Acasa Top SecretArmata CE a respins solicitarea României de a suplimenta bugetul Apărării

CE a respins solicitarea României de a suplimenta bugetul Apărării

scris de D.S.S.
484 Afisari

Comisia Europeană a respins solicitarea României de a suplimenta bugetul pe apărare cu 0,3% din PIB, echivalentul a 2,1 miliarde lei (circa 500 de milioane de euro), alocările din acest an ridicându-se la doar 1,4% din PIB.

Vulturii din Targu Mures - Militari din fortele pentru operatii speciale s-au intors din Afganistan

Vulturii din Targu Mures – Militari din fortele pentru operatii speciale (foto: Petrica Mihalache/ MApN)

„În ciuda discuţiilor ce au avut loc anul trecut la nivelul Ecofin (Consiliul miniştrilor de Finanţe – n.r.), Comisia a refuzat să accepte o soluţie referitoare la cheltuielile suplimentare de apărare în cadrul discuţiilor referitoare la deficitul bugetar aferent anului curent, deşi avem o graniţă lungă cu Ucraina”, a declarat într-un comunicat ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov.

Liderii partidelor politice şi preşedinteleKlaus Iohannis au semnat în urmă cu două săptămâni, la Palatul Cotroceni, un acordul politic care prevede ca începand din 2017 Apărarea va primi cel puţin 2% din PIB vreme de 10 ani.

Din bugetul total al Ministerului Apărării de aproximativ 9 milliarde lei, circa 3 miliarde lei sunt alocate forţelor terestre, 2,7 miliarde lei forţelor aeriene şi 1,1 miliarde lei forţelor navale.

Vâlcov a anunţat miercuri şi că a solicitat Ecofin, în numele României, reevaluarea pe o perioadă de patru ani a calendarului pentru MTO ( Medium Term Objective – obiectivul bugetar pe termen mediu, n.r.).

”Mulţumim Comisiei Europene pentru eforturile făcute pentru a elabora Comunicarea privind flexibilităţile Pactului, dar considerăm că sunt necesare discuţii viitoare privind anumite aspecte. Credem că doar consolidarea fiscală, fără a ţine cont de alţi factori şi specificităţi ale statelor membre nu reprezintă o politică adecvată”, a spus Vâlcov.

Ministrul a menţionat că toate statele membre trebuie să beneficieze de un tratament corect şi echitabil.

„Realitatea este că, în timp ce unele state au luat măsuri dure pentru a-şi reduce cheltuielile şi deficitele, acest lucru nu s-a întâmplat cu toate statele din Uniune Europeană. România trebuie să investească în infrastructură şi pentru acest obiectiv avem nevoie de spaţiu fiscal. Investiţiile în infrastructură de transport concomitent cu menţinerea unui obiectiv bugetar pe termen mediu ambiţios, va face ca România să poată atinge nivelul mediu european de km de autostradă raportată la suprafaţă în 50 de ani. De aceea este dificil pentru România să realizeze obiectivul bugetar pe termen mediu în anii următori. Consider că este mult mai corect să discutăm sincer despre situaţia în care ne aflăm decât să nu ne respectăm angajamentele aşa cum au facut alte state anul trecut”, a spus ministrul, în comunicat.

El a mai afirmat că este nevoie de reevaluarea calendarului întrucât indicatorii economici şi evoluţiile specifice sunt diferite acum faţă de momentul în care a fost stabilit acest calendar.

MTO este un indicator calculat pentru fiecare stat membru în parte, definit prin copactul fiscal, care priveşte nivelul deficitului structural şi prin care Comisia Europeană încearcă să se asigure că deficitele publice nu vor mai depăşi pragul de 3% din PIB nici în condiţii de contracţie economică.

Astfel, deficitul structural anual trebuie să fie de cel mult 1% din PIB în intervalul 2015-2017. Pentru anul în curs, se adaugă 0,25% din PIB pentru cofinanţarea proiectelor susţinute din fonduri europene.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult