Acasa Top SecretServicii secrete După modelul talibanilor. Bomba de la Iaşi putea să omoare zeci de oameni

După modelul talibanilor. Bomba de la Iaşi putea să omoare zeci de oameni

scris de M.A.
305 Afisari

Bomba de la Iaşi putea să omoare zeci de oameni. Potrivit anchetatorilor, Stan Oliver Florin, teroristul bolnav psihic de la universitatea din Iaşi avea asupra lui un dispozitiv exploziv extrem de periculos.

După modelul talibanilor. Bomba de la Iaşi putea să omoare zeci de oameni

DEI după modelul talibanilor. Bomba de la Iaşi putea să omoare zeci de oameni

Potrivit anchetatorilor, dispozitivul exploziv improvizat (DEI) pe care îl avea în rucsacul din spate provenea dintr-un proiectil rămas neexplodat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, calibrul 100 mm, care, dacă ar fi explodat ar fi putut răni sau omorî pe toţi cei aflaţi în sală (peste 40 de persoane), transmite Agerpres. În jurul acestui proiectil bărbatul a construit un trepied pe care a fixat un cui care să percuteze capsa detonantă. Astfel de modele de DEI sunt folosite de talibani, în Afganistan.

Într-o altă geantă avea un bidon cu cinci litri cu benzină. În momentul în care a activat declanşatorul, bomba nu a explodat deoarece capsa era deja utilizată. Proiectilul de calibrul 100 mm are dimensiunile unui PET de 1,5 litri.

Din fericire, niciunul din cei 40 de studenţi şi membrii comisiei de licenţă aflaţi în amfiteatru nu a fost rănit.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult