Vremea se strică în mai multe zone ale țării, începând de miercuri. Meteorologii au emis o atenționare de fenomene extreme: vânt puternic și ploi, pentru 11 județe, în timp ce în Capitală va fi deosebit de cald.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificări ale vântului şi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, de miercuri de la ora 12.00 până vineri, la ora 2.00.
”În intervalul menţionat, temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru şi sud-est, în general de 45…60 km/h. În zona de munte vor fi intervale cu precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări susţinute în special în zona înaltă”, spun meteorologii.
De asemenea, un cod galben privind intensificări susţinute ale vântului va intra în vigoare miercuri, 8 martie, de la ora 18.00, și va fi valabil până joi, la ora 22.00.
În Munţii Apuseni şi local în Carpaţii Orientali temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 100-110 km/h.
Codul galben vizează unele zone ale judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Sălaj, Cluj, Alba şi Bihor.
Meteorologii au emis și o prognoză specială pentru Capitală. În zona municipiului Bucureşti, de miercuri de la ora 12.00 până vineri, la ora 02.00, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 4 și 6 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări în după-amiaza şi seara zilei de joi, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va bate moderat, cu intensificări mai ales în orele după-amiezelor, când se vor atinge viteze de 35-40 km/h.