Pe 28 noiembrie 1918, reprezentanţii Bucovinei au proclamat Unirea cu țara. România îi datorează boierului Iancu Flondor faptul că Suceava şi mănăstirile lui Ştefan cel Mare se află astăzi pe teritoriul său. Îi datorează mult şi profesorului Sextil Puşcariu, jurnalistului Valeriu Branişte, ofiţerului Ilie Lazăr şi medicului Isidor Bodea. Ei au fost liderii mișcării patriotice din Bucovina.
28 noiembrie 1918 | Unirea Bucovinei cu România
Românii încep negocieri cu şefii celorlalte comunităţi etnice. Reîntors din refugiul de la Vatra Dornei, mitropolitul Vladimir Repta, prieten apropiat al lui Iancu Flondor, pune la dispoziţia Congresului General al Bucovinei, somptuoasa Sală Sinodală. Frescele inspirate de mănăstirile care fac şi astăzi celebritatea nordului Moldovei, au fost distruse în perioada sovietică.
Şedinţa în care reprezentanţii Bucovinei au hotărât Unirea cu România a început la ora 11.00. Aici, în această sală a Palatului Mitropolitan, acum universitatea din Cernăuţi, la 28 noiembrie 1918, erau prezenţi 74 de deputaţi români, 6 polonezi, 7 germani, 13 ucrainieni. Comunitatea evreiească, foarte numeroasă în Bucovina, va adera la actul Unirii, în decembrie.
Preşedintele Iancu Flondor a dat citire rezoluţiei de Unire. Documentul spunea că în 1774, Bucovina a fost ruptă Moldovei prin vicleşug, că vreme de 144 de ani poporul bucovinean a îndurat un regim de ocupaţie care i-a lipsit de drepturile naţionale, de beneficii economice şi care i-a învrăjbit cu celelalte etnii ale provinciei. Prin urmare, Congresul General al Bucovinei declara Unirea necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colaciu şi Nistru – cu Regatul României.
