Acasa Actualitate-Interna A doua tranșă de vaccinuri anti-COVID a sosit marți la București

A doua tranșă de vaccinuri anti-COVID a sosit marți la București

scris de Misu Andrei
34 afisari

O parte din a doua tranșă de vaccinuri anti-COVID produse de Pfizer și BioNTech a ajuns în marți dimineață în România. Este vorba despre dozele care vor merge spre Institutul Cantacuzino din București și la centrele regionale din Brașov, Craiova, Constanța și Iași.

Colonelul Romeo Feraru, purtătorul de cuvânt al Institutului „Cantacuzino”, a precizat că este vorba despre 40.950 de doze de vaccin anti-COVID.

„Aceste doze vor fi depozitate în Centrul naţional de stocare al Institutului „Cantacuzino” şi vor fi distribuite spitalelor care au nevoie de vaccin, în funcţie de solicitările primite de la Comitetul naţional de coordonare a vaccinării, în perioada următoare”, a afirmat colonelul Feraru.

În Bucureşti, distribuţia vaccinului se va face prin Ministerul Apărării Naţionale, transportul urmând să se realizeze cu ajutorul unor autofurgonete.

„Dispunem de un centru de depozitare pentru un milion şi jumătate de doze, în congelatoare speciale, cu temperaturi cuprinse între minus 60 până la minus 90 de grade Celsius”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Institutului „Cantacuzino”.

A doua tranșă de vaccinuri a ajuns la Institutul Cantacuzino, de unde vor fi redistribuite spitalelor:

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult