Acasa Actualitate-Interna Alexandru Rafila: Nu distribuim pastile de iod până nu ne convingem că toată lumea a înțeles despre ce e vorba

Alexandru Rafila: Nu distribuim pastile de iod până nu ne convingem că toată lumea a înțeles despre ce e vorba

scris de Misu Andrei
77 Afisari

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că nu vor fi distribuite pastilele de iod fără o campanie de informare, astfel încât să existe convingerea că toată lumea a înțeles despre ce e vorba.  

Alexandru Rafila a spus, într-o conferință la Bacău, că doar după campania de informare vor fi distribuite pastilele de iod.

„Am lucrat în această perioadă la structurarea campaniei de informare. Nu putem face distribuţia acestor comprimate fără să existe o campanie de informare a publicului privind modul de administrare şi utilizare. (…) E un lucru foarte sensibil şi nu o să facem niciun fel de distribuţie până nu ne convingem că toată lumea ştie despre ce este vorba, pentru că administrarea intempestivă a acestor pastile poate să pună probleme. (…) Vă asigur că vom găsi cadrul legal care să facă posibilă distribuţia către cetăţeni”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat speranţa că medicii de familie vor participa la campania de distribuire a pastilelor către populaţie.

„Cred că mulţi dintre medicii de familie vor reflecta şi vor deveni parteneri ai pacienţilor de pe listele lor în a-i ajuta să înţeleagă care este scopul acestei distribuiri”, a spus ministrul Rafila, citat de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii a informat, duminică, faptul că împreună cu Guvernul, va fi demarată, la începutul acestei săptămâni, o campanie de informare a populaţiei referitoare la modul de administrare şi de păstrare a comprimatelor de iodură de potasiu.

„Menţionăm că, în momentul de faţă, nu există niciun pericol care să facă necesară administrarea acestor pastile. Campania de informare publică, distribuţia şi dezvoltarea deprinderilor preventive în rândul populaţiei sunt în responsabilitatea Ministerului Sănătăţii”, a precizat duminică Ministerul Sănătăţii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS