Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Praful radioactiv de la Cernobîl este încă o problemă serioasă | Pentagonul aduce drone militare MQ-9 Reaper în România | Raport oficial: Încălzirea globală va devasta omenirea până în 2050 | Ce decizii s-au luat la Adunarea generală a Fundației Colegiului Național de Apărare | Marea familie FRFK

DGIA a prins putere cu aprobarea serviciilor secrete americane

Scris de :     2010-09-20 00:20

Defilare Brigada de Informatii MilitareServiciile secrete ale armatei au primit unda verde pentru infiintarea Brigazii de Informatii Militare de la directorul Comunitatii de Informatii a Statelor Unite ale Americii (DNI). In urma cu cateva zile a avut loc festivitatea oficiala de infiintare a acestei megastructuri militare de informati.

In cadrul ceremoniei, Gabriel Oprea, ministrul apararii nationale,  a inmanat brigazii Drapelul de Lupta, iar militarii au depus Juramantul de credinta fata de drapelul acestei mari unitati.

 

 Oficialitati prezente la evenimentLa eveniment au participat ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, ministrul justitiei, Catalin Predoiu, ministrul finantelor publice, Gheorghe Ialomitianu, ministrul muncii, familiei si protectiei sociale, Ioan Nelu Botis, consilierul prezidential Iulian Fota, senatori si deputati, reprezentanti ai Administratiei Prezidentiale si ai Bisericii Ortodoxe Romane, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, directorul structurii de informatii a NATO, Karen Laino, atasati ai apararii din statele membre NATO, personalitati civile si militare din conducerea institutiilor sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

 

Punctul de plecare pentru infiintarea Brigazii de Informatii Militare l-a constituit o hotarâre a CSAT din 31 martie2010. In baza  acesteia, pe 1 septembrie 2010, a intrat in vigoare statul de organizare al acestei mari unitati. Brigada reuneste sub o comanda unica trei batalioane: Batalionul HUMINT, Batalionul IMINT si Batalionul Razboi electronic si SIGINT.

Infiintarea Brigazii, al carei comandant este colonelul Petrica-Lucian Foca (fost comandant al Batalionului HUMINT de la Buzau-n.a.), are ca scop conducerea unitara a activitatii de informatii militare la nivelul MApN.

James R. Clapper,  directorul Comunitatii de Informatii a Statelor Unite ale AmericiiCu prilejul constituirii Brigazii de Informatii Militare, James R. Clapperdirectorul Comunitatii de Informatii a Statelor Unite ale Americii, a transmis un mesaj, in care se arata, printre altele: „Apreciem angajamentul pe care România l-a facut in domeniul informatiilor prin infiintarea acestei unitati. Aceasta arata ca tara dumneavoastra este angajata in domeniul informatiilor si faptul ca analiza,culegerea si diseminarea produselor de intelligence este mai eficienta atunci când se realizeaza prin coordonarea unitara a eforturilor “.

 

 Serviciile secrete militare angajate in actiuni si operatii de informatii militare

 

Cu prilejul constituirii Brigazii de Informatii Militare, vreau sa reamintesc faptul ca Armata Romana are un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii si o colaborare exemplara cu armatele din statele NATO. De asemenea, structurile de informatii militare, de la toate esaloanele, au dovedit ca sunt pregatite permanent pentru indeplinirea misiunilor specifice apararii nationale, fiind angajate in actiuni si operatii de informatii militare. Este cunoscut faptul ca primele structuri militare romanesti participante la operatiile din Afganistan si Irak au fost cele de informatii militare si imi faceplacere sa constat ca activitatea structurilor de informatii militare romanesti a fost si este extrem de apreciata de aliatii si partenerii nostri”, a spus ministrul Gabriel Oprea la festivitatea de imanare a drapelului de lupta Brigazii de Informatii Militare.

 

Conflicte active sau latente in proximitatea Romaniei

  

Gabi Oprea ii imaneaza Drapelul de Lupta col. Petrica-Lucian Foca, cmd. Brigazii de Informatii Militare El a adaugat faptul ca, „mediul de securitate la inceputul secolului XXI este caracterizat de schimbari politice majore care influenteaza semnificativ sistemele de securitate euroatlantice si europene. Existenta, in proximitatea României, a unor conflicte active sau latente, evolutiile miscarilor separatiste si extremiste din spatiul ex-iugoslav si Caucaz, stabilitatea si securitatea fragila a unora dintre statele din regiune, expansiunea organizatiilor si gruparilor teroriste constituie tot atâtea premise pentru aparitia unor factori majori de risc la adresa climatului de securitate regionala. Spre deosebire de anul trecut, stim acum cu certitudine ca in România vor fi instalate componente importante ale scutului antiracheta, ceea ce ne ofera, in sfârsit, garantia de protejare a teritoriului tarii, si nu numai, impotriva oricarui atac cu rachete. Acest fapt este rezultatul aceluiasi parteneriat de care aminteam ceva mai devreme, acel parteneriat privilegiat, de natura strategica, dincolo de Alianta, parteneriat pe care Armata României il are cu Armata Statelor Unite. Este un element de incredere care se acorda României in general si Armatei in special.”

Ministrul Apararii a mai sublinitat faptul ca, „noua structura de informatii militare va permite indeplinirea misiunilor specifice, la nivel tactic si operativ, prin constituirea unor capacitati de informatii care sa respecte principiile conducerii unitare si concentrarii eforturilor. Dupa cum am subliniat in mai multe interventii publice, se impune ca România sa dispuna de o armata mai puternica, care sa fie respectata atât in tara, cât si in afara granitelor. Imperativul avertizarii timpurii si al prevenirii surprinderii strategice impun existenta si dezvoltarea unor structuri de informatii militare tot mai puternice, capabile sa asigure sprijinul informational pentru toti factorii de decizie de la nivel strategic pâna la nivel tactic.

 

Mark Gitenstein: „Cel care-si varsa sangele alaturi de mine, este fratele meu”

 

Membrii Detasamentului Special de Protectie si Interventie in actiuneIn cadrul alocutiunii rostite la ceremonie, ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a aratat: „Prin integrarea tuturor componentelor de intelligence – HUMINT, IMINT, razboi electronic si SIGINT – in cadrul unei singure brigazi, sunt convins ca, in felul acesta, s-a creat o forta si mai puternica in efortul pe care Armata Romana il sustine si astfel,in planificarea si desfasurarea actiunilor militare in teatrele de operatii veti beneficia de analiza, culegerea si diseminarea produselor de intelligence. S-a vorbit foarte mult despre curajul dovedit de trupele care au luat parte in misiuni ale NATO. Trupele romanesti au participat in misiuni, in Irak si in Afganistan, timp de peste sapte ani alaturi de militarii americani. Poetul meu englez preferat este Shakespeare, iar intr-una din piesele mele preferate, „Henric al V-lea”, exista o replica in care Henric spune: „Cel care-si varsa sangele alaturi de mine, este fratele meu” si, in acest context, toti imi sunteti frati. Si printre cei care au cazut in teatrele de operatii sunt si cei trei militari din cadrul Directiei Generale de Informatii a Apararii. Ei nu si-au sacrificat viata pentru a ocupa alte teritorii si nici in lupta pentru putere, ci doar in serviciul unei singure idei, ideea de libertate. Romania trebuie sa fie mandra de realizarile tuturor acestor unitati si sunt convins ca, prin constituirea acestei brigazi, Armata Romana are sansa de a-si spori prestigiul in lume”.

 

DSPI si-a aratat muschii

Militarii din compunerea Detasamentului Special de Protectie si Interventie (DSPI), din subordinea DGIA,  au prezentat, cu acest prilej, exercitii demonstrative constand in proceduri specifice de actiune.

Date despre DGIA

In cei peste 150 de ani de existenta, activitatea de informatii militare a avut o contributie importanta in promovarea si apararea intereselor statului român.
Dupa infiintarea sa, in anul 1999, Directia Generala de Informatii a Apararii (DGIA) a parcurs un amplu proces de transformare, adaptându-si fortele si misiunile la noile caracteristici ale mediului de securitate. Rezultatele acestui proces s-au reflectat in succesul structurilor HUMINT, IMINT si SIGINT ale DGIA, participante in teatrele de operatii din Afganistan, Irak si Balcanii de Vest.
Misiunile indeplinite au impus, ca o necesitate obiectiva, constituirea Brigazii de Informatii Militare, structura integrata, caracterizata prin flexibilitate si capacitate ridicata de reactie, destinata intaririi sprijinului cu informatii a factorilor de decizie.
Trei militari din cadrul detasamentelor de informatii, sublocotenentii post- mortem Iosif-Silviu Fogorasi, Mihail-Anton Samuila si Narcis Sonei, si-au sacrificat viata sub culorile drapelului national, in timpul executarii unor misiuni de tip HUMINT in teatrul de operatii din Afganistan.
HUMINT: HUman INTelligence – informatii militare culese si furnizate de surse umane.
IMINT: IMagery INTelligence – informatii militare rezultate din culegerea, prelucrarea si analiza fotogramelor si imaginilor.
IMINT: SIGnals INTelligence – informatii militare obtinute prin analiza comunicatiilor din spatiul electromagnetic

 

Fragmente din acest articol au aparut in numarul 23 din saptamanalul ziuaveche.ro

 




Alte stiri din: Dosare Ultrasecrete, Servicii secrete Afisari - 2,886
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante