Patru lăzi cu focoasele furate la Giurgiu din trenul ce urma să ajungă în Bulgaria au fost descoperite într-o fântână părăsită din Chitila. Lăzile au fost găsite de către un echipaj al DGPI şi Jadarmeriei, care a sigilat total zona pentru investigaţii.
Furtul de focase din trenul care se deplasa spre Bulgaria scoate la iveală o altă problemă, mult mai gravă, privind exportul de muniţii cu fragmentaţie pe care statul român a efectuat-o către un destinatar din spaţiul european, cu toate că, folosirea acestui tip de muniţii a fost interzis prin Convenţia ONU, negociată la Oslo. Începând cu anul 2008, când a fost convenit documentul de la Oslo, România a declarat, în mai multe rânduri, mai mult sau mai puţin oficial, că nu este în interesul ei să adere la această reglementare a Naţiunilor Unite. Un raport Human Rights Watch nota România printre cele câteva ţări producătoare de muniţie cu fragmentaţie şi nominaliza Romarm SA ca producătoare a acestui tip de muniţie.
Revenind la furtul focoaselor din trenul aflat în drum spre Bulgaria s-a aflat că destinatarul final (end-user) este firma Sage Consultants AD din Sofia. Exportatorul, aşa cum rezultă din documentele oficiale, este ROMARM SA, care avea toate documentele legale privind exportul. Acest lucru rezultă din comunicatul MAE, care precizează că transportul de material militar oprit în Giurgiu este “un export intracomunitar din România spre Bulgaria, care avea toate avizele şi documentele necesare desfăşurării sale, problematica securităţii transportului neintrând în atribuţiile Ministerului Afacerilor Externe sau ale Departamentului pentru Controlul Exporturilor (D-ANCEX).”
Potrivit lui Ghencio Hristov, directorul firmei Sage Consultants AD din Sofia, care apare în documente ca end-user al transportului de componente militare, focoasele furate din trenul din România sunt 80 de detonatoare pentru proiectile-rachetă şi nu 64, aşa cum s-a anunţat iniţial.
Acestea urmau să fie, chipurile, reparate la uzina militară bulgară VMZ Sopot. Directorul Sage Consultants AD din Sofia a dezvăluit faptul că focoasele dispărute sunt model MRV pentru rachete de artilerie M-21 OF de 122 de milimetri.
M-21 OF este codul folosit pentru muniţiile cu fragmentaţie fabricate la ROMARM. O altă problemă care naşte suspiciuni asupra destinatarului final este aceea că, Ministerul bulgar al Apărării a informat că “focoasele furate pe teritoriul românesc, nu au fost destinate armatei bulgare.”
În aceste condiţii, ce urma să facă firma Sage Consultants cu aceste focoase, în condiţiile în care armata bulgară nu era destinatarul final?
Mai mult, importatorul bulgar declară că muniţia era veche şi urma să fie recondiţionată pentru refolosire. Cu alte cuvinte, de pe poarta fabricii de la Tohan au ieşit nişte focoase vechi şi ruginite şi nu noi nouţe, aşa cum ne-au precizat martori oculari. Chiar şi în condiţiile în care să presupunem că focoasele erau vechi şi urmau să fie recondiţionate, cine era destinatarul final, dacă armata bulgară neagă acest lucu?
“Obiectele transferului de la o uzină din România reprezintă muniţie veche – proiectile-rachetă de 122 de milimetri şi detonatoare, care urmau să fie procesate la uzina militară bulgară VMZ Sopot, pentru a înlocui elemente nefuncţionale, astfel încât să poată fi folosite. Detonatoarele erau transportate separat de proiectile“, a explicat Hristov, directorul Sage Consultants AD.
Punând cap la cap informaţiile oficiale şi cele neoficiale obţinute de Ziuaveche.ro, rezultă că ROMARM, prin intermediul sucursalei Tohan, a efectuat un export de muniţii cu fragmentaţie, dar pe componente, pentru a nu putea fi acuzată . Acestea urmau să ajungă la o firmă bulgară specializată în tranzacţii cu armament şi exportate mai departe către o entitate rămas pentru moment necunoscută. În acte, muniţia apare trecută cu un grad avansat de uzură, dar la firma VMZ Sopot trebuia doar asamblată şi gata de a putea fi folosită.
Reprezentanţii CN Romarm SA, societate cu capital integral de stat, susţin că producţia muniţiilor cu fragmentaţie ar fi încetat. Pe de altă parte, sursele Ziuaveche.ro ne-au spus că la nivelul filialelor Companiei Naţionale Romarm sunt oferite muniţia de calibrul 130 şi 152 tip Cargo, care asigură transportul submuniţiilor (“bombleţi”), dar şi lovitura reactivă cal. 122 mm cu submuniţii, care se lansează cu lansatorul 40-APRA-122, LAROM 122 sau BM 21.
Pentru a vă face o imagine completă despre focoasele care urmau să ajungă în Bulgaria vă prezentăm caracteristicile tehnice:
Focos cu funcţionare multiplă
Domeniul de utilizare:
-focos cu funcţionare multiplă, cu generator Vortex pentru lovitură reactivă de artilerie cu funcţionare de timp, de proximitate sau impact
- scopul principal al focosului este să se majoreze efectul la ţintă al loviturii reactive de artilerie cal. 122 mm.
- focosul este destinat să echipeze lovitura reactivă cal. 122 mm cu componente de luptă explozive, componente de luptă cu bile de oţel, cu elemente preformate sau cu submuniţie, care sunt lansate cu ajutorul lansatoarelor 40 APRA–122, BM–21, 122 LAROM.
Caracteristici şi performanţe:
Caracteristici fizice:
- greutate focos: 1170 ± 50 g;
- lungime focos: 270 ÷ 274 mm, cu detonator,252 ÷ 255 mm, cu întăritor de flacară;
- lungimea părţii îngropate în ogivă: 53.01 ÷ 54.39 mm, cu detonator,35 ÷ 38 mm, cu întăritor de flacară;
- filet de montat în ogivă: sp. m 44.96 x 2
- diametru maxim: 63.8-0,4 mm
Caracteristici de operare :
- funcţionare electronică de timp : minim 99 %
- funcţionare de proximitate: minim 95 %
- funcţionare impact: minim 98 %
- timp setare ajustabil: 5,5 s ÷ 199,9 s, majorare de 0.1s, în mod timp 6 s ÷ 199 s, cu majorare de 1s, în mod proximitate
- distanţa de siguranţă de la ţeavă : minim 150 m
- înalţimi operare: h = 400 ÷ 700 m la operare explozivă (valoare nominală 400 m), h = 10 ÷ 12 m la operare de proximitate;

- Un MIG-29 bulgăresc s-a prăbuşit la o aplicaţie cu americanii

- Scutul antirachetă: Test reuşit cu Standard Missile-3 Block 1B VIDEO

- Şeful SMFT, decorat de SUA cu Legiunea de merit în grad de comandor
Comments are closed
Chiar daca destinatarul final nu se cunoaste, se stie ce tara a folosit in ultima vreme bombe cu fragmentatie in Liban si impotriva altor vecini ai sai …
Neo nazistule abject…
Chiar daca destinatarul final nu se cunoaste,se stie ce tara livreaza in ultima vreme bombe cu fragmentatie in Liban si impotriva altor vecini ai sai…
Din pacate asa e. De aceea ma tem sa nu inceapa diverse atentate si pe la noi.
Si daca totusi nu au fost gasite, si doar ne mint?