Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Vine pârjolul. Ne paşte cea mai mare secetă | Canabisul ar putea inversa procesul de îmbătrânire | Războiul hibirid al lui Vladimir Putin vizează România | LEACURI DIN NATURĂ: Urzicile | Un bilanț triumfalist al unei instituții compromise

Revista presei. Ce trebuie sa faci dacă vrei să fii rezervist

Scris de :     2017-01-09 08:21

Situația din țară cauzată de vremea nefavorabilă, declarațiile vicepremierului Daniel Constantin referitoare la impozitarea diferențiată a unor venituri, cazul românilor blocați în Bulgaria, afirmația premierului Liviu Dragnea despre înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice ultima rectificare bugetară, precum și anunțul în legătură cu întâlnirea de luni dintre ministrul Justiției și șefii parchetelor, dar și decizia Ministerului Educației privind ocuparea funcțiilor de directori rămase vacante în urma concursului sunt principalele subiecte ale zilei de 9 ianuarie.

Revista presei. Ce trebuie sa faci dacă vrei să fii rezervist armata 2 Ce trebuie sa faci dacă vrei să fii rezervist. Peste trei luni, după apariția normelor de aplicare a Legii privind Statutul rezerviștilor voluntari, Ministerul Apărării Naționale (MApN) începe recrutările pentru rezerviștii voluntari, scrie Puterea. Sunt vizate 2.900 de persoane care cunosc limba română și au vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani. Sunt excluși cei care au fost condamnați, cei care fac parte din organizații interzise de legislația română, să nu aparțină unor culte care contravin normelor de păstrare a ordinii publice sau care încalcă bunele moravuri. În primă fază contractele se semneauă pe o durată de patru ani, apoi pentru trei ani.

Dragnea cere comisie de anchetă pentru Cioloș și Dragu: Bugetul pe 2017 are o gaură de 10 miliarde. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că ia în calcul constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea deciziilor Ministerului de Finanțe de la ultima rectificare bugetară, el spunând că Dacian Cioloș și Anca Dragu trebuie să dea explicații, scrie Gândul. ”Este foarte posibil ca mâine, o să mă consult cu colegii mei, să inițiem o comisie de anchetă, pentru că ceea ce s-a întâmplat la Ministerul de Finanțe este ilegal. Ei au estimat pe hârtie, având la bază probabil niște angajamente scrise din partea unor decidenți, că veniturile în România la finalul anului 2016 vor crește cu aproape trei miliarde”, a afirmat, la România Tv, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a anunțat că Parlamentul va fi convocat luni în ședință extraordinară pentru ca Guvernul să poată da Ordonanțe. Liviu Dragnea a anunțat că Parlamentul va fi convocat luni în ședință extraordinară pentru ca Guvernul să poată da Ordonanțe, transmite Curierul Național. ‘Mâine convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară. De ce? Pentru ca Guvernul să poată să emită ordonanțe. Parlamentul fiind convocat în sesiune extraordinară, Guvernul poate emite ordonanțe”, a declarat liderul PSD, pentru România TV.

Daniel Constantin: Dragnea ar trebui să fie premier. Vicepremierul Daniel Constantin a declarat ieri, la Digi 24, că liderul social-democraților, Liviu Dragnea, ar trebui să preia funcția de premier, în cazul în care legea care îl împiedică să facă acest lucru va fi declarată neconstituțională, conformEvenimentului Zilei. “Cred că Liviu Dragnea trebuia să conducă de acum Guvernul. A condus campania electorală, a condus un guvern către cea mai mare victorie din ultimii 20 de ani’, a opinat el.

Dragnea sare din nou la gâtul lui Iohannis. Continuă războiul politic dintre liderul principalului partid din România și șeful statului, notează Puterea. După ironiile de la Cotroceni ale lui Iohannis, Dragnea nu rămâne fără replică. “Mă preocupă mai puțin dacă a fost amenințare sau avertisment. Acea ironie nu a fost gustată de oameni. Sprijin acest guvern și îi ajut mereu când au nevoie. Răspunsul meu este simplu’, a declarat Liviu Dragnea, duminică seara, la RTV.

Grindeanu: Situația este foarte dificilă în Constanța. Doamna ministru de Interne a dormit la minister de când a început viscolul. Premierul României, Sorin Grindeanu, a declarat, duminică seară, că situația este foarte dificilă în județul Constanța, potrivit România Liberă. Totodată, el i-a felicitat pe miniștrii implicați în operațiunile de deszăpezire și le-a mulțumit. Grindeanu a mai spus și că, de când au fost emise primele coduri de vreme rea, ministrul de Interne, Carmen Dan, a dormit la minister.

Premierul Grindeanu este așteptat la sediul MAI pentru a se informa cu privire la gestionarea situa?iilor cauzate de vremea nefavorabilă. Prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, este așteptat la sediul M.A.I pentru a face precizări în legătură cu acțiunile autorităților în urma ninsorilor abundente și pentru a se informa cu privire la gestionarea situațiilor cauzate de vremea nefavorabilă, anunță România Liberă. O altă temă de discuție a premierului ar putea fi problema românilor blocați în Bulgaria.

Ministrul de Interne: Am învățat de la un bun profesor. Se numește Liviu Dragnea. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat duminică seara, în prezența premierului Sorin Grindeanu, că a învățat mecanismul intervenției în situații de viscol și inundații ‘de la un bun profesor’, numele acestuia fiind Liviu Dragnea,. relatează Gândul. ‘Poate nu aș fi putut să accesez toate pârghiile necesare și nu este meritul meu acesta, este rodul unei munci de echipe, dar eu mecanismul intervenției în astfel de situații l-am învățat de la un bun profesor’, a declarat Carmen Dan, în prezența premierului Sorin Grindeanu.

Raluca Turcan: “Prioritatea PSD în domeniul educației este politizarea școlilor”. Liderul PNL Raluca Turcan a declarat, astăzi, că prioritatea PSD este politizarea întregului sistem al Educației, susținând că școala românească nu trebuie să fie atinsă de boala manipulării și a șantajului politic, ca reacție la circulara ministrului Educației privind directorii de școli, scrieEvenimentul Zilei. ‘Prioritatea PSD în domeniul educației este politizarea școlilor printr-un act ilegal și discriminatoriu! Ministrul PSD al Educației a ordonat politizarea funcțiilor de directori și directori adjuncți’, acuză Raluca Turcan, președintele interimar al PNL.

Băsescu: Ticăloșie fără limite la Ministerul Educației Naționale. Președintele PMP, Traian Băsescu, acuză ”ticăloșia fără limite” a conducerii Ministerului Educației, ca reacție la circulara ministrului privind directorii de școli, conform Ziarului Financiar. ”Unul din cele mai importante lucruri pe care le-a făcut Mircea Dumitru — fostul ministru al educației — este legat de organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director de școală. Rezultatul concursului a fost că 3509 directori puși de PSD nu au luat examenul și nu mai pot ocupa funcția de director de școală”, a scris fostul șef al statului pe Facebook.

Daniel Constantin, întrebat de ce atacă Avocatul Poporului la CCR Legea 90 după 16 ani: Probabil nu a știut nimeni de ea. Copreședintele ALDE Daniel Constantin a declarat, duminică, la Digi 24, că Avocatul Poporului a atacat la CCR legea care împiedică persoane condamnate penal să fie miniștri pentru că pedepsele nu pot fi “pe viață”, iar faptul că sesizarea vine după 16 ani de la intrarea legii în vigoare poate însemna că nu a știut nimeni că există această prevedere, scrie Adevărul. “Eu, din ce am înțeles, Avocatul Poporului a spus ‘domnule, o pedeapsă pe care o aplică o instanță judecătorească nu poate fi aplicată pe viață'”, a spus Daniel Constantin.

Lia Olguța Vasilescu: Nu am renunțat la mandatul de primar al Craiovei pentru imunitate. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat duminică, la Craiova, că nu a renunțat la mandatul de primar al municipiului în favoarea celui de deputat și ministru pentru a obține imunitate parlamentară, susținând că dosarul în care este acuzată de fapte de corupție “este o făcătură politică”, transmite Jurnalul Național. ”Nu există imunitate parlamentară decât pentru declarații politice. Restul este o glumă”, a spus Olguța Vasilescu, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a prezentat bilanțul de primar al Craiovei.

Ovidiu Raețchi: “Monitorizarea guvernării PSD prin intermediul unui Guvern din Umbră reprezintă prioritatea PNL”. Deputatul liberal Ovidiu Raețchi consideră că PNL se află în situatia de a structura în următoarele săptămâni un Guvern din umbră care sa coordoneze opoziția la Executivul Dragnea-Grindeanu, se arată într-un comunicat de presă trimis Redacției, relatează Bursa. Raețchi a declarat: “PNL trebuie să folosească următoarea perioadă pentru a structura un Guvern din Umbră care să asigure o opoziție argumentată la guvernul Dragnea-Grindeanu. Rezultatul de la alegerile parlamentare a demonstrat că discursul despre “restaurația FSN” și despre “baronul Dragnea” — deși perfect întemeiat — nu mai este suficient singur”.

Dacian Cioloș și-a făcut un bilanț în imagini. Fostul premier Dacian Cioloș a publicat astăzi pe Facebook zeci de fotografii de la diferite evenimente la care a participat în perioada cât a fost șef la Palatul Victoria, notează Evenimentul Zilei. “Un altfel de bilanț, în imagini, al anului de guvernare. Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Câteva zeci de imagini fac… păi, în acest caz, mai mult decât aș putea scrie într-o carte întreagă despre tot ce a însemnat acest an”, a scris fostul premier pe Facebook.

Prefectul de Giurgiu: “Am auzit și eu că ministrul de Interne ar solicita demiterea mea”. Prefectul județului Giurgiu, Zorinel Niculcea, afirmă că a aflat din presă că ministrul de Interne, Carmen Dan, vrea să ceară demiterea sa din funcție pentru că nu a răspuns la telefon în noaptea în care a fost instalat codul portocaliu de zăpadă și viscol în județ, scrie Cotidianul. ”Am auzit și eu că ministrul de Interne ar solicita demiterea mea, dar nu am primit nicio informare oficială fiind și weekend. A fost o confuzie”, a declarat prefectul de Giurgiu.

Ministrul Justiției îi cheamă la discuții pe șefii DNA, DIICOT și Parchetului General. Punctul fierbinte de pe agenda întâlnirii Iordache-Lazăr. Ministrul Justiției, Florin Iordache, i-a chemat luni pentru discuții pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, pe procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, și pe procurorul-șef DIICOT, Daniel Horodniceanu, la sediul Ministerului Justiției, anunță Gândul. Discuțiile cu șefii parchetelor sunt programate să aibă loc luni, în jurul prânzului. De altfel, ministrul Justiției a declarat, vineri, că va avea întâlniri cu procurorul general, Augustin Lazăr, urmând să discute și situația Laurei Codruța Kovesi, în contextul înregistrărilor lui Sebastian Ghiță și a dosarului de la parchet.

Autoturisme înmatriculate în România, blocate în Bulgaria din cauza viscolului. MAE anunță că vehiculele sunt escortate către graniță. Mai multe autoturisme și autobuze înmatriculate în România sunt blocate în nord-estul Bulgariei din cauza viscolului, MAE anunțând că a luat legatura cu autoritățile de la Sofia care au înștiințat Ministerul că un echipaj de poliție și un utilaj de deszăpezire vor însoți vehiculele până la granița Vama Veche, relatează Curierul Național. “Au fost efectuate, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile de la Sofia și cele locale în vederea derulării acțiunilor necesare pentru deszăpezirea zonei și transportarea în siguranță a cetățenilor afectați spre granița cu România”, anunță MAE.

Teodor Meleșcanu: S-au făcut demersurile necesare pentru românii blocați în Bulgaria. Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, spune că au fost făcute demersurile necesare pentru deblocarea românilor din localitatea Dobrici, din Bulgaria, conform Capital. “Am discutat cu domnul prim-ministru și dânsul a fost de acord să facem un demers pe lângă autoritățile bulgare pentru a trimite utilajele necesare ca să îi deblocheze pe români și să îi ducă spre punctul de frontieră de la Vama Veche. S-a făcut această intervenție”, a anunțat Meleșcanu, duminică, la un post tv.

Persoanele înzăpezite în zona graniței cu Bulgaria, la Negru Vodă, salvate de autorități și aduse în țară. Persoanele care au rămas înzăpezite în zona Negru Vodă, la granița cu Bulgaria, au fost salvate de autoritățile din Constanța, care au mers cu utilajele în țara vecină ca să deblocheze intrarea în România și să scoată autovehiculele oamenilor din zăpadă, transmite Adevărul. În zona Negru Vodă, atât pe partea bulgară, cât și pe cea română, se adunaseră, duminică noapte, aproximativ 100 de persoane care au rămas cu autovehiculele blocate în zăpadă și nu au mai putut înainta, potrivit reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Constanța.

Autostrada Soarelui este în continuare închisă. Situația drumurilor blocate, la ora 22:00. România a fost vineri sub cod roșu și cod portocaliu de viscol, iar până luni, cel puțin, se află sub cod galben de ger, notează Libertatea. Din această cauză, mai multe drumuri naționale sunt și la această oră blocate. Autostrăzile A2 și A4 au fost redeschise, dar numai pe anumite tronsoane.

Peste 100 de trenuri anulate din cauza viscolului. Pasagerii din Gara de Nord au primit ceaiuri calde. Vremea rea afectează cursele feroviare și duminică, scrie Libertatea. CFR Călători a decis să anuleze, până la această oră, 103 de trenuri (92 pentru duminică și 11 pentru luni), însă precizează că se circulă pe toate magistralele feroviare.

Doar două puncte de frontieră pot fi tranzitate între România și Bulgaria. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că au fost ridicate restricțiile de circulație doar prin punctul de trecere frontieră Giurgiu — Russe și punctul de trecere frontieră Calafat — Vidin pentru toate categoriile de autovehicule, măsuri instituite ca urmare a condițiile meteo nefavorabile, la intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria, informează Economica.net.

Important pentru elevi. Lista județelor care au suspendat cursurile pentru luni și marți. Școlile din 20 de județe își vor suspenda luni cursurile, din cauza vremii nefavorabile, iar în cursul zilei de marți măsura va fi menținută în 16 județe, a informat Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin intermediul unui comunicat, conform Jurnalului Național. Astfel, luni, cursurile vor fi suspendate în: Botoșani, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Iași, Olt, Maramureș, Neamț, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Navigația în Deltă, pe Dunăre, oprită. Navele de pasageri și-au întrerupt cursele pe Dunăre în zona Deltei, anunță Jurnalul Național. Duminică o singură navă de pasageri a mai circulat pe ruta Galați-Tulcea, acostarea făcându-se cu greutate la Tulcea din cauza sloiurilor mari.

Haine groase și mâncare caldă pentru oamenii străzii din Capitală. Primarul general, Gabriela Firea, și edilul Sectorului 6, Gabriel Mutu, au distribuit, duminică, hrană caldă mai multor zeci de persoane defavorizate sau fără locuințe, fiind vorba în mare parte de oameni care nu doresc să se adăpostească în centrele sociale în perioada geroasă, relatează Libertatea. Pe lângă supă, ceai cald și sandwich-uri, aceștia au primit geci, căciuli, fulare, ghete sau mănuși.

Ambasadorul Paul Brummel, ironic pe Twitter: Străzile au fost deszăpezite rapid, mai greu este pentru pietoni să circule. Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummel, a ironizat, pe contul său de Twitter, felul în care s-a făcut deszăpezirea în București, notează România Liberă. El a remarcat că autoritățile au curățat carosabilul, dar trotuarele sunt în continuare pline cu zăpadă. ‘Principalele străzi din București au fost curățate surprinzător de rapid după ninsoarea de ieri. Mai greu este pentru pietoni’, a scris Paul Brummel pe Twitter.

Accident pe DN10: Șoferul unui utilaj de deszăpezire a murit. Un accident s-a produs pe DN 10 Buzău — Brașov, la Chirlești, în apropiere de Nehoiu, informează Puterea. Șoferul unui utilaj de deszăpezire a murit după ce a fost lovit de o mașină al cărei șofer a pierdut controlul asupra volanului. Victima, un bărbat de 60 de ani, se afla lângă o alveolă, lângă utilajul de deszăpezire cu care acționa pe drumul național.

Aglomerație pe Valea Pahovei. Se circulă în coloană pe sensul de coborâre dinspre munte. Traficul rutier pe Valea Prahovei se desfășoară cu dificultate, transmite Adevărul. Duminică după amiază, DN 1, pe sensul de coborâre dinspre munte se circulă în coloană. Pe DN 1A Ploiești — Brașov circulația TIR-urilor a fost restricționată pe sensul de urcare către Brașov. Potrivit reprezentanților Poliției județene Prahova, citați de News.ro, pe DN 1 se circulă în cloană pe sensul de mers Brașov — Ploiești, pe raza stațiunilor Azuga și Bușteni.

Codul galben de viscol, prelungit în 19 județe până luni dimineața. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, din nou, pentru 19 județe, codul galben de viscol emis cu câteva zile în urmă pentru zone extinse din estul țării, precizând că atenționarea, valabilă în Moldova, nordul Dobrogei, extremitatea de nord-est a Munteniei, dar și la munte, vizează intensificări ale vântului de până la 70 de kilometri pe oră, conform Curierului Național.

Mesaj de avertizare de ger, pe panouri electronice. ISU București-Ilfov a lansat, duminică, un mesaj de avertizare a populației cu privire la vremea geroasă, pe 40 de panouri electronice amplasate în Capitală, informează Cotidianul. Mesajele de avertizare vor fi reluate pe panourile amplasate în rondul de la Piața Unirii, în Piata Universității, în rondul de la Obor, pe Splaiul Independenței (pod Izvor), pe Șoseaua Giurgiului, în Piața Domenii, pe Bulevardul Obregia, la intersecția cu Strada Nițu Vasile și în Piața 1 Mai atât timp cât se menține valabilitatea atenționării meteo, transmit reprezentanții ISU București-Ilfov.

Accident cu trei răniți pe E 58 din cauza zăpezii de pe carosabil. Trei persoane au fost rănite, duminică dimineață, în urma unui accident produs pe drumul european E 58, pe raza localității Mănăstirea Doamnei din județul Botoșani, potrivitCotidianul. Autoturismul a derapat din cauza zăpezii de pe carosabil și a intrat într-un cap de pod.

Cum îi va verifica Lia Olguța Vasilescu pe viitorii primari ai Craiovei. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, duminică, la Craiova, că va continua să monitorizeze lucrările din oraș și că va face vizite de lucru pe șantiere, indiferent cine va fi primar, transmite Gândul. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a susținut, duminică, la Craiova, o conferință de presă în cadrul căreia a declarat că deși a renunțat la primăria orașului, va continua să vină în vizită de lucru pe șantiere, indiferent cine va fi primar. ‘Plecând din funcția de primar al Craiovei, dar rămânând totuși alături de localitate, cu domiciliul aici, cu copilul aici, la școală, mă interesează foarte mult această zonă’, a spus Olguța Vasilescu.

Incendiu în centrul Capitalei. Un incendiu a izbucnit în această seară în centrul Capitalei, anunță Q Magazine. A luat foc ghena unui bloc de pe bulevardul Magheru. Un bărbat este în stop cardio-respirator, iar salvatorii încearcă să-l resusciteze. Este vorba despre un bărbat de 50-60 de ani.

Vicepremierul Daniel Constantin: “Purtăm discuții pentru impozitarea diferențiată a unor venituri începând cu 2018”. Vicepremierul Daniel Constantin a declarat, duminică, la Digi 24, că în Guvern există o “discuție” pe tema introducerii unor impozite diferențiate pentru anumite tipuri de venituri, măsură ce ar putea să se aplice din 2018, însă dă asigurări că nu va fi modificată cota unică de 16% în integralitate, potrivit Bursa. Întrebat dacă se ia în calcul de către Guvern anularea cotei unice, Constantin a spus că există discuții privind o posibilă impozitare progresivă.

Vicepremierul Daniel Constantin: “Deficitul bugetar rămâne sub 3% din PIB, în 2017”. Vicepremierul Daniel Constantin a declarat ieri, la un post de televiziune, că bugetul pe 2017 va fi aprobat până la finalul lunii ianuarie, iar acesta cuprinde un deficit de maximum 3% din PIB, cu toate măsurile propuse de PSD — ALDE, însă domnia sa nu a exclus ca pe viitor ținta să fie renegociată cu UE, promițând doar că anul acesta deficitul nu va fi depășit, transmite Bursa. Întrebat dacă toate măsurile PSD — ALDE pot fi aplicate și dacă prognoza Guvernului este sustenabilă, având în vedere și ținta de deficit, vicepremierul a confirmat: “Eu cred că este realistă, dacă reușim să menținem cele două motoare, și consumul și zona de investiții”.

Daniel Constantin: Ajutoarele de stat trebuie regândite și îndreptate către companiile românești. Ajutoarele de stat trebuie să fie regândite, întrucât, în ultimii ani, au fost direcționate în special către companiile străine, în timp ce firmele românești au fost cele care au dus greul, a declarat, duminică, Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului, conformCapital. “Trebuie să ajutăm companiile românești, pentru că ele țin greul. Ajutoarele de stat trebuie să fie puțin regândite, pentru că majoritatea au fost către companii străine. Este momentul să îi ajutăm și pe cei care sunt la limita existenței”, a spus Daniel Constantin, la Digi 24.

Victorie importantă pentru Monica Niculescu la Hobart. A învins un fost lider mondial. Monica Niculescu (38 WTA) a învins-o în această dimieață pe Jelena Jankovici (54 WTA), în manșa inaugurală a turneului de la Hobart, anunță Gazeta Sporturilor. Românca s-a impus în fața fostului lider mondial cu 6-2, 6-3, la capătul unei partide care a durat o oră și 42 minute.

Start dezastruos pentru Irina Begu. A pierdut din nou în primul tur. După ce a pierdut în primul tur al turneului de la Brisbane, Irina Begu a părăsit și competiția de la Sydney tot după un singur meci, scrie Gazeta Sporturilor. Românca de pe locul 29 a fost eliminată în primul tur de rusoaica Svetlana Kuznetsova, locul 9 WTA, scor 1-6, 4-6, după un meci care a durat puțin peste o oră.

Gândurile Simonei Halep, înainte de startul Australian Open: “Sper să reușesc”. Simona Halep (4 WTA) a vorbit despre așteptările pe care le are de la primul turneu de Mare Șlem al anului, dezvăluind că și-ar dori să-și depășească cel mai bun rezultat înregistrat vreodată la Melbourne, atingerea în două rânduri a sferturilor de finală (2014, 2015), relatează Gazeta Sporturilor. “Îmi doresc să dau tot ce am mai bun în turneu și să petrec momente plăcute pe teren, fără să-mi stabilesc un obiectiv clar înainte. Sunt fericită să joc aici, îmi place să evoluez pe arena Rod Laver”, a spus Halep, pentru contul de twitter al Australian Open.




Alte stiri din: Armata Afisari - 160
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii