Acasa Actualitate-Interna 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977

44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977

scris de Misu Andrei
42 afisari

Astăzi se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, când România a fost zguduită de un seism cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter.

Cutremurul s-a produs în Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri, dar unda de șoc s-a simțit în toată Europa de Sud-Est și a ajuns până în Rusia, la Moscova și Sankt Petersburg.

56 de secunde terifiante

Seismul s-a produs la ora 21:21, într-o zi de vineri, și a avut durata de 56 de secunde.

Bilanțul final al cutremurului din 4 martie 1977 a fost de 1.570 de morți, dintre care 1.391 de oameni au murit doar în București. La nivel național, peste 11.300 de oameni (7.596 doar în București) au fost răniți și 35.000 de locuințe au fost distruse.

Majoritatea pagubelor materiale s-a concentrat în București, unde 33 de clădiri s-au prăbușit. Supravieţuitorii din Bucureşti îşi amintesc cum au trecut pe lângă moarte.

Printre personalitățile care și-au pierdut viața atunci se numără actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneț sau cântăreața Doina Badea.

După cutremur, pe teritoriul României s-au instituit starea de necesitate. Peste 30.000 de pompieri şi militari au fost mobilizaţi pentru operațiunile de salvare, cel mai mare număr de salvatori care au acţionat simultan vreodată în România.

Clădiri simbol ale Bucureștiului, distruse de seism sau buldozere

O parte din clădirile-simbol ale Bucureștiului s-au prăbușit sau au fost grav avariate și demolate, în urma cutremurului din 4 martie 1977.

Printre ele, blocul Dunărea, blocul Wilson sau blocul Scala. Specialiştii au calculat că energia degajată de seismul din 1977 este echivalentă cu cea din 10 bombe atomice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult