Analfabetismul funcțional s-a accentuat, iar abandonul școlar a crescut | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Analfabetismul funcțional s-a accentuat, iar abandonul școlar a crescut

Analfabetismul funcțional s-a accentuat, iar abandonul școlar a crescut

scris de Misu Andrei
30 afisari

Educația românească suferă, iar pandemia de coronavirus nu face decât să înrăutățească situația, potrivit unei analize realizate de organizația Salvați Copiii România. Analfabetismul funcțional s-a accentuat de când a început criza sanitară, iar abandonul școlar a crescut și el. Mulți elevi nu se pot adapta la noile sisteme de învățare sau nu au deloc acces la ele, așa că unii dintre ei renunță definitiv la școală. 

România este fruntașă în ceea ce privește abandonul școlar. Concret, 15,2% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au finalizat doar opt clase sau mai puțin. Procentul este în creștere, deși în anul 2010 România și-a propus să ajungă la un procent de 11,3% în acest an.

Aproximativ 45.000 de copii renunță anual să se mai ducă la școală. Vorbim de elevi din ciclurile primar, gimnazial și liceal.

Mai  mult, educația românească se află în coada topurilor europene. Rezultatele copiilor din țară la evaluări internaționale se află la o distanță semnificativă față de rezultatele majorității celorlalte state evaluate, conform analizei realizate de Salvați Copiii România.

Concret, evaluările arată că peste 40% dintre copii au mari dificultăți în realizarea de calcule matematice simple, iar cunoștințele lor generale despre societate, oameni și univers sunt foarte limitate.

De asemenea, dintre elevii români dezavantajați social și economic, doar unul dintr-o mie a ajuns la rezultate de top la citire. Îngrijorător este și faptul că 41% dintre elevii români se plasează în aria analfabetismului funcțional.

1 comentariu

nae girimea 31-10-2020 - 09:00

„Analfabetismul funcțional s-a accentuat”
Am vazut cu ocazia votarii

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult