Acasa Top SecretArmata Un traficant român de arme, condamnat la zece ani de închisoare

Un traficant român de arme, condamnat la zece ani de închisoare

scris de D.S.S.
201 Afisari

Virgil Georgescu – un cetăţean american de origine română – a fost condamnat definitiv la zece ani în spatele gratiilor, după ce a încercat să vândă în Europa arme de tehnologie militară. Sentinţa în cazul traficantului român de arme a fost pronunţată vineri noaptea de o instanţă din Manhattan, transmite Mexico Star.

Virgil Georgescu

Virgil Georgescu

Românul a fost arestat în urmă cu doi ani, în urma unei operaţiuni a Agenţiei Guvernamentale Antidrog (DEA), care a avut loc în Muntenegru.

Procurorii americani l-au acuzat pe suspect că a colaborat cu un fost oficial guvernamental român, dar şi cu un fost parlamentar italian, pentru a vinde un adevărat arsenal de arme de tehnologie militară.

Agenţii DEA l-au contactat pe Virgil Georgescu pentru a obţine arme capabile să doboare un avion al Statelor Unite, susţinând că sunt asociaţi ai rebelilor marxişti de la FARC.

Avocaţii apărării au precizat că Georgescu i-a contactat pe agenţii CIA încă din 2012, pentru a-i informa cu privire la arsenalul său de arme. Însă, procurorii au explicat că traficantul de arme român şi-a schimbat poziţia cu privire la oportunitatea de a deveni un informator al serviciilor secrete americane.

Procurorul Andrea Surratt a susţinut în faţa instanţei că românul încerca să profite ”de pe urma americanilor morţi”, iar singura sa motivaţie era lăcomia.

Asociaţii traficantului de arme român au pledat vinovaţi pentru acuzaţii legate de terorism şi au acceptat să depună mărturie împotriva lui Georgescu. Aceştia au primit doar patru ani în spatele gratiilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult