Acasa Top SecretArmata Premierul Erdogan a preluat comanda armatei turce

Premierul Erdogan a preluat comanda armatei turce

scris de Ion Petrescu
1.054 Afisari

Lucrurile încep să se limpezească, pentru opinia publică turcă, privind modul în care preşedintele şi premierul Turciei au premeditat reglarea conturilor cu foştii lideri militari. Şi asta datorită modului în care tratează acum relaţia cu noua conducere a armatei turce. Presei din Ankara i se furnizează numai informaţiile ce întăresc imaginea premierului Recep Tayyip Erdogan, de om politic care „a pus şaua” pe structura de comandă a Forţelor Armate Turce.

Premierul Erdogan a preluat comanda armatei turce

De pildă, aşa cum scrie cotidianul „HURRIYET”, şedinţa Consiliului Suprem Militar/C.S.M. a început, pe 1 august 2011, într-o formulă nouă, în absenţa şefului statului major general şi a liderilor celor trei categorii de forţe armate. Toţi cei patru generali ceruseră să li se aprobe trecerea în rezervă. O solicitare asupra căreia nu s-a luat încă o decizie.

În sala de şedinţă, pentru prima oară, la prezidiu se afla doar premierul Erdogan, iar primul din dreapta sa era cel însărcinat să îndeplinească acum rolul de şef al armatei turce, generalul Necdet Ozel.

Această repoziţionare arată că acum statul major al armatei este sub autoritatea şefului guvernului “ca în toate ţările democratice.” O glumă bună, de vreme ce în alte state din NATO, precum SUA, preşedintele ţării exercită rolul de comandant constituţional al forţelor armate.

Anterior demisiei celor patru generali amintiţi, premierul turc avea în stânga sa, ca partener, pe fostul şef al armatei. De data asta, noul ministru desemnat al apărării, Ismet Yilmaz, pentru întâia dată prezent la o şedinţă a C.S.M., a fost poziţionat în stânga lui Erdogan.

Ziarele din Ankara au preluat enunţul oficial:”pentru prima oară, din 27 mai 1960, ordinea aşezării în Consiliul Militar Suprem a fost schimbată.” Semn că premierul a ajuns la clipa visată de când a preluat conducerea guvernului turc – subordonarea totală a armatei.
A doua, în NATO, după cea americană, din perspectiva efectivelor militare.

Lucrurile nu sunt totuşi atât de simple pe cât par!

Erdogan a ţinut să arate presei, cu ocazia vizitei la Mausoleul lui Atatürk,
deferenţa cu care este urmat de generalii promovaţi în aceste zile

Ştiind sensibilitatea militarilor faţă de memoria părintelui statului laic turc, premierul Erdogan şi-a început prima zi de lucru, din această săptămână, la Mausoleul lui Mustafa Kemal Atatürk, deşi are o cu totul altă viziune privind rolul forţelor armate în Turcia. El a fost însoţit de o serie de generali, armata considerându-se gardianul viziunii lui Atatürk, de menţinere a republicii proclamate în anul 1923, ca un cadru de modernizare a ţării.
Erdogan a notat în uriaşul registru al vizitatorilor monumentului amintit:”Forţele noastre armate fac un progres major în îndeplinirea îndatoririlor de apărare şi prin îmbunătăţirea viziunii lor.”

Ulterior, la sosirea în sala de şedinţă a C.S.M., pe lista discuţiilor a rămas clarificarea situaţiei a 14 generali, care acum se află în spatele gratiilor, sub acuzaţia de tentativă de lovitură de stat. Ceea ce înseamnă că nici preşedintele, nici premierul nu pot ignora simpatia de care se bucură cei privaţi de libertate, chiar dacă amândoi ar fi preferat să elimine acest punct de pe ordinea de zi a Consiliului Militar Suprem.

De altfel, numai 9 generali, din cei 14 meniţi să participe în mod curent, au fost prezenţi la reuniunea C.S.M., deoarece ceilalţi cinci sunt printre cei 250 de militari arestaţi, pentru ceea ce este considerată tentativa de lovitură de stat, din anul 2003.

Şedinţa C.S.M. a durat doar 50 de minute, deoarece premierul a fost pus în situaţia delicată de a nu putea decide nimic în consiliu. De ce? Conform articolului 34, din Legea Personalului din Forţele Armate Turce, nicio hotărâre privind promovarea sau pensionarea unor lideri militari nu se poate face decât după numirea noului şef al statului major general turc şi a şefilor forţelor terestre, aeriene şi navale.

Imediat după şedinţa C.S.M. – planificată a se derula pe parcursul a patru zile –, Erdogan a avut o întâlnire cu ministrul justiţiei, căruia i-a cerut imperativ să găsească o soluţie de modificare a articolului buclucaş. Apoi l-a chemat la el pe generalul Ozel, cu care a discutat, aproape două ore, ceea ce nu a rezolvat în consiliu, inclusiv depăşirea impasului creat de articolul 34.

Abia după acest ultim dialog, jurnaliştii au fost informaţi că pe 30 iulie seara, la întâlnirea preşedintelui Abdullah Gul, cu premierul Recep Tayyip Erdogan şi generalul Necdet Ozel – generată de demisia generalului Işik Koşaner, fostul şef al statului major general turc şi de gesturile similare ale şefilor celor trei categorii de forţe armate – s-a decis numirea generalilor: Hayri Kivrikoglu – la forţele terestre, Murat Birgel – la forţele navale şi a lui Servet Yoruk – la jandarmerie.

La forţele aeriene nu a fost numit generalul-locotenent Mehmet Erten, deoarece generalul Ozel a raportat că statul major general turc consideră că acesta nu are experienţă operativă. Abili, preşedintele şi premierul au acceptat să nu fie numit Erten. Semn public că nu îşi impun voinţa în chestiuni strict profesionale. Praf în ochii naivilor…

Ce vrea Erdogan? Întărirea controlului civil asupra armatei.

Nu doar prin plasarea sa, singulară, la prezidiul Consiliului Militar Superior, ci şi prin numirea unor generali în care să aibă încredere. Urmând ca aceştia să nu mai sprijine cauza celor arestaţi sub acuzaţia de complot împotriva reprezentanţilor aleşi ai poporului. Până la şedinţa finală de joi, 4 august a.c., armata turcă are patru generali cu demisiile în aşteptare, trei care urmează să fie numiţi şi un interimar la conducerea statului major general – generalul Ozel, ce va căpăta oficial comanda pe 4.08.2011.

Chiar dacă îi place să pozeze în liderul autoritar, anumite îndoieli tot a avut Erdogan, deoarece după întâlnirile succesive, cu ministrul justiţiei şi apoi cu generalul Necdet Ozel, el s-a consultat şi cu şeful agenţiei de informaţii a Turciei şi ministrul de interne.

Erdogan a promis o nouă constituţie, democratică, pentru Turcia. Deocamdată, şi la sediul Uniunii Europene, dar şi în Statele Unite se observă doar pofta sa de putere, una amplificată şi de decapitarea conducerii armatei turce.

Nu este exclus ca premierul să fie marcat de aforismul turc:
” Pregăteşte-te de nenorociri înainte ca ele să apară.”
El însuşi pare a fi una, pentru liderii militari…

36 comentarii

cozmin 04-08-2011 - 19:15

Se renaste foamea revenirii cuceririlor si genocidelor turce pana la
implinirea celui de al doilea”Imperiu Otoman(azi islamizarea lumii)”
Hai sa auzim numai de bine…ca doar bine nu va fi!

Ciu Huhu 04-08-2011 - 19:43

Alah is great!

urbos 04-08-2011 - 21:45

Nu stiu ce-ai tu cu tiganii, ca sinteti la fel ca ei, tot paraziti. Popoare nomade, iesite din sclavie, nespalati, puturosi, mincinosi, sarlatani, talhari, hoti, criminali, mereu vaicarindu-va si pretinzandu-va victime, fara capacitatea de a va integra in civilizatie.

meridor 05-08-2011 - 12:57

Urbosule!
Inca nu am intalnit un individ mai …………,irational si cainos ca dumneata.
Cine e bre nomazi,……………..????
Cati romani avem azi in diaspora,ai putea sa mentionezi?
Dintre acestia rromi(tzigani)romani destoinici profesionisti,romani criminali,
negustori de suflete umane,organe si curve.
Ca o mica statistica cca.2,5 -4,5 milioane.
Judeca cu creierul domnule urbos nu cu ………… inainte de a posta…..
Cinic si pestial individ esti.

urbos 05-08-2011 - 15:44

Sobolinsky, n-are nici o legatura una cu alta. Tiganii si evreii sint nomazi, asa functioneaza ei ca „societate”, asta e cultura lor. D-aia nici nu se integreaza in societatile gazda. Romanii plecati se integreaza acolo unde se duc si sint loiali tarii care ii primeste. Uneori chiar o iau razna ajungand in extrema ailalta devenind anti-romani.
Si nu te mai da roman. V-am zis ca va tradeaza mirosu.

urbos 05-08-2011 - 15:46

Shobolberg „diogene”, te agiti prea mult, te-ai dai de gol ca prostu.

DiogeneDracon 05-08-2011 - 17:42

cunosc placa, daca nu-ti aplaud ineptiile sunt ori stingist ori evreu. una din doua, n’asa?

urbos 05-08-2011 - 17:53

Adica nici scuza asta nu o ai?

Ereticul 05-08-2011 - 19:20

Stim ca educatia li se face de mici in spiritul minciunii, speculei, inselaciunii si a oricarui tip de frauda care le poate asigura un profit in defavoarea goim. Stim si ca sunt harnici atunci cand e vorba sa impata o prada (un castig nemuncit, obtinut de regula prin jaf), insa nu i-as numi agonisitori ci mai degraba zgarciti.
Clipurile postate de dvs. sunt propaganda pura si se aseamana cu ce vedeam la TV inainte de 89 – in esenta cei care ne-au falsificat noua istoria la un moment dat sunt bunicii regizorilor filmuletelor prezentate de dvs.

un cititor 05-08-2011 - 19:44

@Ereticul

sa nu-mi spuneti ca paminturile din Romania sunt nelucrate din vina evreilor.

urbos 05-08-2011 - 20:15

Intrebarea e ce le pasa evreilor de pamanturile noastre.

Ereticul 05-08-2011 - 21:42

@ un cititor: nu ma pricep la agricultura, dar banuiesc faptul ca pamantul sta nelucrat in Romania parte din lenea traditionala romaneasca (asortata cu bautura din belsug) si parte (posibil) pentru ca agricultura nu mai e rentabila.

xyz 05-08-2011 - 22:07

@Ereticul

Daca agricultura este rentabila in Turcia, Ungaria, sau prin deserturile Israelului atunci trebuie sa fie rentabila si in Romania.

Ereticul 06-08-2011 - 01:43

@xyz: teoretic da, ar trebui sa fie la fel de rentabila. Am spus clar ca nu ma pricep la agricultura, deci nu stiu sa va spun de ce nu este asa in realitate.

Paul din Ohio 06-08-2011 - 01:09

Vad ca „Ereticul”, marele „patriot” sovin si antievreu este in acelasi timp si la fel de anti-roman ca securitatea KGBista. Referindu-se la familia si stramosii lui, el generalizeaza si ne spune un neadevar flagrant:
” banuiesc faptul ca pamantul sta nelucrat in Romania …din lenea traditionala romaneasca (asortata cu bautura din belsug)”. El nu recunoaste ca maica lui, Rusia a distrus complet ordinea sociala din Romania, inclusiv cea de la sate, ridicand lenesii si betivii la nivel de sefi de partid si primari (ca pe cei familia lui, desigur) si trimitand la Canal si in puscarii pe oamenii care prin munca si inteligenta lor au agonisit o avere (numiti „chiaburi” de sefii lui,securisti).

Ereticul 06-08-2011 - 01:39

@ Paul: aveti o fixatie cu kgb-ul; ai mei n-au fost nici betivi, nici comunisti, ba din contra, au petrecut destul de mult timp pe la canal, beciurile securitatii si puscariile comuniste. Ce recunosc eu e ca ovreimea, cu tancurile sovietice in spate, au decapitat intelighentia romaneasca si au distrus ordinea sociala din Romania. Iar faptul ca recunosc ca se bea la tara in loc sa se munceasca nu ma face antiroman. O greseala la fel de mare cu subevaluarea adversarului este supraevaluarea proprie.

urbos 06-08-2011 - 02:16

Nu din lene nu se lucreaza ci pentru ca e inutil, taranul ar munci sa produca o marfa care nu ar ajunge pe piata, pentru ca niste lepre sint interesate sa-si umple buzunarele din importuri. Tara e condusa de niste taraturi.
Taranul produce doar pentru consum propriu. In general vorbind.

Eurpeanuul 06-08-2011 - 12:08

urbos, tache, ereticul

Epoca taranilor si a miciilor gospodarii a trecut. Sunteti foarte preocupati cu evaluarile evenimentelor si vietii din perioada interbelica si a razboiului rece, insa nu aveti o perceptie reala asupra vietii contemporane si a “perspectivei”. Ati pierdut firul

http://www.youtube.com/watch?v=hwTVf7oqBiQ
http://www.youtube.com/watch?v=-Nhz-hIMZng&feature=related
http://video.google.com/videoplay?docid=-4668717717875846513

REPLY

urbos 07-08-2011 - 05:33

Mie-mi zici ca sint preocupat de perioada interbelica si razboiu rece? De unde si pana unde? Hahaha. Si-am zis eu ceva de mici gospodarii sau cum trebuie sa se faca agricultura? Eu am spus foarte clar, ca nu din lene nu se munceste ci, cu alte cuvinte, din lipsa rentabilitatii. Marfa taranului roman nu s-ar vinde. Asa ca taranul produce cat sa manance el. Iar rezolvarea tine de cine administreaza sistemul.
In alta ordine de idei ai obiceiul de a posta niste filmulete care nu pot tine loc de argumentatie .Daca vrei sa-ti foloseasca linkurile alea la ceva, zi ce-ai de zis si apoi da filmuletele pentru exemplificare. Asa goale sint irelevante.
Nici ceilalti nu mi se pare ca s-au ocupat prea mult de problema agriculturii, ca sa le spui tu ca au pierdut vreun fir. Un ji dan zis „diogene” s-a apucat in stilul caracteristic sa manance rahat despre asta ca sa dea cu copita in romani. Subiectul articolului n-are legatura cu agricultura romaneasca si cu terenurile nelucrate.

Paul din Ohio 06-08-2011 - 02:51

Las-o balta, Eretc securist!

Ereticul 06-08-2011 - 11:42

@ Paul: asa am sa fac (s-o las balta) deoarece:
1. parerea unui anonim despre un alt anonim este egala cu zero.
2. nu sunt eu in masura sa va tratez fixatiile.

oriana 04-08-2011 - 23:04

Domnule Cozmin,acest zis nu este altul decat fostu SOBRU la ziua,un gunoier de Ploiesti bolnav de rasism,xenofobie si in mod deosebit antisemit.
In consecinta o pleava a societatii romane,un individ ratat.
Daca ar fi vizitat macar odata Israelul sau daca ar fi sincer si documentat ar fi gandit altfel cine au fost si cine sunt evreii…..
Pacat daca mai si intra si in biiserica sa se roage…..

under 04-08-2011 - 23:32

La cine te referi ori ana?

oriana 05-08-2011 - 09:02

ma refeream la urbos,d-le under….

REX 05-08-2011 - 09:55

Ce poate fi mai bun pe lumea asta, decat o evreica dolofana si suculenta ? Ma gandeam, cu oarece regret, ca ai dat in primire, de nu te mai auzeai.

urbos 04-08-2011 - 23:41

Ce faci fa, ai inviat?

DiogeneDracon 05-08-2011 - 01:00

Cozmin, bucura-te de faptul ca redactia iti permite sa te exprimi liber (indiferent de originea, de orientarea ta politica sau de religie). Pe forumuri ultraconservatoare romanesti (antimusulmane) nu te poti bucura de acest drept (ei nu accepta dialogul, daca nu impartasesti pareri comune cu ei – te baneaza baietii cu barosu;)

http://inliniedreapta.net/fratii-musulmani-sint-inteligenti/comment-page-1/#comment-54099

Pe acest forum exista o sleahta de scizofrenici (antisemiti) dar nu e cazul sa te sperii. Incearca cu postari si argumente inteligente (nu cu injuraturi). Nu te va bana nimeni.

Tache 06-08-2011 - 02:52

Antisemitii sunt acele persoane pe care evreii ii urasc.

Antisemitismul reprezinta totalitatea ideilor pe care evreii nu le pot accepta (si sunt multe).

Shizofrenia este un dereglaj mintal caracterizat prin dezintegrarea proceselor de gandire si a capacitatii de a raspunde emotional.

Invata sa stapanesti termenii pe care ii folosesti.

Parpangh(El) EI, daka skarr. boss e sobru/ploi. esti Ma ! 05-08-2011 - 10:30

…ce ai tu ma gonoiule’h cu tzaganii , handrammo pralla!

Morkova Vesela 05-08-2011 - 15:45

Din pacate, prieteni, acesta este adevarul: printre oameni exista si marginali nenorociti, iar printre acestia din urma exista si deseuri murdare, cu mintea putreda si gandirea stricata. Acestia reprezinta civilizatia numai prin antiteza. Unul dintre ei e sobru, dar mai stiu si un chinez.

jan dinu 05-08-2011 - 23:34

Vreti pamint?
V-a dam doar pentru mormint
Voi mai mult nu meritati
Doar sunteti tarani flotanti !

In Espana aveti destul …
La cules foi de tutun …
Asta stiti ce-ati invatat …
Munca Nu,doar la furat …!
JD-USA

Ereticul 06-08-2011 - 01:48

@ Paul din Ohio: va recomand sa cititi cartea scrisa si publicata recent de istoricul american Larry Watts sub numele de „Fereste-ma Doamne de prieteni” – poate asa va mai lamuriti din necunoscutele si ideile gresite pe care le aveti in legatura cu Romania, romanii si KGB-ul.

Arhimede 06-08-2011 - 11:33

Am gasit pe net un blog, si un mic articol intitulat:
„De ce mint evreii”.
Interesant.

http://romania-azi-srl.blogspot.com

Europeanuul 07-08-2011 - 23:03

Urbos, o scurta recapitulare,

1. Ereticul a afirmat ca evreii nu produc nimic efectiv, ocupatia lor ar fi limitata la specula, inselaciuni si toate cele.

2. Diogene a afirmat ca evreii se numara printre oamenii civilizati, Isarelul numarinduse printre tarile cu o economie diverisificata, moderna, advansata chiar si in sectorul agrar. Au fost postate si cateva lincuri la acest subiect – ridicanduse si intrebarea de ce in Romania terenurile stau nelucrate.

3. Ai raspuns in mod retoric ca pentru taranii romani agricultura este nerentabila.

4. Eu am afirmat ca voi va focusati pe evenimentele perioadei interbelice si a razboiului rece (de fapt preocuparile si “studiile“ voastre asupra originii si istoriei evreilor se extind pina in lumea antica;). Postatsem si cateva lincuri cu referire la rentabilitatea agriculturii. In Romania agricultura e rentabila (in acest sens Romania are resurse excelente) insa in Romania lipsesc investitiile!

urbos 08-08-2011 - 01:30

Nu s-a ridicat de la sine nici o problema. Evreul „diogene” a mestecat un rahat despre cat de harnici sint ji danii in comparatie cu romanii care vezi Doamne stau cu terenurile nelucrate. Macar avea bunul simt sa se rezume doar la ji dani.
Eu n-am raspuns retoric, eu am raspuns ereticului care s-a referit la lene.
Cine dracu se focuseaza pe ce? Referirile istorice n-aveau legatura cu agricultura ci cu caracterul.
Daca-i arati unui ji dan Dubaiul, va spune ce?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS