Plângerea lui Hulpe s-a transformat într-un dosar penal soluţionat cu NUP, iar medicul a contestat decizia în instanţă. După ce magistraţii Curţii de Apel Cluj i-au respins plângerea, la un interval de circa două săptămâni, şeful Secţiei 4 a fost trimis într-o misiune în Afghanistan.
În acuzaţiile lui Hulpe se amestecă poliţişti controversaţi şi procurorul Ciprian Nastasiu, care a fost sancţionat pentru fuga lui Omar Hayssam din România. Constantin Hulpe spune că l-a recuzat pe procurorul care l-a anchetat pe şeful secţiei clujene de poliţie, motivând că cei doi sunt amici, dar acţiunea lui nu a avut nici un efect.
Povestea stomatologolui clujean Constantin Hulpe a început în 2006 când, după ce a divorţat, a încheiat contracte fictive de vânzare-cumpărare pe mai multe imobile pe care le deţinea. După ce a dorit să revină asupra afacerii, Hulpe a întâmpinat probleme în a-şi recupera bunurile şi a fost nevoit să deschidă un proces. Conform unei sentinţe a Curţii de Apel Cluj de la sfârşitul lunii martie se “constată nulitatea absolută a contractului provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.11.2006 între Hulpe Constantin şi Jucan Alexandru având ca obiect imobilul din strada Tipografiei nr.8 ap.2”, se arată în document.
Cu toate acestea, Jucan a adus în sprijinul lui mai mulţi martori care susţin că au fost de faţă atunci când Hulpe a primit bani de la el pentru aceste imobile. Printre aceştia se numără şi Alexandru Miron, până de curând şeful Secţiei 4 de Poliţie, pe raza căruia a avut loc Jaful de la Banca Transilvania. Miron este unul dintre poliţistii care în 2006 lucra la cazul Omar Hayssam, căutându-l pe sirian prin Transilvania.
Miron Alexandru spune că i-a cunoscut pe Constantin Hulpe şi Alexandru Jucan în urmă cu patru ani, când se afla la casa de amanet a unui prieten, Liviu Şipos, un fost poliţist clujean titrat în presă drept un personaj controversat.
“Pentru prima oară, i-am văzut pe cei doi (Constantin Hulpe şi Alexandru Jucan, n.red.) în 25 octombrie (2006) în timp ce mă aflam la casa de amanet denumită “Amanet Lux”, situată pe strada Gheorghe Doja nr.16 ap. 2 Cluj Napoca al cărei patron a fost prietenul meu, Şipos Liviu, fost poliţist. În timp ce discutam cu Şipos Liviu, în jurul orei după-amiezii au intrat în casa de amanet Hulpe Constantin şi Jucan Alexandru ca să numere o sumă de bani în euro şi să verifice bancnotele cu lampa ultraviolete. Din discuţiile purtate între Hulpe şi Jucan am înţeles că Jucan cumpărase de la Hulpe o casă pe Dimitrie Bolintineanu cu 90.000 de euro”, declară Miron în faţa procurorilor.
Dublu NUP
Cu toate acestea, Constantin Hulpe spune că declaraţiile date de Alexandru Miron nu sunt conforme cu realitatea şi aduce o serie de acuzaţii grave la adresa fostului şef de secţie.
“Numitul Comisar Miron Alexandru este, în opinia mea, implicat într-o bandă criminală organizată care se ocupă cu escrocarea diferitelor persoane sub aspectul unor înşelăciuni imobiliare. Acesta se află în cârdăşie cu Şipos Liviu, ultimul fiind fost lucrător de poliţie, dat afară, după câte cunosc, din această instituţie din cauza săvârşirii unor infracţiuni de acelaşi tip, înşelăciune, şantaj”, reclamă Hulpe la începutul lunii decembrie anul trecut.
Cazul a ajuns în atenţia procurorului Radu Mihai Paşca de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi pe biroul primului procurorul al aceluiaşi parchet, Florin Magyar, dar ambii consideră că Alexandru Miron este nevinovat şi emit decizii de neîncepere a urmăririi penale.
“Petentul susţine că Miron Alexandru ar fi falsificat un raport pe care l-a depus în instanţe pentru a dovedi că la 25 octombrie 2006 s-a aflat în municipiul Cluj Napoca asistând la o tranzacţie între el şi Jucan Alexandru. Hulpe Constantin afirmă că în declaraţiile date de Miron Alexandru la instanţă şi parchet a declarat în mod mincinos că a fost de faţă la tranzacţia între el şi Jucan Alexandru. La 11 martie 2010, prin rezoluţia dată în dosarul 403/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. Începând cu anul 2008, Hulpe Constantin a depus mai multe plângeri reclamând faptul că Jucan Alexandru l-a indus în eroare, convingându-l să întocmească contracte de vânzare-cumpărare fictive cu privire la imobilele de pe strada Dimitrie Bolintineanu nr. 32 şi Tipografiei nr. 8, după care i-a determinat pe Miron Alexandru, Şipos Liviu, Vanea Mircea Dorel şi Chirilă Vasile să dea declaraţii necorespunzătoare realităţii cu ocazia audierilor în calitate de martori în procesele intentate lui Jucan Alexandru de către Hulpe Constantin.
Hulpe a contestat că în 25 octombrie 2006, ofiţerul de poliţie Miron Alexandru, detaşat în acea vreme la DIICOT Bucureşti, ar fi fost martor la tranzacţia dintre el şi Jucan, bazându-şi susţinerea pe fisa de pontaj existentă la dosar, din care rezultă că ofiţerul de poliţie figura prezent la serviciu. În cursul actelor premergătoare ofiţerul de poliţie Miron Alexandru a probat prezenţa sa în Cluj Napoca prezentând un raport din 24 octombrie 2006, aprobat de către procurorul sub a cărui autoritate îşi desfăsura activitatea prin care era învoit în 25 octombrie 2006 pentru a se deplasa la Cluj-Napoca. Procurorul care i-a aprobat ziua liberă pentru 25 octombrie 2006 a confirmat acest lucru în declaraţia sa din 8 martie 2010. Cu privire la consideraţiile numitului Hulpe Constantin la adresa procurorului de caz, însoţite de ironii, acestea sunt neavenite neavând nici un suport. Dispun respingerea plângerii”, arată rezoluţia din 15 aprilie 2010 a prim-procurorului Florin Magyar.
Anchetă între prieteni?
În 18 mai 2010, Constantin Hulpe face o plângere împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul 403/P/2009 din 11 martie 2010 şi a rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din dosarul 325/II/2/2010. El susţine că Alexandru Miron a primit NUP în baza faptului că este amic cu procurorul care l-a anchetat.
Citeşte articolul integral pe Gazeta de Cluj