fie aprobată şi de Senat. Pe de altă parte, Camera Reprezentanţilor a adoptat recent o rezoluţie care îi cere preşedintelui să prezinte în termen de 14 zile un raport detaliat privind intervenţia militară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS