Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni | Testamentul politic al lui Corneliu Coposu | Iadul de la Institutul Marius Nasta (galerie foto) | Criza de pe piața muncii | Avertisment pentru toți românii care retrag bani de la bancomat

Fifor, ministrul Apărării: Nu trece nicio zi fără o provocare din partea Rusiei

Scris de :     2018-06-26 00:45

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat într-un interviu pentru The Associated Press că România se confruntă zilnic cu agresiuni din partea Rusiei şi este nevoită să se apere de un val de atacuri cibernetice.

Nu cred că trece o zi fără o provocare” din partea Rusiei în spaţiul aerian sau în apele teritoriale ale României, a declarat Fifor, adăugând că guvernul lucrează „pentru a descuraja astfel de acţiuni pe cât posibil şi cât de eficient poate”.

Totuşi, Fifor a declarat că România doreşte să fie principalul stâlp de securitate al NATO în sud-estul Europei.

Rusia îşi creşte capacităţile militare în peninsula Crimeea practic în fiecare zi; este vorba de noi capacităţi navale, noi fregate, noi submarine”, a afirmat el. Fifor a precizat şi că România plănuieşte să îşi crească bugetul alocat securităţii până la 2% din Produsul Intern Brut şi să demonstreze că este „un bastion al stabilităţii şi securităţii”.

Astfel, România ar putea trimite mai mult de 700 de soldaţi, câţi trimite în prezent, pentru misiunea NATO din Afganistan. Fifor a propus creşterea numărului până la 900.

Fifor a adăugat că România se confruntă şi cu „un amestec al Rusiei în zona politică şi cu minorităţile … şi cu un război economic”, care include opoziţia faţă de construirea unui gazoduct care ar reduce dependenţa de gazul rusesc.

Gazoductul, care s-ar întinde din Bulgaria până în Austria, trecând prin România şi Ungaria, ar putea face din România un exportator important de gaz prin conectarea rezervelor din largul Mării Negre, comentează AP.

Interviul a fost preluat şi de The New York Times.




Alte stiri din: Armata Afisari - 246
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante