Acasa Actualitate-Interna Alerta meteo: 3 zile, cod galben de ninsori viscolite

Alerta meteo: 3 zile, cod galben de ninsori viscolite

scris de Misu Andrei
69 afisari

Vremea s-a schimbat radical, în 28 februarie, aducând ninsori viscolite în estul, sudul și centrul țării, timp de trei zile, iar în Dobrogea – o zi de alerte Cod Galben și Portocaliu.

Viscol zapada cod portocaliu

Codul Galben a fost emisă de ANM, până pe 1 martie la ora 10.00, pentru șase județe din sud-estul țării, unde vor fi temporar precipitații mai ales sub formă de ninsoare.

Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55…65 km/h și local va fi viscol. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Dobrogea continentală.

Pe litoral şi în Deltă, precipitaţiile vor fi mixte, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.

Se vor afla sub Cod Calben judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa și Călăraşi.

În aceeași perioadă, județele Tulcea şi Constanţa sunt vizate de Cod Portocaliu. Va ninge însemnat cantitativ (20…30 l/mp) și se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent.

Vântul va avea intensificări susținute, cu viteze de 60…70 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea va scădea semnificativ. Pe litoral și în deltă, rafalele vor atinge 80…90 km/h și vor fi precipitații mixte.

Din 1 martie, ora 10.00, până pe 3 martie, ora 10.00, în estul, sudul și centrul țării, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali temporar va ninge, iar local se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, precum și în zona montană înaltă, cu viteze în general de 45…50 km/h, viscolind ninsoarea.

Până la mijlocul săptămânii, vremea va fi rece pentru începutul lunii martie în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în est și sud-est unde și vântul va amplifica senzația de rece.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult