Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
A murit Stela Popescu | Primul transplant de creier | Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari | Rusia influențează opinia publică răspândind știri false

Rachete Patriot pentru România în valoare de 4 miliarde de dolari

Scris de :     2017-07-12 07:47

Departamentul american de Stat a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de rachete de apărare Patriot către România în valoare de 3,9 miliarde de dolari, a anunțat marți o agenție a Pentagonului, citată de Reuters.

Patriot missile batteries

Contractorii principali ar fi Raytheon Co și Lockheed Martin Corp, a precizat Defense Security Cooperation Agency.

Statele Unite vor vinde României, țară membră a NATO, pentru aproape patru miliarde de dolari, sisteme de apărare antirachetă Patriot, au anunțat marți Pentagonul și Departamentul de Stat, transmite pe același subiect și AFP.

Ca pentru fiecare contract comercial de vânzare de arme de către Washington, Departamentul american de Stat este cel care a aprobat “vânzarea posibilă” a unei serii de echipamente de apărare Patriot pentru un buget estimat la 3,9 miliarde dolari, precizează AFP.

Ministerul Apărării informează despre aceasta Congresul care poate, în teorie, să se opună în termen de 30 de zile.

Pe lângă suma foarte mare, anunțul este semnificativ căci privește o țară europeană din fostul bloc sovietic pe care chiar președintele american, Donald Trump, a dat-o ca exemplu în iunie pentru eforturile sale vizând aducerea cheltuielilor de apărare la 2% din PIB, remarcă AFP.

Potrivit formulei consacrate în materie, adaugă AFP, “această propunere de vânzare consolidează politicile externă și de securitate națională ale Statelor Unite, contribuind la îmbunătățirea securității unui aliat NATO”.

“Această propunere de vânzare de sisteme Patriot va contribui la necesitățile României în termeni de autoapărare și va răspunde obiectivelor NATO în materie de apărare”, subliniază Pentagonul și Departamentul de Stat în comunicatul lor.

Fără a menționa vreodată Moscova, Washingtonul apreciază că “România va utiliza sistemul de rachete Patriot pentru a întări apărarea teritoriului său și a descuraja orice amenințare regională”.

Aceasta va permite de asemenea Bucureștiului “creșterea capacităților defensive ale forțelor armate române în fața unei agresiuni și protejarea aliaților din NATO care se antrenează cu regularitate pe teritoriul României”, mai arată AFP.




Alte stiri din: Armata Afisari - 89
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante