Acasa Actualitate-Interna „Alarmă la dezastre”. IGSU verifică sirenele de alarmare din toată țara

„Alarmă la dezastre”. IGSU verifică sirenele de alarmare din toată țara

scris de Misu Andrei
51 Afisari

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează, miercuri, un exerciţiu de alarmare publică, denumit „Miercurea alarmelor“, scopul fiind verificarea funcţionării sirenelor de alarmare din întreaga ţară.

„Locuitorii Capitalei şi cei din judeţele ţării vor auzi semnalul alarmă la dezastre, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Recomandăm cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă”, a anunțat IGSU.

Situațiile în care populația este avertizată prin  „alarma la dezastre” pot să apară în urma unor inundații, accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii unor obiecte din atmosferă, transmite IGSU.De precizat că, în cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise de autorități prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU, dar și al altor surse ale structurilor pentru situații de urgență, precum și prin posturile de radio și TV. Sistemul național de alarmare este dotat cu 7.539 sirene de diferite puteri, dintre care 5.389 sirene electrice şi 2.150 sirene electronice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult