Acasa Actualitate-Interna Agenția de turism Kusadasi a vândut mai multe vacanțe decât putea

Agenția de turism Kusadasi a vândut mai multe vacanțe decât putea

scris de Misu Andrei
63 Afisari

Agenția de turism Kusadasi a vândut mai multe vacanțe decât putea fi acoperite de polițele de asigurare, a informat marți Ministerul Economiei.

Agenția de turism organizatoare Kusadasi a fost sancționată contravențional cu amendă și, complementar, cu retragerea Licenței nr. 52/29.10.2018, în urma acțiunii de control desfășurate de inspectorii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. În urma verificărilor, a fost constatată încălcarea prevederilor art. 18, alin (1), din cadrul OG nr. 2/2018, respectiv comercializarea unor pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depășește suma asigurată prin instrumentele de garantare.

Măsurile de remediere dispuse pentru agenția de turism Kusadasi se referă, în primul rând, la onorarea tuturor obligațiilor asumate prin contractele încheiate cu turiștii până la data încheierii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, respectiv 24 iulie a.c. Începând cu această dată, este interzisă încheierea unor noi contracte. Sancțiunile aplicate pot fi contestate în instanță de către operatorul economic în termen de 15 zile.

Amintim că societatea comercială menționată a depus, la data de 14 iulie a.c., o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenței, cu posibilitate de reorganizare a activității. Agenția de turism Kusadasi beneficiază de instrumente de garantare în valoare de 300.000 euro, respectiv 100.000 euro la asiguratorul Omniasig și 200.000 euro la Eurolife FFH, care pot fi accesate după declararea, în instanță, a insolvenței.

Lista structurilor autorizate poate fi consultată aici:

https://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/

Kusadasi a depus cererea de insolvență/faliment la Tribunalul București la data de 14 iulie sub numărul 21480/3/2023, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 26 iulie a.c.

Kusadasi a organizat excursii cu zboruri charter de la Suceava spre Antalya (Turcia) și Hurghada (Egipt).

Vineri, Ministerul Economiei a anunțat că a demarat o acțiune de control la sediul agenției de turism organizatoare Kusadasi (Licență nr. 52/29.10.2018), în scopul verificării situației operatorului economic, respectiv a pachetelor de servicii și a serviciilor de călătorie asociate comercializate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS