Acasa Actualitate-Interna 200 de dosare penale și 400 de oameni cercetați pentru vaccinare fictivă

200 de dosare penale și 400 de oameni cercetați pentru vaccinare fictivă

scris de Misu Andrei
27 afisari

Polițiștii români investighează 400 de persoane pentru emitere ori utilizare de certificate de vaccinare fictive. Sunt nu mai puțin de 200 de anchete pe rol în acest moment.

Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Lucian Bode, la o videoconferinţă convocată de premierul Florin Cîţu. Ministrul Bode a spus că structurile MAI desfăşoară mai multe acţiuni pentru combaterea infracţiunilor legate de adeverinţele/certificatele false de vaccinare, potrivit unui comunicat de presă al ministeerului.

Scopul acestor acţiuni este să limiteze la minimum posibil practica utilizării adeverinţelor sau certificatelor de vaccinare false, prin care sunt puşi în pericol toţi cei din jur.

„Este un gest imoral și incalificabil pentru cei acceptă așa ceva, din rândul personalului medical. Este dezonorant pentru profesie, este dezonorant pentru tine ca persoană și nu aș vrea să cred că sunt persoane care fac chestia asta pentru bani”, a spus la Digi24 Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„Aș vrea să atrag atenția pentru cei care încearcă să-și procure un certificat digital – sistemele care generează aceste certificate îi vor identifica mai devreme sau mai târziu. Este un sistem în care sunt mai multe puncte în care este verificată autenticitatea, inclusiv la punctele de trecere a frontierei”, a adăugat el.

Baciu a amintit că cei care nu vor să se vaccineze au posibilitatea să facă un test COVID-19.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult