Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Cauti service specializat pentru reparatii cutii automate? Alege Automatic Gearbox | Bolile românilor și criza din spitale | Cu ce riscuri se confruntă omenirea (raport oficial) | China a ajuns pe partea întunecată a Lunii (VIDEO) | Horoscop 2019. Bani, sănătate, dragoste, carieră

SUA iau în calcul intervenţia militară în Siria

Scris de :     2012-03-12 12:33

SUA şi aliaţii lor au început discuţii serioase privind o posibilă intervenţie militară în Siria.

siriaPotrivit Washington Post, care citează surse de la Casa Albă sub acoperirea anonimatului, printre opţiunile examinate figurează livrările directe de arme către opoziţia siriană, trimiterea de trupe în vederea asigurării de ”coridoare umanitare” sau a unei ”zone de securitate” pentru protestatari, precum şi lovituri asupra sistemului antiaerian al Siriei, transmite Mediafax.

Potrivit cotidianului american, opiniile diferă în ce priveşte amploarea, termenele şi mijloacele de intervenţie. La ora actuală, eforturile americane în Siria vizează asigurarea transferului de ajutor umanitar în ţară şi unificarea diferitelor grupuri ale opoziţiei anti-Al-Assad.

Pe 6 martie, Barack Obama şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, John Boehner, au declarat că Washingtonul nu va lansa nici o acţiune militară unilaterală împotriva Damascului. Lunea trecută, senatorii republicani John McCain, Lindsey Graham şi colegul lor independent Joe Lieberman au făcut apel la autorităţi să lanseze lovituri aeriene asupra forţelor armate siriene pentru ”a-l constrânge pe Bashar Al-Assad să demisioneze”. Cu toate acestea, preşedinta Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor, Ileana Ros-Lehtinen (republicană), a lăsat să se înţeleagă că nu va fi autorizată de către Cameră recurgerea la forţa militară împotriva Siriei

Qatarul vrea intervenţie militară arabă

Ministrul de Externe din Qatar, şeicul Hamad ben Jassem al-Thani, a declarat sâmbătă că a venit vremea să fie trimise forţe arabe şi internaţionale în Siria, unde reprimarea mişcării de contestare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad s-a soldat cu mii de morţi în decurs de un an. “A venit vremea să aplicăm propunerea de a trimite forţe arabe şi internaţionale în Siria”, a afirmat el, în cursul unei reuniuni a miniştrilor arabi ai Afacerilor Externe, la sediul Ligii Arabe din Cairo, la care a participat şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Ministrul de externe rus a declarat sâmbătă la Cairo că recentul proiect de rezoluţie privind Siria ar fi avut “şansa” de a fi adoptat de către Consiliul de Securitate al ONU dacă nu ar fi încurajat opoziţia siriană armată.

Această rezoluţie ar fi avut şansa de a fi acceptată dacă nu am fi fost conduşi de dorinţa de a susţine victoria grupărilor opoziţiei armate asupra satelor şi oraşelor” Siriei, a afirmat şeful diplomaţiei ruse în deschiderea reuniuni ministeriale organizată de Liga Arabă, organizată la Cairo. Exista o mulţime de posibilităţi de a se ajunge la un acord privind criza siriană, pe baza unor propuneri pertinente menite să pună capăt violenţelor în Siria, a insistat ministrul rus.

Statele Unite ale Americii au elaborat un nou proiect de rezoluţie privind Siria, care este examinat acum în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Rusia a calificat marţi drept neechilibrat noul proiect de document, care stipulează în esenţă instituirea unui armistiţiu temporar pentru scopuri umanitare în Siria.




Alte stiri din: Armata Afisari - 879
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Cauti service specializat pentru reparatii cutii automate? Alege Automatic Gearbox Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante